Social

Stranieri, veniţi acasă!

Decizia constituirii nucleului interministerial care să găsească soluţii de atragere înapoi în ţară a romanilor plecaţi să muncească în străinătate a fost luată ieri de premierul Tăriceanu. Sistemul de stimulare va include salariul, pachetul de beneficii, transport, prime de instalare şi formare vocaţională gratuită pentru muncitori. În plus, Executivul promite să acorde facilităţi de obţinere a atestatelor profesionale pentru cei calificaţi. Din grup vor face parte reprezentanţii ministerelor Muncii, Transporturilor, Educaţiei, Finanţelor, Afacerilor Externe, Administraţiei şi Internelor, precum şi cei ai Agenţiei de Strategii Guvernamentale şi Institutului Naţional de Statistică. Ei vor evalua situaţia romanilor aflaţi la muncă în străinătate, numărul acestora, structura pe meserii, localizarea locurilor de muncă şi salariul aproximativ. Două milioane de romani muncesc "afară" Numărul romanilor plecaţi peste hotare în căutarea unui trai mai bun este estimat la două milioane de persoane. Cifra nu este însă oficială. Ei muncesc mai ales în construcţii şi agricultură. În Italia, salariul minim al unui muncitor în construcţii ajunge la 800 de euro , iar cel mediu la 1.300 de euro. Un muncitor calificat poate ajunge şi la 1.800 de euro pe lună. Prin comparaţie, în ţara noastră, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în 2006, un constructor avea un salariu mediu net de 244 de euro, iar estimarea pentru anul 2009 este de 500 de euro. Deficitul de forţă de muncă în domeniul construcţiilor a fost estimat de unii angajatori la 500.000 de persoane, în timp ce alţii au avansat cifra de 800.000 de muncitori. Numărul copiilor de căpşunari rămaşi în ţară în grija autorităţilor sau a rudelor a fost estimat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului la 40.000. Deficit în industrie, construcţii şi servicii Cele mai deficitare domenii în ce priveşte forţa de muncă sunt, din punctul de vedere al autorităţilor, industria, construcţiile şi serviciile. „Din păcate, nu putem da un procentaj exact al deficitului, din cauză că nu toţi angajatorii declară posturile vacante la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De ce nu o fac? Simplu! Pentru că nu sunt obligaţi prin lege... Dar vom reglementa şi această carenţă legislativă", dă asigurări preşedintele ANOFM, Silviu Bian. Patronii nu pot fi obligaţi să dea lefuri mari Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu , spune că nu există o posibilitate legislativă de a constrange angajatorii să ofere salarii apropiate celor din ţările dezvoltate. „Singurul loc în care putem face ceva este sectorul bugetar", afirmă Barbu. Numai că în sectorul bugetar activează doar cu puţin peste un milion de salariaţi, din totalul de 5,6 milioane. Ministrul le recomandă angajatorilor să folosească – pe langă salarii stimulative - şi alte avantaje materiale, deductibile. „Tichetele de masă, de creşă, contribuţiile la pensiile facultative, toate acestea reprezintă un avantaj material pentru salariat , fără ca bugetul angajatorului să aibă de suferit", exemplifică ministrul muncii. Dacă se face un total al acestor avantaje deductibile, se poate constata că în buzunarul unui salariat ar intra în plus cam 2.800 RON anual. Fiscalitatea mare ţine salariile la nivel scăzut Angajatorii romani au totuşi o motivaţie reală de a menţine salariile scăzute: fiscalitatea mult mai ridicată ca în ţările UE. Dacă în Vest fiscalitatea salarială este cu puţin peste 45%, la noi se apropie de 60%. Practic, se ajunge ca, pentru un salariu de 1.000 RON, angajatorul să plătească, în termeni reali, aproape 1.600 RON. „Angajatorul are de plătit nu mai puţin de 120 de taxe! Gandiţi-vă că pentru o aprobare anuală de funcţionare din orice domeniu i se cer bani. Bani care merg la veniturile extrabugetare, din care sunt premiaţi funcţionarii...", a explicat Iacob Baciu, liderul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din Romania. El spune că există totuşi o posibilitate de obligare a angajatorilor de a plăti salarii mai mari. „Prin contractul naţional de muncă la nivel de ramură se poate stabili un salariu minim în acel domeniu de activitate", este de părere Baciu. Două treimi din asistenţii medicali vor să plece În octombrie 2006, peste două treimi din asistenţii medicali declarau că vor să plece la muncă în străinătate. 90 la sută din aceştia considerau că un job în străinătate reprezintă o oportunitate de realizare financiară. Potrivit studiului sociologic "Calitatea vieţii profesionale a personalului mediu sanitar şi tendinţa de migraţie pentru muncă", realizat în vara lui 2006, peste 64 la sută din cei intervievaţi luau în considerare varianta plecării din cauza salariilor mici pe care le primesc în ţară şi a instabilităţii economice şi sociale. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în 2005, în sistemul sanitar din Romania erau angajaţi aproape 123.500 de asistenţi medicali şi 47.388 de medici, ceea ce înseamnă un asistent la 170 de locuitori, respectiv un medic la 456 de persoane. Aceeaşi sursă a precizat că, numai în 2005, numărul medicilor plecaţi la muncă în străinătate a fost de 360 de medici şi al asistentelor de 1.700. Salariul mediu în Romania al unei asistente este de 110 euro, la care se adaugă alte sporuri care pot ajunge la 200 de euro. Un medic poate avea, potrivit legislaţiei în vigoare, o retribuţie între 140 şi 485 de euro, la care se pot adauga diverse sporuri pană la 300 de euro. Personalul sanitar care pleacă la muncă în străinătate prin Oficiul de Migraţie al Forţei de Muncă poate caştiga un salariu între 800 şi 3.500 de euro. Ţările care plătesc cel mai bine sunt Elveţia şi Statele Unite ale Americii. Farmaciştii romani sunt şi ei la mare căutare, mai ales în Anglia. Salariul lunar oferit de angajatorii britanici veniţi săptămana trecută la recrutare în ţara noastră ajunge la 4.000 de euro. Oferta britanicilor este cu atat mai tentantă cu cat farmaciştii romani îşi pot lua cu ei şi familiile, nu există limită de varstă şi există posibilitatea majorii retribuţiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea