Social

Eliade Balan

Daca perioada de timp dintre cele doua tururi la locale ar fi fost mai mare macar cu o saptamana, puteam sa ne dam seama mai bine cum va arata harta intelegerilor pentru alegerile din noiembrie. Totodata, exista posibilitatea sa stim cine are cele mai multe sanse sa formeze Guvernul in toamna si unde vor migra elitele din partid pentru a obtine pozitii inalte. Dar chiar si in limita de timp stabilita prin lege, cand ar trebui sa se vorbeasca doar de sprijinul electoral pentru scrutinul de duminica, s-a putut proiecta configuratia unor aliante-pilot aflate, in unele cazuri, in faza avansata de perfectare. Adevarul este ca negociatorii si-au intrat in rol imediat dupa publicarea rezultatelor primei runde de la locale, o data ce sefii de partid au putut sa se pronunte despre nivelul "productiei" obtinute la alegeri si sa aprecieze, totodata, perspectiva politica pentru sfarsitul acestui an. Nu se poate pronunta insa nimeni cu precizie daca toate intalnirile de pana acum vor fi urmate de parafarea unor aliante preelectorale functionabile si stabile.

 Este posibil ca unele negocieri, formale ca modalitate de abordare, purtate de greii partidelor sa nu aiba o finalitate clara, fiind folosite doar ca stimulent pentru votarea unuia dintre candidatii ramasi in cursa pentru functia de primar general. Exista insa cateva situatii mai speciale cand discutiile s-au concretizat cu intelegeri in ceea ce priveste guvernarea comuna in teritoriu, asa cum au procedat pesedistii si liberalii in cateva judete. Miscarea de apropiere intre PSD si PNL, vizibil in crestere de viteza, a devenit insa mai evidenta dupa ce social-democratii au vazut ca au inregistrat un scor bun dupa primul tur – aproape 30 la suta, iar liberalii, incurajati de rezultatul de 19 la suta, au ajuns la parerea ca il pot ajuta pe Mircea Geoana la alcatuirea unei majoritati solide dupa alegerile parlamentare.

 

Exista parerea ca PSD si PNL vor bate palma pana la urma pentru ca PD-L sa fie izolat, asa cum a cerut-o Ion Iliescu, chiar daca astazi se mai aud voci liberale, pe la centru si in teritoriu, care refuza orice fel de colaborare cu fostul partid de guvernamant. Mai nou, se vorbeste despre blocarea tuturor tratativelor pana in noiembrie. Personal, nu pot sa iau in serios un astfel de embargou. Nu-i vad pe penelisti intrand singuri in campania pentru legislative. Este o minciuna cand se spune ca decat cu PSD mai bine in opozitie. Gargara impusa! smecherii ieftine! Schimbati placa la gramofon, fratilor, ca scartaie rau de tot! Pentru liberali, partidul lui Boc este a doua tinta, dupa Cotroceni. Pentru atingerea scopului, veti vedea ca nu se va tine cont de nimic. Cu atat mai putin de incompatibilitatea existenta intre PSD si PNL, adversare mai tot timpul. Exceptie face colaborarea exemplara cu "alianta 322" pentru suspendarea presedintelui. Unde sunt principiile? Dar moralitatea? In sertarul biroului lui Tariceanu, probabil.


Uneori pe fata, alteori pe sest, pesedistii si liberalii isi fac din nou curte. Ca maine auzim ca au semnat actul de logodna. Ce conteaza ca unul face parte dintr-un pol de dreapta si altul de stanga! Cata vreme interesele guvernarii o cer, de ce sa fie refuzat comertul electoral cu PSD, care, sa recunoastem, are motive sa viseze la putere din nou. L-ati auzit pe Crin Antonescu vorbind in favoarea independentului Sorin Oprescu, ceea ce inseamna ca il voteaza pe ex-pesedist, si nu pe contracandidatul acestuia, Vasile Blaga. Pozitia liderului liberal este valabila si astazi, cu toate nuantarile facute ulterior de unii dintre colegii sai conform carora vicepresedintele PNL ar fi vorbit in nume personal, nicidecum al partidului. Este un punct de vedere care nu lamureste pe nimeni. Nici macar pe cei care se mai bizuie pe constiinta liberala. Antonescu si-a luat cota unica de alianta intr-o libertate deplina. Asa cum si-o va lua si partidul sau, in momentul in care intelegerile cu PSD vor face ca PNL sa nu ramana teapan si sa graviteze in continuare pe orbita intereselor din jurul Palatului Victoria.

Cinstit ar fi ca Tariceanu si alti liberali sa recunoasca faptul ca au comert electoral subteran cu Geoana, Iliescu, Mitrea, Hrebenciuc si Nastase atat pentru "independentul" Sorin Oprescu, cat mai ales pentru o posibila coalitie liberalo-pesedista, care sa formeze noul Guvern, in cazul unui eventual esec PD-L. Este clar, liberalii s-au schimbat – nu mai sunt cei de dinaintea alegerilor din urma cu patru ani.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea