Carti

#nicolae petrascu #mari romani la rascruce de veacuri #carti

Cartile care nu trebuie sa lipseasca din nicio biblioteca: Colectia "Mari Romani – La rascruce de veacuri", de Nicolae Petrascu

Editura Paul Editions anunta lansarea unei colectii de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalitati pe care le-a avut tara noastra. Cartea in doua volume „Mari Romani – La rascruce de veacuri” semnata Nicolae Petrascu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri si trairi adevarate ale autorului. Primul volum apare astazi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

 

In cele aproape 300 de pagini ale volumului I, cititorii sunt transpusi in veacuri demult apuse si vor avea ocazia sa ii descopere si altfel pe unii dintre cei mai mari poeti, scriitori, pictori, sculptori si diplomati romani. Primul volum din serie incepe cu viata poetului Vasile Alecsandri. Autorul povesteste pe larg despre frumoasele momente de dragoste traite de poet cu frantuzoaica Dridri, Maria Cantacuzino si Elena Negri care a fost „Pasiunea cea mai mare si cea mai romantica a lui Alecsandri. Dragostea aceasta i-a inspirat poeziile „Lacramioarele”, care prin suflul lor liric ating culmea eroticii si elegiei lui.”

Volumul continua cu marturii despre Nicolae Grigorescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion I. C. Bratianu, Theodor Serbanescu, sculptorul Ioan Georgescu, poetul, dramaturgul si prozatorul Dimitrie Constantin Ollanescu-Ascanio, Duiliu Zamfirescu, George Cavadia, Mihail Kogalniceanu (caruia autorul ii dedica patru capitole in care povesteste despre omul, diplomatul, familistul si iubitorul de arta Kogalniceanu), Costache Negri si marea lui dragoste Giuseppina Berta, Cesar Bolliac, dascalul Ioan Popescu, fabuloasa nunta a Mariei Bibescu, Ioan Mincu, pictorul G. Demetrescu Mirea si opera sa de „tablouri idealiste, adica cele de imaginatie sau evocatie, si cele realiste, portretele”; amintiri asupra originii si familiei lui Ion Luca Caragiale; primari „de odinioara” ai Bucurestilor si se termina cu un capitol dedicat Craciunurilor „de altadata”.

„In plenitudinea multumirilor, dupa ce pun la cale si purcelul fript cu marul in gura si feliile de cozonac moldovenesc cu stafide rosii, mici, fara sambure, si crescut cat snopul – orgoliul gospodinelor – si dupa ciocniri de pahare cu vin rosu de Nicoresti care aduce a viorele, simt nevoia cantecelor de lume, si, la un semn al lui conu Costache, Marghiolita isi drege glasul si incepe sa cante acompaniindu-se cu chitara, tinandu-i isonul incet, conu Costache, melodia nostalgica de tinerete: De-as fi iubito, gingasa floare, / Ce creste ’n vale langa parau, / Mi-as da si roua si mandrul soare, / Pe-o raza dulce din ochiul tau... Ea-i transporta pe toti. N-or fi avand si oamenii acestia suferintele lor, neplacerile lor, tristetele lor? Desigur, da. Dar credinta in Cel de Sus ii intareste. Fiecare e multumit de soarta lui. Viata li se pare frumoasa, pasnica, senina. E un Craciun al credintei, al credintei vii si sfinte”.

In volumul II al seriei „Mari Romani – La rascruce de veacuri” printre titanii care au ramas in istorie si pe care autorul ii aduce in atentia publicului, se numara: George Enescu, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Ghica, Matei Millo, Take Ionescu si Grigore Manolescu.

Nicolae Petrascu, fratele pictorului Gheorghe Petrascu, a trait in perioada marilor schimbari si progrese care au asezat Romania in randul celorlalte state europene. In 1885 este numit atasat in Ministerul de Externe, iar in 1888 devine sef de cabinet al lui Petre P. Carp. Este numit secretar de legatie la Paris in 1889 si apoi la Istanbul in 1890.

La recomandarea lui Titu Maiorescu, tine, incepand din 1892, un curs facultativ de Istoria literaturii romane la Universitatea din Bucuresti. L-a inlocuit pe Ion Luca Caragiale la Directia Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din tara. S-a remarcat prin campania dusa pentru reorganizarea teatrelor nationale si a conservatoarelor de muzica si arta dramatica. A sustinut necesitatea ca scriitorii si artistii sa fie sprijiniti de catre stat. A fost un pretuitor al artelor plastice si a cunoscut indeaproape multe dintre personalitatile vremii. Pentru a isi arata recunostinta in fata geniului multora dintre ei si cu scopul de a nu ramane uitati, acoperiti de praful neiertator al timpului, Petrascu a publicat lucrarea de fata in care face fiecaruia o scurta biografie si rememoreaza cele mai semnificante si tainuite momente din viata lor.

„In atingerea gandului urmarit, marturisesc a fi fost ajutat de o predispozitie fireasca, darul de a admira cu sinceritate tot ce am intalnit in infaptuirile lumii ca bine, frumos si adevar. Optimismul aprecierilor mele, despre fiecare in parte si despre toti in general, ca si despre spiritul secolului, a gasit un rasunet mai presus de toate asteptarile.” (N. Petrascu)

Cele doua volume „Mari Romani – La rascruce de veacuri”, de Nicolae Petrascu vor fi disponibile, impreuna cu ziarul Adevarul, la chioscurile de presa din data de 18 septembrie, pe site-ul editurii, www.pauleditions.ro, in magazine online (Libris.ro, Elefant.ro, Librarie.net, Bookzone.ro, Librex.ro, LibrariaDelfin.ro, Carturesti.ro), in librariile din toata tara ( Compania de Librarii Bucuresti, Carturesti, Sedcom Libris Iasi, Pravalia cu carti) si in curand pe rafturile librariilor Sedcomlibris Suceava (Librariile Alexandria) si Compact Brasov (Librariile Bookcity).

Editura Paul Editions a fost infiintata in anul 2016. Cartile publicate acopera domenii diverse precum istorie, memorialistica, jurnale, biografii etc. Printre autorii de renume ai editurii se numara: Nicolae Iorga, I.G. Duca, Alexandru Marghiloman, Alexandru Tzigara-Samurcas, Cristian Troncota, Paul Niculescu-Mizil, Constantin Argetoianu (Seria „Memorii pentru cei de maine"); Constantin Dimitrescu-Severeanu (Volumele „Din amintirile mele. Intimitati din cercul palatului regal”) si multi altii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din carti

Top

Cauta-ti perechea