Boli

#acnee tipuri #acnee cauze #acnee

Acnee: tipuri, cauze, manifestare

Desi este cel mai frecvent intalnita in randul adolescentilor, acneea poate afecta persoane de toate varstele, de la nou-nascuti, la adolescenti sau chiar adulti.[3] Poate avea un impact semnificativ asupra stimei de sine, provocand anxietate si, in cazuri severe, poate duce chiar la depresie. Ti-am pregatit cateva informatii utile privind diversele tipuri de acnee identificate, precum si cauzele si manifestarile acestei afectiuni a pielii.  

 

Tipuri de acnee

Acneea poate fi clasificata in doua forme principale: acnee non-inflamatorie si acnee inflamatorie. Acneea non-inflamatorie este caracterizata prin prezenta punctelor negre (comedoane deschise) si albe (comedoane inchise). Pe de alta parte, acneea inflamatorie cuprinde mai multe tipuri, inclusiv acnee papulo-pustuloasa, chistica si acnee fulminanta.

Fiecare tip de acnee are anumite caracteristici distincte. De exemplu, acneea papulo-pustuloasa este caracterizata prin prezenta unor leziuni rosii, dureroase si umflate (papule) si pustule pline cu puroi. Aceste leziuni pot fi sensibile la atingere si pot lasa cicatrici. Acneea chistica este o forma mai severa si implica formarea adanc sub piele a unor cosuri dureroase si pline cu puroi, care pot cauza cicatrici permanente.[3]

In functie de varsta la care apare, acneea poate fi clasificata si ca acnee neonanatala (apare in primele 6 saptamani de viata), acnee infantila (apare dupa varsta de 6 saptamani), acnee juvenila (apare la pubertate) sau acneea adultului.[4]. 

Acneea mai poate fi clasificata si in functie de cauza sa (ex: acnee hormonala, acnee fungica) sau de factorul declansator (ex: acnee cosmetica, acnee mecanica, acnee profesionala).[2][5]

Cauzele acneei

Cauzele acneei pot fi multiple si pot varia de la persoana la persoana. Printre principalele cauze se numara excesul sau productia ridicata de sebum, acumularea de celule moarte ale pielii in pori si dezvoltarea si multiplicarea bacteriilor in pori. Aceste aspecte pot duce la inflamatii ale pielii si la aparitia acneei.

Exista si anumiti factori de risc care pot contribui la dezvoltarea acneei. Printre acestia se numara hormonii, care pot stimula productia excesiva de sebum, care va duce la blocarea porilor. In astfel de cazuri vorbim despre acnee hormonala. Daca vrei sa afli mai multe despre ce este acneea hormonala, cauzele si tratamentul sau, adreseaza-te unui dermatolog.

De asemenea, istoricul familial poate juca un rol important in aparitia acneei, deoarece predispozitia genetica poate face ca unele persoane sa fie mai susceptibile la aceasta afectiune. Anumite medicamente, cum ar fi steroizii sau contraceptivele orale, pot influenta nivelul hormonilor si pot duce la aparitia acneei. Varsta este si ea un factor de risc, deoarece adolescentii sunt mai predispusi la dezvoltarea acneei din cauza modificarilor hormonale prin care trec in aceasta perioada.

Important de mentionat este si ca dieta, stresul, poluarea, umiditatea ridicata, dar si curatarea excesiva si agresiva a pielii, desi nu provoaca acnee in mod direct, pot duce la agravarea acesteia.[1]

Simptomele acneei

Simptomele acneei pot varia in functie de tipul si de severitatea acesteia. Printre acestea se numara aparitia de puncte negre sau albe, noduli, papule, pustule (cosuri) sau leziuni chistice pe piele. Desi acneea este cel mai frecvent intalnita pe fata, ea poate aparea oriunde pe corp unde exista glande sebacee, inclusiv pe piept, spate si umeri.[2]

Acneea, cu multiplele sale tipuri si cauze si in functie si de cat de severa este, poate afecta in mod semnificativ stima de sine si calitatea vietii unei persoane. Este important sa retinem insa ca este o afectiune comuna si ca exista multiple solutii si tratamente disponibile. Intelegerea manifestarilor si identificarea cauzelor este primul pas in gestionarea acestei probleme de piele. Urmatorul este sa consulti un dermatolog pentru a primi un diagnostic adecvat si un plan de tratament personalizat.

Bibliografie: 

  1. „Acne”, National Institute of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases, Sept. 2016, www.niams.nih.gov/health-topics/acne. Accessed 11 Oct. 2023.
  2. „Acne: Types, Causes, Treatment & Prevention”, Cleveland Clinic, 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/12233-acne. Accessed 11 Oct. 2023.
  3. Cherney, Kristeen. „Types of Acne and How to Treat Them”, Healthline, 21 Apr. 2017, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/types-of-acne. Accessed 11 Oct. 2023.
  4. „How to Customize Acne Treatment to Life Stage”, Verywell Health, 24 Aug. 2020, www.verywellhealth.com/acne-ages-and-stages-15499. Accessed 11 Oct. 2023.
  5. „Overview of the Types and Stages of Acne”, Verywell Health, 2023, www.verywellhealth.com/types-of-acne-15762. Accessed 11 Oct. 2023.

 

FOTO: shutterstock.com

 

 

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare