De prin lume adunate

#unde iesim #restaurant #restaurante unguresti #restaurant cu specific #mancare ungureasca

Restaurante unguresti in Bucuresti

Daca ai pofta de mancaruri puternic condimentate, cu mult ardei iute, sau daca vrei niste clatite cu adevarat gustoase, noi iti recomandam restaurantele cu specific unguresc. In capitala exista cateva astfel de restaurante, in meniul carora vei gasi preparate traditionale unguresti, realizate dupa retete vechi, chiar de bucatari din Ungaria.

 

Ce trebuie sa stii despre bucataria ungureasca

 

Bucataria ungureasca este una dintre cele mai savuroase din intreaga lume. Iute si condimentata, aceasta bucatarie nu este recomandata in niciun caz celor care se afla la dieta. Aromele bogate, gustul extraordinar si combinatiile inedite te vor face insa repede sa uiti ca sunt mult prea bogate in calorii pentru gustul tau. Paprika (ardei iute), piperul si ceapa sunt ingredientele nelipsite din preparatele traditionale unguresti. Piese de rezistenta maghiare sunt supele si mancarurile cu carne.

In zilele noastre, ardeiul iute, consumat in diverse forme, este ingredientul principal al bucatariei unguresti, un ingredient care da savoare si iuteala mancarurilor. Ardeiul nu este insa singura leguma folosita. In bucataria ungureasca varza, rosiile sau cartofii sunt ingrediente indispensabile pentru aproape orice preparat.

Cea mai faimoasa mancare a ungurilor este supa de gulas. Aceasta supa este realizata din carne de porc sau de vita, cartofi si taitei de casa. Se pare ca numele acestei supe vine de la cuvantul "gulyas", care insemna "vacar". Astfel, dupa o zi intreaga de munca, vacarii din pusta magiara se refugiau la casele lor unde pregateau o supa gustoasa, in oale aseazate deasupra focului.

Sursa foto: hungary.com

Ce trebuie sa incerci din bucataria ungureasca

 

Daca ajungi intr-un restaurant unguresc nu trebuie sa pleci de aici fara a gusta cateva dintre mancarurile traditionale, cunoscute in lumea intreaga. Gulasul este o mancare emblema a Ungariei, o supa foarte gustoasa si apreciata, realizata din carne si multe condimente, halaste este o ciorba de peste, lecso sunt legume fierte in aburi servite cu carne, csipetke sunt galuste servite cu ciorbe, langos este o placinta prajita pe ulei, servita cu smantana, usturoi si cascaval.

Tot in bucataria ungureasca trebuie sa incerci toltott kaposzta, un fel de mancare asemanator cu sarmalele romanesti, kolbasz sunt carnati prajiti cu mustar, hortobagyi palacsinta este o placinta cu carne. Bucataria ungureasca sta bine si la capitolul dulciuri. Pe langa clatitele cu diverse umpluturi, foarte apreciate, mai poti incerca si retes, un fel de strudel cu mere, dobos torta sau gesztenyepure, un piure de castane cu zahar, rom si frisca.

Sursa foto: fsz.bme.hu

Unde mancam ungureste in Bucuresti

 

Restaurant Christie's

 

Restaurantul Christie's se afla in centrul orasului Bucuresti si reinvie atmosfera interbelica a Micului Paris. Atmosfera melancolica participa si ea la starea de visare si transpunere intr-un alt timp decat cel contemporan. Restaurantul este decorat cu stil si mult bun gust, cu lampi Galle, lustre de epoca si oglinzi mari. Pe timpul verii, restaurantul isi dechise si terasa, ridicata in jurul unui castan batran.

Mancarurile de la acest restaurant sunt specifice bucatariei unguresti si sunt preparate de un bucatar ungur, venit de la Budapesta. In meniu vei gasi aperitive precum clatitele cu carne (14 lei) sau cammembert pane cu mar si afine (17 lei), supe, unde vei gasi faimoasa supa gulas (13 lei) sau supa de varza acra cu afumatura (16 lei), salate (5-9 lei), peste (13-27 lei), preparate din carne de vita (35-55 lei), porc (22 - 27 lei), pasare (25 - 29 lei. In meniu vei mai gasi si dulciuri precum clatite Gundel (14 lei), piure de castane cu frisca (12 lei) sau papanasi cu smantana si dulceata (9 lei). Restaurantul unguresc Christie's se afla pe strada Aaron Florian, la numarul 3, in apropiere de Batiste. Rezervari se pot face la numarul de telefon 021.318.65.68.

Sursa foto: christies-restaurant.ro

Bistro Menuet

 

Restaurantul Menuet este deschis in Bucuresti inca din anul 1996 si impresionaeaza prin eleganta sa. Obiectele de arta veche, fotografiile sepia, luminile delicate, statuetele din bronz si oglinzile fine confera sptiului o senzatie de liniste si bunastare. Meniul cuprinde retete vechi unguresti, de la gulas, pana la ficat de gasca pe pat de mere sau alte specialitati care au conservat traditiile gastronomice ale maghiarilor.

In meniul de la Menuet vei gasi aperitive gustoase, precum Beefsteak tartar (49 lei), ciuperci pane (13 lei) sau salata de pui Lugas condimentata (17 lei), supa gulas (18 lei), supa de miel cu tarhon (19 lei), supa rece de visine (17 lei), preparate din carne de vita precum muschi de vita Erdesz (39 lei), porc (26 - 39 lei), pasare (25 - 68 lei), peste (13 lei). La capitolul dulciuri trebuie sa incerci somloi, un preparat traditional din pandispan, crema de vanilie, stafide, nuca, frisca si topping de ciocolata (19 lei) sau placinta cu branza dulce si stafide (15 lei). Restaurantul Menuet se afla pe strada N. Golescu, la numarul 12, in spatele Ateneului Roman. Rezervari se fac la numarul de telefon 021.312.01.43.

Sursa foto: bistromenuet.ro

Restaurant St. George

 

Restaurantul St. George se afla in centrul vechi al capitalei si isi asteapta oaspetii cu retete autentice si gustoase din bucataria ungureasca. Restaurantul este mobilat in stil rustic si are o atmosfera placuta si linistitoare, potrivita pentru orice ocazie. Meniul este traditional unguresc, iar mancarurile sunt preparate cu mirodenii si ierburi aduse din Ungaria.

Sursa foto: stgeorge.ro

In meniu vei gasi preparate savuroase din bucataria traditionala ungureasca: salata de vinete cu maioneza (10 lei), clatite a la Hortobagyi (12 lei), preparate din peste (12 lei), preparate din carne de pasare (18 - 25 lei), vita (49 lei), porc (23 - 32 lei). In meniu vei gasi si preparate pentru vegetarieni (9-14 lei), pentru copii (10 lei) si deserturi tradtionale unguresti (10 - 17 lei). Restaurantul St. George se afla pe Strada Franceza, la numarul 44, in Centrul Vechi al Bucurestiului. Rezervari se fac la numerele de telefon 021.317.10.87.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea