Amenajarea gradinii

#sol #specii #amenajarea gradinii #Delosperma # Floare de cristal #cum sa plantezi

Ingrijirea plantei Delosperma sau Floarea de cristal, de la A la Z

Delosperma este o floare cu un colorit irezistibil. Cunoscuta si sub denumirea de Floare de cristal, Delosperma este planta suculenta ce infloreste aproape tot anul si iti coloreaza gradina in nuante aprinse de mov, roz-siclam si galben. Genul Delosperma cuprinde in jur de 100 de specii de plante suculente, insa toate se planteaza si se ingrijesc la fel.

Iata cateva ponturi care te vor ajuta sa ai cele mai frumoase plante suculente din acest gen chiar in gradina ta.


Plantarea Delospermei


Delosperma se planteaza fie primavara, fie toamna. Prefera sa fie cultivata intr-un spatiu in care poate beneficia de razale calduroase ale soarelui, insa ii prieste si semiumbra. In ceea ce priveste solul, Delosperma nu are preferinte majore. Ca orice planta suculenta, se dezvolta excelent intr-un sol stancos sau nisipos, insa poate creste si intr-un sol acid, atat timp cat este bine drenat.

Primavara, este recomandat sa fertilizezi solul, deoarece substantele nutritive vor spori inflorirea. Sunt mai multe moduri in care poti planta Delosperma. Aceasta planta suculenta este ideala daca vrei sa ai in gradina covoare vegetale presarate cu flori, dar la fel de frumoase sunt si atunci cand sunt plantate in ghiveci si jardiniere pentru pervaz.

Daca vrei sa cultivi Delosperma din seminte, este indicat sa stii ca semintele nu trebuie acoperite cu pamant dupa ce sunt presarate. Pentru a germina, ele au nevoie de lumina soarelui.


Ingrijirea Delospermei


Deoarece este o planta suculenta, Delosperma nu se intelege bine cu apa si nu are nevoie de udari nici macar in lunile secetoase din timpul verii. Frunzele suculente sunt responsabile pentru pastrarea apei in tesuturi. Doar daca solul se usuca excesiv il poti uda, insa doar pana in luna septembrie. Incepand din aceasta luna, planta nu se mai uda deloc, deoarece se pregateste sa intre in repaus vegetativ.

Odata ce florile se ofilesc, este recomandat sa le rupi, pentru a permite tulpinii sa dea nastere unei inforescente noi. La fiecare 2-3 ani, este recomandat sa regenerezi planta prin divizarea tufei. In acest fel, vei obtine mai multe plante Delosperma si le vei ajuta sa aiba mai mult spatiu sa se dezvolte.

Daca ti se pare ca Delosperma s-a extins prea mult si iti invadeaza gradina, poti taia tufa primavara sau toamna. Taierea nu afecteaza planta, dimpotriva o ajuta sa faca flori mai multe si mai frumoase, insa fara sa se raspandeasca prea mult.


Inmultirea Delospermei


Delosperma se inmulteste prin butasi sau prin seminte. Daca alegi sa plantezi seminte de Delosperma in ghiveci, este bine ca substratul solului sa fie nisipos sau pietros, bine drenat si nu foarte fertil.


Cele mai cunoscute specii de Delosperma


Cele mai cunoscute specii de Delosperma sunt Delosperma Cooperi (are flori mov si roz-siclam), Delosperma brunnthaleri (face flori de culoare galben aprins), Delosperma floribundum (flori cu petale roz pe margini si albe in centru) si Delosperma herbeau (flori albe in totalitate).

Sursa foto: cactus-art.biz
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna: Bucataria din balcon

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului