Social

#cutremur in gorj #locuinte evacuate #cutremur #gorj

Inca un seism a zguduit Gorjul. 11 blocuri evacuate dupa ce au fost afectate de cutremure

Activitatea seismica din Gorj continua. In noaptea de miercuri spre joi s-a produs un nou cutremur care a zguduit locuintele din Gorj. Seismul a avut magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter si s-a produs in noaptea de miercuri spre joi, la ora 02:18:50. Seismul a avut magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter si s-a produs la o adancime de doar 11,3 kilometri, potrivit INFP.

 

Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: 109km NV de Craiova, 110km SV de Sibiu, 145km V de Pitesti, 158km SE de Timisoara, 178km SE de Arad, 183km S de Cluj-Napoca, 205km V de Brasov, 209km E de Belgrade, 213km E de Zemun, 224km NE de Nis.

Alte doua seisme mai slabe au avut loc la scurt timp dupa aceea. Ambele au avut magnitudinea de 2 grade pe scara Richter si s-au produs in aceeasi zona.  In total, de la 13 februarie si pana azi, au avut loc peste 800 de cutremure in zona Gorjului.

11 blocuri evacuate in urma cutremurelor

In urma expertizei tehnice a locuintelor, autoritatile au hotarat sa evacueze 11 blocuri din Aninoasa, Hunedoara. 562 de persoane, dintre care 118 copii, au ramas fara locuinte. Pentru acestia se cauta spatii de cazare.

Expertiza efectuata de autoritati a aratat ca blocurile “se afla intr-o stare avansata de degradare, accentuata in urma cutremurelor din judetul Gorj”. ISU cauta acum spatii de cazare pentru aceste familii. 

Cladirile afectate sunt foarte vechi, acestea fiind construite cu peste 100 de ani in urma. Expertii au aratat ca recentele cutremure, care au fost resimtite puternic si pe Valea Oltului, au accentuat starea de degradare al acestora.

Cladirile au cate un etaj si sunt locuite de 182 de familii (in total 562 de persoane, din care 118 copii). Este luata in calcul amplasarea de containere modulare in care familiile sa fie mutate in regim de urgenta, pericolul prabusirii cladirilor fiind foarte mare. 

“Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Hunedoara s-a intrunit, in aceasta dupa amiaza, in sedinta extraordinara pentru a stabili masurile ce se impun in urma unei Note Tehnice intocmita de un expert in constructii, document prin care se arata ca este necesara evacuarea locatarilor din 11 cladiri aflate in orasul Aninoasa, din cauza starii avansate de degradare in care se afla acestea, accentuata in urma cutremurelor care au avut loc in Gorj si s-au resimtit si in Valea Jiului.

In cele 11 blocuri, cu cate un etaj fiecare, aflate grupate in zona „Colonie” a orasului, locuiesc 562 persoane, dintre care 118 sunt copii. Asupra starii tehnice a cladirilor, construite in urma cu peste 100 de ani, nu s-a intervenit niciodata, astfel ca acum, pentru cele 182 de familii, trebuie aplicata procedura evacuarii.

Prin Hotararea nr. 7 din 22 februarie a.c., membrii C.J.S.U. Hunedoara au stabilit ca, in regim de urgenta, sa fie luate urmatoarele masuri:

- Identificarea, la nivelul orasului Aninoasa sau in localitatile apropiate a unor spatii de adapostire temporara de tip unitati de invatamant, hoteluri, pensiuni, etc, pentru utilizarea in cazul producerii unei situatii de urgenta generate de prabusirea constructiilor.

- Realizarea demersurilor pentru efectuarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii masurilor ce se impun pentru punerea in siguranta a blocurilor de locuinte.

- Identificarea la nivelul orasului Aninoasa a unor suprafete de teren destinate amplasarii, la nevoie, a unor containere modulare.

- Desfasurarea de activitati de informare preventiva a populatiei ce domiciliaza in aceste blocuri.

- Realizarea demersurilor de punere in aplicare a dispozitiilor de evacuare emise de Primaria orasului Aninoasa.

- Afisarea la loc vizibil a unor materiale de informare preventiva cu privire la riscurile la care se expune populatia ce refuza evacuarea.

Potrivit informatiilor primite de la autoritatile locale (primarie), locatarii nu vor sa fie evacuati si, sub semnatura, refuza acest lucru. In acest caz, institutiile nu pot obliga cetatenii sa faca un lucru impotriva vointei lor.”, se arata pe pagina de Facebook ISU Hunedoara.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea