Elvetienii eu tremurat serios la Istanbul, in fata Turciei nu numai din cauza evolutiei scorului, ci si datorita incidentelor din finalul jocului. Turcii au castigat cu 4-2, insa in tur au pierdut cu 2-0. Astfel, cu doua goluri inscrise in deplasare, elvetienii si-au asigurat prezenta la mondiale.
Dupa ultimul fluier al centralului, elvetienii au fost asaltati de diferite obiecte aruncate din tribune de catre suporterii gazdelor, care nu s-au putut resemna cu gandul ca reprezentativa tarii lor nu va participa la turneul final din Germania. Parasind in mare graba terenul, elvetienii au fost luati in primire, in tunelul de la vestiare, de catre fortele de ordine si jucatorii turci . In urma altercatiilor, internationalul elvetian Stephane Grichting a fost spitalizat , avand o perforatie in zona genitala, unde a fost lovit cu piciorul. Din fericire, acesta a parasit repede spitalul, doctorii recomandandu-i intre sapte si zece zile de pauza.
Presedintele FIFA, Joseph Blatter, i-a acuzat dur pe oficialii gazdelor, precizand ca in cazul in care se dovedeste ca vina apartine turcilor, atunci reprezentativa "Semilunei" ar putea fi exclusa din preliminariile Cupei Mondiale din 2010.