Alege Acasa.ro pentru succesul campaniei tale electorale! Pentru o oferta personalizata contacteaza-ne la office@acasa.ro sau la 0374.112.675.

Social

#lapovita #temperaturi #ninsori #ploi #romania

Ninsori, lapovita si ploi in Romania. Ce temperaturi ne asteapta. Zona in care a nins ca-n povesti la mijlocul lui aprilie

Vremea s-a schimbat brusc, iar dupa maxime care au ajuns pana la 33 de grade, temperaturile au scazut brusc la 0 grade Celsius. In unele zone a nins ca-n povesti.

 

Temperaturile continua sa scada si maine, iar in multe zone sunt asteptate ploi si descarcari electrice. Maximele nu vor urca mai sus de 18 grade.

"Acest front atmosferic care a patruns ieri in tara inainteaza si va determina in aceasta dupa-amiaza si in noaptea care urmeaza ploi, descarcari electrice, vijelii, rafale de 50-70 km pe ora. 

Nu excludem caderi de grindina, mai ales pentru zona Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei. In rest, va ploua linistit. 

De maine, pana la finalul saptamanii, vom avea maxime intre 10 si cel mult 17-18 grade", a explicat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Mihai Timu. 

Cum va fi vremea in urmatoarele zile

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), in intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 20:00, vremea va fi instabila in cea mai mare parte a tarii.

“In intervalul mentionat, temporar va ploua, iar in jumatatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferica, ce se va manifesta prin averse, descarcari electrice, izolat grindina si vijelii. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor fi local de 15...20 l/mp si izolat de 30...40 l/mp. Vantul va avea local si temporar intensificari cu viteze in general intre 45 si 55 km/h, miercuri (17 aprilie) cu precadere in sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales in sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h. Vremea se va raci in toata tara, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare.”, anunta ANM.

COD GALBEN de instabilitate atmosferica temporar accentuata

In intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 10:00, este atentionare de tip cod galben de instabilitate atmosferica temporar accentuata in Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei.

“In Muntenia, Dobrogea si in sudul Moldovei, precum si in sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata. Aceasta se va manifesta prin intensificari de scurta durata ale vantului cu rafale in general de 60...70 km/h, vijelii, averse torentiale, descarcari electrice si pe alocuri grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor fi de 25...30 l/mp si izolat de peste 45 l/mp.”, avertizeaza ANM.

Cum va fi vremea in Bucuresti

In intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 09:00, vremea va deveni instabila si se va raci semnificativ. Vor fi innorari, iar dupa orele amiezii perioade cu averse torentiale, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului (viteze in general de 55...60 km/h), vijelii si grindina. Pana la sfarsitul intervalului, se vor acumula cantitati de apa de 25...35 l/mp. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 20 de grade, iar cea minima va fi de 9...11 grade.

In intervalul 18 aprilie, ora 09:00 – 18 aprilie, ora 20:00, valorile termice vor continua sa scada usor. Cerul va avea innorari si vor fi conditii de ploaie slaba, in primele ore ale zilei. Vantul va sufla in general moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 18 grade.

Zonele din Romania in care a nins ca-n povesti la mijlocul lunii aprilie

Desi am avut parte de temperaturi de vara, in ultimele zile, vremea s-a schimbat brusc, iar temperaturile extrem de scazute au adus ninsori puternice in unele zone din tara.  

In zonele montane din tara, a nins ca-n povesti. Zapada s-a asternut peste lalele zi zambile, creand un peisaj de poveste.

”Din Apuseni, buna dimineata! A venit iarna! A nins si ninge in continuare in Apuseni. Nu trebuie sa ne mire episodul acesta de ninsoare. Este inca dreptul ei calendaristic. Vara, vara draguta, s-a grabit sa isi faca aparitia”, a declarat un internaut pe o Facebook, adaugand si poze impresionante cu zapada asternuta.

Zapada s-a depus si in cluj, nu doar in Apuseni. Imaginile vorbesc de la sine:

”Una calda, una rece... De la 22 de grade la 0 grade. In mai putin de 24 de ore”, au scris si reprezentantii unei cabane din Marisel.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea