Vara, mare, plaja, balaceala in apa sau plimbari lungi prin parc – metereologii anunta o vara extrem de calduroasa. In conditiile acestea, este important sa ai grija de principalul „dusman” al copiilor pe timp de vara – insolatia.
Expunerea indelungata la temperaturi ridicate duce la insolatie. Ce inseamna insa aceasta?
In mod normal, corpul elimina excesul de caldura cu ajutorul transpiratiei, expirarea aerului cald si cresterea fluxului sangvin. Atunci cand sistemul de termoreglare al corpului nu mai face fata datorita caldurii excesive, se instaleaza insolatia. Temperatura interna creste si apar leziunile la nivel cerebral si la nivelul altor organe.
Simptome ale insolatiei
- Copilul se simte ametit sau obosit.
- Atunci cand afara este foarte cald si daca este expus razelor solare, copilul acuza dureri de cap.
- Absenta transpiratiei
- Respiratie rapida
- Piele uscata , rosie si fierbinte
- Aparitia eruptiilor la nivelul extremitatilor, maini, picioare, scalp
- Temperatura ridicata a corpului
- Stari de voma
- crampe musculare
Intr-o faza mai avansata, copilul poate deveni inconstient , fiind confuz, ametit sau delirand. Daca in etapele anterioare pielea era umeda datorita eforturilor corpului de a transpira, in aceasta etapa, pielea devine uscata. In aceasta situatie, copilul poate prezenta riscul de deces, asa ca este neaparat nevoie sa chemi salvarea, copilul avand nevoie de tratament intensiv administrat in spital.
Cum previi insolatia
In primul rand, evita expunerea copilului la soare la orele amiezii, mai ales atunci cand termometrul inregistreaza temperaturi ridicate. Intre orele, 12 si 17 evita sa iesi cu copilul la plimbare.
Aplica-i pe fata si pe corp o crema de protectie solara pentru copii, chiar si atunci cand mergeti doar la o plimbare.
Imbraca-l pe copil cu haine lejere, deschise la culoare si nu uita sa ca este obligatoriu ca micutul sa poarte si o palarioara sau o sapca.
Ofera-i in mod regulat cat mai multa apa; evita insa bauturile dulci.
Masuri de prim-ajutor
In cazul in care copilul tau a inceput sa se simta rau datorita expunerii la soare, poti lua cateva masuri de prim-ajutor.
- Retrageti-va la un loc umbros si racoros.
- Ofera-i cat mai multe lichide, in cantitati mici, insa in mod constant.
- Administreaza-i comprese reci pentru a scadea febra.
- Maseaza-i extremitatile, pentru a-i asigura o buna circulatie sanguina.
- Maseaza-i tot corpul cu o lotiune dupa plaja, in cazul arsurilor de piele.
- Daca starea acestuia se inrautateste, cheama salvarea.
Sursa foto : polariscottage.com