Collen Sheehy Orme, de nationalitate irlandeza, a trecut printr-un divort care i-a marcat teribil modul in care priveste viata si in care se comporta cu cei din jur. Jurnalista a decis sa impartaseasca povestea ei cu restul oamenilor pentru a le arata celor care se afla in situatii similare ca exista, pana la urma, o lumina la capatul tunelului si ca schimbarea nu este atat de rea pe cat pare la inceput. Iata povestea acesteia:
"Trebuie sa incetezi sa mai refuzi anumite lucruri", a spus prietenul meu. "Oamenii vor inceta sa te mai invite".
Stiam ca are dreptate, dar nu mi-a pasat. Divortul ma facea sa ma retrag din lume. Chiar si mie imi venea greu sa cred asta. Sunt fata petrecareata prin excelenta. Extrovertita si sociabila. Vorbareata. Sufletul petrecerii. Cea mai tanara dintr-o mare familie catolica irlandeza. M-am nascut pentru a petrece.
M-am dus la cabinetul consilierului meu matrimonial.
"Mi-am facut lumea mult mai mica", am spus.
"Colleen", a spus consilierul meu. "Nu este un lucru atat de rau".
"Nu mi se pare firesc", am spus eu.
"Lumea ta era prea mare", a spus el. "Ai fost totul pentru toti oamenii. Este mai sanatos sa ai niste limite."
"Stiu", am spus.
"Ce ti se pare nefiresc in legatura cu asta?", a intrebat el.
"Mi se pare in conflict cu ceea ce am fost intotdeauna", am spus. "Sunt cea mai tanara dintre cei cinci copii, si excesiv de sociabila. Imi place multimea. Imi lipseste aceasta latura a mea. In acelasi timp, simt nevoia de a ma retrage. Nu este vorba doar de nefericirea pe care a provocat-o divortul. Este sentimentul de a fi judecat pe o scara mai larga."
"Ar trebui sa scrii despre asta", a spus el. "Este extrem de obisnuit ca oamenii sa deplanga pierderea unor prietenii in timpul unui divort."
Stiam ca consilierul meu matrimonial avea dreptate.
Cuvintele mele ii puteau ajuta pe altii care treceau prin aceeasi linie de demarcatie chinuitoare a divortului. Locul in care prietenii tai se aliniaza de o parte sau de alta. Locul pe care, din fericire, cele mai multe fiinte umane nu vor trebui sa il viziteze niciodata pentru a determina cine sunt adevaratii lor prieteni.
"Colleen", a spus consilierul meu matrimonial. "Ochelarii tai roz au devenit negri. Dar iti vei gasi drumul inapoi. Cand erai o fata fericita si increzatoare in sinea ta, vei fi mereu o fata fericita si increzatoare. Pendulul tocmai a oscilat foarte mult intr-o singura directie. In cele din urma se va intoarce la mijloc."
Ma agat de cuvintele lui.
Mi-e dor de fata aceea... o vreau inapoi.
Dar sunt, de asemenea, atenta la intelepciunea consilierului meu matrimonial. Colleen poate fi inca o Charlotte a timpului bun. Viata petrecerii. Cea mai tare petrecareata. Cea mai tanara si prea sociabila dintr-o familie mare de catolici irlandezi.
Colleen inca mai poate iubi multimea.
Dar nu se poate pierde in ea.
Ea trebuie sa se bucure de petrecere, pastrandu-si in acelasi timp lumea si prieteniile putin mai stranse.
Nu pot fi totul pentru toti oamenii. Nu pot avea atat de multe prietenii apropiate. Nu ma pot oferi sa ajut atat de multi oameni. Trebuie sa urmez sfatul pe care consilierul meu matrimonial mi l-a dat de la inceput. Acesta se referea la casnicia mea, dar a mers mult in afara ei, in alte relatii. Mi-au lipsit limitele si instinctele de autoprotectie. Le-am dat prea multe sanse unor persoane, chiar si atunci cand nu le meritau. Mi-a fost greu sa ma indepartez de cineva pe care l-am iubit candva.
Am petrecut cativa ani luptandu-ma cu adevarul si contradictia mea.
Petrecareata trandafirie care implora sa fie lasata din nou sa iasa si negrul care ii intoarce spatele. A fost o batalie interioara intre partea din mine care imi placea si cea mai putin sociala pe care nu o preferam.Dar petrecareata ma bagase in necazuri.
Asa cum spunea consilierul meu, "Cea mai mare putere a noastra poate deveni cea mai mare slabiciune a noastra".
Parea o lupta fara sfarsit.
Pana intr-o zi cand m-am trezit si am putut vedea din nou. Ma simteam confortabil cu lumea mea mai mica. Ma simteam confortabil cu o versiune reformata a fetei petrecarete. Eram inca ea. Consilierul meu matrimonial avea dreptate. Nu pierdusem nimic. Eram inca sufletul petrecerii. Doar ca nu luam toata petrecerea acasa cu mine.”, este povestea pe care Collen a publicat-o pe yourtango.com.
