Stiinta & Tehnologie

#versus #lg kf750 secret #sony ericsson c902 #comparatie #test

VERSUS: LG KF750 Secret vs. Sony Ericsson C902

Atat LG KF750 Secret cat si sony ericsson c902 au un design aparte si amandoua se incadreaza in categoria de terminale fotografice, desi unul este slider si celalalt candybar.

Chiar daca unele specificatii tehnice vor fi clar diferite, cele doua telefoane fac parte din aceeasi clasa de telefoane, iar ca aspect, cele doua sunt mult mai atragatoare decat multe alte dispozitive scoase pe piata de catre cele doua companii.

Fashion vs. fotografic

Terminalul LG Secret este un telefon "fashion", adica un dispozitiv care arata bine, dar care, dupa principiile de pana acum nu ar trebui sa fie prea destept. Pe de alta parte, Sony Ericsson este un terminal dedicat fotografic.

Cand LG s-a lansat, una dintre caracteristicile subliniate de companie a fost faptul ca terminalul avea ecran tactil in mediul de jocuri. Cei de la Sony Ericsson nu s-au lasat mai prejos si C902 are propriul sistem tactil care se activeaza in modul de camera foto .

De la A...

LG KF750 Secret masoara 102,8 x 50,8 x 11,8 mm si cantareste 116 grame, adica un terminal cu 1 mm mai robust decat  Sony Ericsson C902 care masoara 108 x 49 x 10,5 mm si cantareste 107 grame.

Cat despre aspectul celor doua telefoane, ambele sunt foarte bine facute. LG Secret este un slider cu ecran si D-pad acoperite de sticla tratata termin care nu se zgarie, margini metalice, carcasa de plastic de calitate buna, usor cauciucata, piele si fibra de carbon. Pe de alta parte, Sony Ericsson C902 are carcasa complet metalica, taste de plastic lucios care au aspect de sticla si ecran tratat termic. Este greu de ales look-ul cel mai bun, pentru ca LG Secret denota stil, dar nici striatiile de pe marginea si culoarea lui C902 nu lasa utilizatorul indiferent. Totusi, LG Secret va fi preferat de cei care sunt mai conservatori, iar C902-ul are un aer mai tineresc .

Din pacate, frumusetea lui LG Secret este stirbita de amprentele ramase in urma utilizarii. Terminalul va trebui curatat constant pentru ca atat partea frontala, cat si cea dorsala se  murdaresc foarte repede. In schimb, Sony Ericsson C902 nu are aceasta problema. Singurul lucru care va trebui curatat in cazul lui Sony Ericsson va fi ecranul.

Ecranele celor doua telefoane sunt ambele sensibile la atingere intr-o anumita masura, dar bineinteles ca intre C902 si KF750 exista diferente. LG Secret are un ecran de 2,4 inch cu 256.000 de culori si rezolutie de 240 x 320 pixeli. Pe de alta parte, Sony Ericsson-ul are un ecran mai mic, de 2 inch, tot cu 256.000 de culori si rezolutie de 240 x 320 pixeli. Display-urile mai au totusi o problema, ambele se descurca greu atunci cand lumina solara este directionata pe ele, dar din acest punct de vedere, C902-ul are un randament mai bun decat rivalul LG.

D-pad-ul celor doi rivali este si el diferit. Sony Ericsson are un D-pad format din sapte butoane, pe cand LG Secret are patru taste fizice si sase tactile. Din pacate, LG-ul devine foarte enervant cand intra in alte meniuri, pentru ca senzorul "simte" degetele deasupra, chiar daca nu este facuta nici o miscare. Mai mult, D-pad-ul, chiar daca are reactie haptica , nu este intodeauna precis. Se va intampla de multe ori ca utilizatorul sa aiba impresia ca apasa o tasta virtuala si de fapt acceseaza alta. Butoanele tactile corespunzatoare meniurilor My Stuff/Options si Contacts/Back sunt singurele de pe touch-pad care trebuie apasate, si uneori chiar insistent pentru ca ele sa reactioneze.

In schimb, D-pad-ul clasic a lui Sony Ericsson nu prezinta aceleasi probleme. Aici gasim butoane corespunzatoare submeniurilor sau shortcut-urilor si in mijlocul acestora se afla butonul de navigare, patrat, care are patru directii de navigare stanga si dreapta, sus sau jos. Totusi, desi mai usor de utilizat, D-pad-ul lui C902 ramane incomod in comparatie cu alte altor terminale cu acelasi sistem de navigatie .

Tastatura celor doua terminale este standard alfanumerica. Folosirea lor a demonstrat ca LG Secret este mult mai usor de intrebuintat decat Sony Ericsson. Tastatura lui LG este plata, dar cu butoane bine delimitate, pe cand cea a lui Sony Ericsson are taste tesite, degetul alunecand pe ele, tastarea fiind mai grea in acest caz.

Batalia neuronilor

Nici la capitolul inteligenta lucrurile nu sunt mai simple, pentru ca acolo unde unul dintre telefoane nu se remarca in mod deosebit, celalalt reuseste sa impresioneze si vice-versa. LG Secret are 100 MB memorie interna si suporta card microSD (TransFlash) de pana la 4 GB. Sony Ericsson C902 are 160 MB memorie interna si are slot pentru card micro M2 de pana la 8 GB. Nici unul dintre terminale nu vine la pachet un card micro pentru upgrade.

Pentru ca telefoanele sa functioneze este nevoie de o baterie buna. In timpul primelor zile ale testelor, atat pentru Sony Ericsson cat si LG Secret nu au excelat la acest capitol, bateria descarcadu-se foarte repede, dupa nici o zi de folosinta. In ambele cazuri bateria a inceput sa reziste mai mult dupa mai multe incarcari. Totusi, Sony Ericsson s-a prezentat mult mai bine, iar in final viata bateriei a fost mai lunga decat in cazul lui LG Secret. Acest lucru s-a intamplat datorita baterie lui C902 care este pe baza de Litiu-Polimer si are o capacitate de 930 mAh, in schimb, LG Secret dispune de standardul Litiu-Ion de 800 mAh.

LG Secret vine cu suport DivX preinstalat. Sony Ericsson nu are asa ceva, iar suportul nu poate fi descarcat si instalat dupa achizitionarea telefonului. Un lucru pe care il au ambele telefoane il au este senzorul de rotire, accelerometrul.

Dar sa vorbim putin despre functiile tactile ale celor doua telefoane. In cazul lui LG Secret avem de-a face cu Touch Media. Chiar daca ecranul este sensibil la atingere doar activarea acestei functii te va lasa sa il folosesti pe Secret ca un dispozitiv cu ecran complet tactil. Dupa cum am spus Touch Media te va directiona in alte submeniuri alte telefonului, Muzica, Fotografii, M-Toy (jocuri), documente si radio FM.

In cazul lui Sony Ericsson "ecranul" tactil se activeaza atunci cand camera foto este deschisa. In jurul ecranului vor aparea icoane luminoase care reprezinta shortcut-uri catre diferite moduri de fotografiere. In principiu functia tactila a lui LG Secret este mai mult distractiva decat folositoare, pe cand tastele sensibile la atingere ale lui Sony Ericsson sunt mult mai utile.

LG Secret suporta mesaje SMS, MMS, EMS, e-mail si mesaje instant. In tabara opusa, Sony Ericsson C902 duce in spate SMS-uri,  MMS-uri, mesaje e-mail si mesaje instant si functii de Push e-mail. Trimiterea mesajelor se face in acelasi fel si ambele telefoane au doua casute postale, una dedicata mesajelor SMS/MMS/EMS si alta e-mail-urilor. Protocoalele suportate de ambele telefoane sunt cele standard POP3 si IMAP4.

Lupta megapixelilor

Criteriul cel mai important de comparatie este insa camera foto a fiecaruia. CMOS-ul lui LG Secret este plasata pe partea dorsala a terminalului, lucru nu tocmai placut pentru ca este tinta amprentelor, ci si pentru ca acea portiune este  de obicei acoperita de mana care tine telefonul.

In schimb, camera foto a lui Sony Ericsson este ascunsa in interiorul telefonului si este activata cand partea superioara a terminalului este glisata in exterior. Astfel, lentilele sunt protejate de amprente, terminalul are un look aparte, nu exista probleme de acoperire a lentilelor si terminalul se manuieste mult mai usor.

Atat Sony Ericsson C902, cat si LG KF750 Secret au camera foto de 5 megapixeli cu autofocus si flash LED. Dar Secret-ul vine cu tehnologia de detectare a fetei si capabilitati de inregistrare video la rezolutie VGA cu 30 fps si QVGA cu 120 fps. In plus LG poate salva videoclipurile captate in format DivX.

Sony Ericsson C902 contracareaza cu functia de geotagging si stabilizatorul de imagine, dar capabilitati mult mai modeste de capturi video in rezolutie QVGA si 30 fps. Videoclipurile capate de acest telefon se fac in format 3gp. Ambele telefoane dispun de efecte pentru imagini ca negative, sepia sau alb si negru, de functii de taiere, copiere, editare sau adaugare de imagini.

Totusi, testul imaginilor captate este cel mai important si aici vine surpriza, pentru ca LG Secretul a captat imagini la fel de bune ca Cyber-shot-ul dedicat al celor de la Sony Ericsson. In aceleasi conditii de lumina si acelasi obiect, detaliile si culorile captate de LG Secret sunt aproape cele reale. Camera foto a lui LG Secret aplica un efect fin de Sharpen pe imagini. In schimb Sony Ericsson C902 va expune la lumina imaginile captate, chiar daca pastreaza culorile mai bine culorile reale.

... la Z

Cateva lucruri au fost lasate deoparte printre care si conectivitatea, pentru ca atat in cazul lui LG Secret cat si in cel al lui Sony Ericsson, lucrurile nu difera deloc. La final nu pot spune care dintre cele doua este mai bun si care ar merita banii, pentru ca amandoua se intrec in specificatii.

Alegerea se va face cu lista de cerinte in fata si fiecare utilizator in parte isi va alege telefonul in functie de prioritatile puse pe foaie. Cert este faptul ca Sony Ericsson are un rival mai mult decat capabil in LG Secret, in conditiile in care Sony Ericsson C702 cu o camera foto de 3,2 megapixeli, capteaza imagini mai bune decat LG KC550, telefon dedicat fotografic cu CMOS de 5 megapixeli.

Galerie foto LG KF750 Secret vs. Sony Ericsson C902

Galerie foto cu imagini de comparatie intre LG KF750 Secret si Sony Ericsson C902

Film realizat cu LG KF750 Secret

Film realizat cu Sony Ericsson C902

Autor: Andreea Dihel

Pentru a fi la curent cu cele mai recente lansari si informatii din domeniul telefoniei mobile aboneaza-te la Newsletterul Mobile.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea