Infidelitatea este considerata de foarte multe persoane cea mai mare greseala care poate aparea la un moment dat intre doi parteneri, greseala care in foarte multe cazuri duce la despartirea cuplului. Voi folosi termenul de persoana pentru a desemna atat femeia cat si barbatul, pentru ca, din punctul meu de vedere, atat femeia cat si barbatul pot deveni infideli in egala masura.
Atat barbatii, cat si femeile sunt tentati sa iasa din relatia de cuplu atunci cand:
1Nu se mai simt conectati. Fiecare dintre noi avem nevoie sa ne simtim conectati, sa simtim ca apartinem, daca acest sentiment dispare, relatia este in pericol; in acest moment te simti singur, abandonat, deprimat . Fiecare om trebuie sa fie conectat cu ceilalti, ca parte a familiei.
2 Simt ca nu mai sunt apreciati. Daca acasa primeste numai mustrari si aude mereu cum nu este bun de nimic: „nu esti in stare nici sa iti strangi pantalonii”, „iar ai pus prea multa sare in mancare, eram sigur ca nu esti in stare nici macar sa faci o mancare ca lumea” etc, chiar daca ceea ce i se spune nu este adevarat, poate ca este in stare sa-si aranjeze pantalonii sau sa faca o mancare, daca aude mereu ca nu este in stare, sfarseste prin a face asa cum este etichetat pentru a se implini profetia.
Este la fel ca in cazul copilului, cand ii spui mereu cat de prost este, ceea ce va rasuna in mintea lui va fi „sunt un prost, nu am cum sa stiu, nu am cum sa ma descurc in X situatie” si se va purta in consecinta. In cuplu este foarte important sa ai sentimentul propriei capabilitati, sa simti ca esti capabil sa ai grija de tine si ceilalti membri ai familiei.
3 Simt ca nu mai prezinta semnificatie pentru cei din jur. In momentul in care individul simte ca nu mai are semnificatie pentru ceilalti, ca nu le pasa daca a venit acasa sau este tot la birou, ca ii este indiferenta parerea sa, foarte usor se poate indeparta de acesta relatia. Omul are nevoie sa simta ca conteaza in familia sau grupul din care face parte, omul trebuie sa simta ca reprezinta o valuare pentru ceilalti si ca poate sa aduca propria contributie in cadrul familiei/a cuplului.
4 Nu mai sunt incurajati pentru a-si depasi limitele, pentru a se dezvolta pe plan personal. „ Nu stiu de ce mai consumi timp si bani ca oricum nu vei reusi”, „nici data trecuta nu ti-a iesit acum de ce te mai chinui sa faci X”. Individul trebuie incurajat sa incerce sau sa aiba curajul sa infrunte provocarile care ii apar, doar asa poate evolua, se poate dezvolta pe plan personal si profesional.
In momentul in care, un o persoana nu este suficient apreciata, simte ca nu inseamna prea mult pentru celalalt, se simte descurajata, nu primeste suficienta atentie din partea partenerului de cuplu poate sa fie atras de o alta persoana sau de o alta relatie care ii satisface aceste nevoi, in care regaseste aprecierea, incurajarea si sentimentul de apartenenta.
Chiar daca se spune ca, de obicei, motivul infidelitatii este cel sexual, s-a constatat, ca de fapt, este ultimul element in aceasta ecuatie a infidelitatii.