Boli

#tratare picioare umflate #cauza picioare umflate # insuficienta venoasa cronica #picioare grele # insuficienta venoasa

8 reguli de aur pentru picioare sanatoase

Iti simti picioarele grele ca plumbul? Ai gleznele umflate si te dor? Aceste senzatii neplacute si aspectul inestetic fac parte din sindromul picioarelor grele. Acesta afecteaza persoanele cu insuficienta venoasa cronica. Din fericire, exista solutii eficiente pentru combaterea suferintelor circulatorii de la nivelul picioarelor.


Insuficienta venoasa cronica este o afectiune din ce in ce mai frecventa in prezent, fiind intalnita la aproximativ 50% din populatia globului, respectiv la 32% dintre romani. Cele mai afectate sunt femeile, estimandu-se ca dintre persoanele cu boala venoasa cronica, aproximativ 80% sunt femei, iar 20% – barbati, potrivit studiului international VeinConsult, in care au fost inclusi peste 91.500 de pacienti din 20 de tari, printre care si Romania.


Insuficienta venoasa cronica are simptome variate, de la cele mai simple, cum sunt senzatiile de picioare dureroase, grele, umflate sau „nelinistite”, pana la complicatii ce pot afecta serios calitatea vietii persoanelor afectate, precum varicele, tromboflebita superficiala sau profunda.

Factorii de risc pentru boala venoasa cronica sunt: statul prelungit in picioare (ortostatismul), schimbarile climatice (caldura, presiunea atmosferica, frigul), sedentarismul, imobilizarea prelungita, sarcina si perioada post-partum, utilizarea contraceptivelor orale, obezitatea, fumatul si nu in ultimul rand mostenirea genetica (50-80% din cazurile de varice primare sunt transmise genetic).

Tratamentul insuficientei venoase cronice este complex si depinde de stadiul manifestarilor clinice. In stadiul incipient, masurile preventive ce tin de evitarea factorilor de risc si aplicarea unor tratamente locale pot incetini semnificativ evolutia bolii.

Iata 8 reguli ce trebuie respectate pas cu pas:

 

  • Optati pentru incaltaminte confortabila si cu toc mijlociu (4-5 cm); evitati imbracamintea calduroasa si stramta.
  • Efectuati gimnastica medicala dimineata si seara, mergeti pe jos, cel putin 2-3 km pe zi, dupa aplicarea contentiei elastice la nivelul gambelor, practicati periodic sporturi precum inotul, ciclismul.
  • Dormiti cu gambele ridicate la 5-15 cm fata de restul corpului (clinostatism), deoarece favorizeaza circulatia de intoarcere venoasa; medicii spun ca aceasta este cea mai usoara, dar cea mai eficienta terapie, cu toate ca de multe ori este neglijata sau subestimata.
  • Alaturi de pozitia clinostatica, medicii recomanda tratamentul local compresiv, cu contentie elastica, realizat prin purtarea de ciorapi sau fese elastice, care previn staza venoasa.
  • La sfarsitul fiecarui dus, faceti un scurt hidromasaj cu apa rece doar la nivelul gambelor, cu miscari ascendente, de jos in sus.
  • Nu stati picior peste picior si nici cu picioarele incrucisate.
  • Evitati pe cat posibil expunerea la soare, iar in sezonul rece protejati-va de frig si umezeala. Petreceti vacanta in zone de munte sau deal, nu la mare, sau optati pentru efectuarea unui tratament balnear adecvat.
  • Mancati multe fructe si legume, alimente bogate in vitamina E (cereale integrale, nuci, migdale, fistic) si vitamina C; beti suficient de multa apa, evitati alcoolul si fumatul.

Sursa foto: thediamethod.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Cea de-a patra stare de agregare a materiei, in sprijinul esteticii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare


Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare