Ca regizor, James Wong a fost implicat in cateva proiecte care si-au lasat amprenta la Hollywood, a regizat si a produs mai multe episoade din celebrul serial X-Files si a semnat regia filmelor Final Destination 1 si 3, dar si a filmului The One, cu Jet Li.
Acum, Wong a fost impovarat cu realizarea pentru marile ecrane a unuia dintre cele mai populare titluri manga/anime – Dragon Ball. Seria anime incredibil de populara, Dragon Ball, este un univers dens, complex, care contine 519 capitole individuale si peste 42 de volume.
In mod firesc, orice film creat dintr-un asemenea material trebuie sa se concentreze pe o singura poveste; in cazul acestui film vorbim despre Dragon Ball Z . Din pacate, cei care au sperat ca Wong va tine la distanta aceasta poveste asiatica de „westernizarea” hollwoodiana s-au inselat amarnic. In loc sa primim ceva nou si unic, suntem intampinati cu nimic altceva decat un alt Film... semi-actiune cu adolescenti.
Bilele magice si un Piccolo de cauciuc
De majoratul sau, Goku (Justin Chatwin) primeste un glob sacru din
partea bunicului sau (Randall Duk Kim). Bunicul ii spune ca daca reuseste sa adune toate globurile (sapte in total si numerotate cu stelute), o singura dorinta perfecta i se va indeplini. Aceste sfere au fost folosite cu doua mii de ani in urma in lupta omenirii cu zeul/extraterestrul Piccolo (James Marsters) si ajutorul sau Oozaru (Ian Whyte). Piccolo si Oozaru au fost invinsi si intemnitati (nimeni nu stie unde).
Cumva (nimeni nu stie cum), dupa doua mii de ani, Piccolo a reusit sa scape din locul unde fusese intemnitat, iar cu ajutorul asasinei Mai (Eriko Tamura), porneste in cautarea celor sapte bile magice pentru a-l elibera pe Oozaru si a relua razboiul cu oamenii. Goku este fortat sa-si razbune bunicul, omorat de Piccolo, si sa gaseasca bilele inaintea extraterestului.
In calatoria sa, Goku se imprieteneste cu diferite personaje, pornite si ele in cautarea sferelor din diferite motive: tafnoasa, dar inteligenta Bulma (Emmy Rossum), care a inveintat un dispozitiv de localizare a bilelelor, colega sa de clasa Chi Chi (Jamie Chung) de care este indragostit pana peste cap, un hot cu suflet bun Yamcha (Joon Park) si – cel mai important – maestrul Roshi (Chow Yun Fat), care l-a antrenat pe Gohan (bunicul) si care-l va antrena pe Goku pentru confruntarea cu Piccolo.
Initial, Dragonball Evolution se dorea a fi un film plin de aventuri despre misiunea de cautare a talismanelor care se regasesc si in titlu (dragonballs), despre gasirea adevaratei origini a personajului principal. Dragonball promitea multa, cat mai multa bataie si arte martiale, dinamism si distractie. Din pacate filmul nu a reusit sa ofere nimic din toate acestea, nici macar 1% din adevaratul potential al benzilor desenate.
O idee cu potential, risipita in stil hollywoodian
Dragonball Evolution este ca o traducere facuta cu dictionarul in mana de niste persoane care nu au nicio legatura cu limba pe care o traduc. Pentru cei care indragesc versiunea animata, acest film va fi o insulta. Celilalti, care nu stiu nici macar lucrurile de baza ale povestii, dar sunt curiosi sa afle cate ceva, vor lua acest film drept un „program de initiere” – marea dezamagire o vor simti daca vor continua apoi cu seria animata – si inevitabil se vor alatura primului grup – fanii dezamagiti.
O alta parte a problemei o reprezinta caracaterizarea personajelor. Daca unii actori, cum ar fi Justin Chatwin si Chow Yun Fat, reusesc sa creeze o atmosfera placuta – personajele lor nu raman loiale materialului sursa. Anime-ul, prin natura sa, cere ca personajele sa fie cat mai putin naturale si cat mai mult supranaturale.
Wong, din pacate, a decis sa lase volumul supranaturalului mai jos si sa-l umanizeze pe Goku si ceilalti cat mai mult. Sincer? M-as fi uitat cu mai mult drag la un film live-action cu un Son Goku la capacitate maxima – asa cum mi-l aduc aminte din seria animata. Treaba devine putin mai serioasa atunci cand incep luptele. Wong se descurca binisor cu capturarea pumnilor in cadru, dar scenele de la sfarsitul filmului, in care pietrele false si decorul de carton incep sa se naruie peste actori in timp ce camera de filmat se misca in toate partile, sunt de rasul lumii.
Totusi, daca regizorul ar fi incarcat pelicula cu mai multa energie si ar fi amplificat actiunea cu putina gratie si iscusinta, ca John Woo (Paycheck, Mission: Impossible II), greselile nu ar fi fost atat de evindente sau nu le-am fi luat chiar atat de mult in considerare.
