Boli

#programe interventie psihologica #help line # apartinatori pacienti # pacienti scleroza multipla

Linie Help-line si programe de interventie psihologica gratuite pentru pacientii cu scleroza multipla si apartinatorii lor

Scleroza multipla este o boala care afecteaza emotional si mintal atat persoanele in suferinta, cat si pe apartinatorii lor. Increderea in sine a persoanelor diagnosticate cu scleroza multipla poate fi pusa la grea incercare din cauza simptomelor bolii, a afectarii fizice si a pierderii treptate a independentei, conducand la o imagine de sine distorsionata.

 

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune - APAA vine in sprijinul persoanelor a caror incredere in sine este afectata de scleroza multipla, in cadrul campaniei de informare si interventie psihologica pentru pacienti si apartinatori, #CONEXIUNEA CU SINE.

Campania #CONEXIUNEA CU SINE se desfasoara in perioada 13 iunie - 15 octombrie si, pe langa sedintele de consiliere psihologica, aduce informatii despre managementul sclerozei multiple prin organizarea de webinarii live despre scleroza multipla si sanatatea mintala, dar si materiale informative pentru pacienti si apartinatori: tutorial video educativ cu exercitii de relaxare si auto-conectare, infografic cu sfaturi pentru pacienti, comunicare prin influenceri, video-uri pentru Tik Tok despre scleroza multipla si sanatatea mintala. Toate materialele vor putea fi vizionate pe site-ul APAA si pe canalele de socializare Facebook, Tik Tok si YouTube.

„In cadrul campaniei #CONEXIUNEA CU SINE, persoanele afectate de scleroza multipla vor fi ajutate prin modalitati si tehnici de gestionare a starilor emotionale prin care trec, in cadrul grupurilor de suport terapeutic gratuite oferite de Yolanda Cretescu, psiholog clinician si psihoterapeut, pentru persoanele diagnosticate cu scleroza multipla si pentru apartinatori. Pierderea sanatatii nu trebuie sa fie un motiv de izolare, ci ne arata ca avem nevoie unii de ceilalti mai mult decat oricand. Persoanele afectate de scleroza multipla nu trebuie sa aiba in jurul lor bariere sociale, sa se simta singure si izolate.” spune Rozalina Lapadatu, presedinta APAA.

Grupul de suport pentru persoanele diagnosticate cu scleroza multipla va avea 10 intalniri incepand cu 10 iulie, iar sedintele se vor desfasura on-line intr-un grup de maxim 30 de persoane in fiecare luni intre orele 18:00 -20:00.

Grupul de suport pentru apartinatorii persoanelor diagnosticate cu scleroza multipla va avea 3 intalniri in luna septembrie, tot on-line, intr-un grup de maxim 30 de persoane, in fiecare luni intre orele 16:00 -18:00.

Acesta este linkul pentru inscrieri atat pentru pacienti, cat si pentru apartinatori: https://deprehub.ro/event/ms/, iar perioada de inscriere este intre 12 iunie si 10 iulie.

Asociatia HAPPY MINDS se alatura ca partener in campania #CONEXIUNEA CU SINE si pune la dispozitia pacientilor si apartinatorilor, o linie telefonica de suport unde raspund psihologi pregatiti in interventie pe scleroza multipla. Numarul de telefon este 0374451360 si este disponibil de luni pana vineri, intre orele 10:00 si 15:00.

 

Scleroza multipla, o boala ce risca sa ii izoleze atat pe pacienti, cat si pe apartinatorii lor.

Scleroza multipla este o boala progresiva a sistemului nervos central. Nu se vindeca, dar exista tratamente care ii pot opri evolutia sau pot controla cursul bolii. Afecteaza preponderent femeile - proportia este de aproximativ trei paciente femei la doi pacienti barbati - si se instaleaza de regula intre varsta de 20 si 40 de ani sau chiar mai devreme. Boala nu este ereditara sau contagioasa.

este mesajul principal al campaniei si ne ajuta sa constientizam ca viata poate fi si buna dincolo de diagnostic. Sa integram diagnosticul in noul stil de viata, sa-i ajutam pe cei apropiati cu noua viata din „SM” si  sa descoperim noi proiecte pe termen scurt imediat, este credinta cu care plecam in aceasta campanie.” spune Yolanda Cretescu, psiholog clinician si psihoterapeut.

Persoanele diagnosticate cu scleroza multipla ajung adesea sa isi piarda increderea in sine si sa aiba o imagine de sine distorsionata. Principalele cauze sunt degradarea fizica si pierderea treptata a independentei, imposibilitatea de a isi practica profesia la nivelul pe care si-l doresc, povara pe care simt ca o pun asupra celor dragi, atunci cand acestia le sunt alaturi, sau singuratatea si auto-izolarea. Depresia netratata poate afecta modul in care acesti pacienti se ingrijesc, ii poate face sa nu isi mai ia medicamentele si sa renunte la obiceiurile sanatoase - precum hrana sanatoasa si exercitiile fizice - si poate conduce, in final, la cresterea riscului de suicid.

„Imaginea de sine a persoanei este reperul esential al autoreglarii comportamentale si emotionale. Este modul in care o persoana isi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emotionale, sociale si spirituale. Functionarea eficienta in mediul socio-profesional contemporan depinde de capacitatea noastra de autocunoastere si autoreglare.” spune Yolanda Cretescu, psiholog clinician si psihoterapeut.

La randul lor, apartinatorii (familia, prietenii) sunt extrem de implicati in ingrijirea si in sustinerea fizica si morala a persoanei dragi diagnosticate cu scleroza multipla. Vestea diagnosticului, fricile legate de viitor, schimbarea stilului de viata, oboseala, sentimentele de vinovatie sau tristete pun in pericol si sanatatea lor emotionala si mintala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: 5 beneficii ale MUSTULUI

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare