Social

#incendiu #ferma dacilor

Ferma Dacilor, mesaj oficial dupa incendiul tragic in care au murit sapte oameni

Pe 26 decembrie, in a doua zi de Craciun, a avut loc un tragic incendiu la pensiunea "Ferma Dacilor" din Prahova, producand un dezastru de proportii. In urma incendiului, sapte persoane si-au pierdut viata, printre care si fiul patronului.

 

Printre victimele acestei tragedii se numara Adrian, in varsta de 22 de ani, Anitei, in varsta de 22 de ani, Vlad, in varsta de 21 de ani, si Victor, un baiat de doar 11 ani. In plus, doi copii sportivi, Petru si Luca, fiii bodyguard-ului Lucian Ene, se numara si ei printre cei care si-au pierdut viata in acest dezastru.

Victor Dinicu, copilul de doar 11 ani decedat in incendiu, era fiul patronului pensiunii "Ferma Dacilor". Trupul sau carbonizat a fost descoperit miercuri dimineata de catre echipele de salvare. Se pare ca la pensiune se desfasura un eveniment special pentru minorul decedat, care isi sarbatorea ziua de nastere, conform informatiilor furnizate de Radio Romania Brasov.

Pensiunea "Ferma Dacilor" postat un mesaj oficial Facebook, incercand sa ofere o explicatie cu privire la tragicul eveniment.

”Cu o durere de nedescris si greu de dus, pentru care n-am fost pregatiti in vreun fel in viata asta si cu care nu stim ce sa facem sau cum sa vedem vreo lumina, va confirmam ca Ferma Dacilor, locul care ne-a fost si ne este in continuare acasa, a ars. A ars de sus in jos.

Nu ne ies calculele, ne dau cu virgula explicatiile, nu stim, nu concepem.

Asteptam cu nerabdare investigatiile autoritatilor pentru un raspuns si din primul moment colaboram cu ele pentru a-l gasi. Nu va aduce liniste inimilor noastre, dar macar vom porni de undeva.

Dincolo de articolele nesfarsite de la TV si in online, trebuie sa va spunem ca suntem altfel de oameni fata de ce se spune. O singura data daca ne-ati trecut pragul si ne-ati cunoscut, sigur nu v-a trecut indiferenta dragostea noastra fata de oameni. Ferma Dacilor a pornit de foarte jos, mai putin ca o afacere si mai mult ca o familie. Am crescut animale, am lucrat pamantul zi lumina si am adunat pe toata lumea in jurul mesei noastre la final de zi.

Am vrut, in primul rand, sa oferim oamenilor din zona o sansa la mai mult. N-am refuzat pe nimeni care a cautat un loc de munca. Aveam sau nu nevoie, am gasit ceva de facut.

N-am refuzat niciun producator local care voia sa-si vanda produsele la noi. Indiferent ca a venit cu 1kg de ceapa sau cu 10kg de cartofi, noi le-am luat cu speranta ca pentru fiecare va fi putin mai bine. N-am conceput si n-am concepe altceva decat omenia.

Da, in familia noastra lumea are un trecut. E un lucru minunat ca unii oameni au reusit sa treaca prin viata mai demni decat noi. Datorita acestor oameni ne-am dorit din toata inima si am invatat sa fim mai buni. Ani lungi si grei stau marturie faptului ca am trait altfel. Ca ne iubim aproapele, ca am stat in comunitate sa ajutam. Ca fiecare zi ne-am aplecat capul si am primit orice repros cu umilinta si cu speranta ca vom fi iertati pentru pacatele tineretii.

Educatia si moralitatea unui om tin in primul rand de sansa. Iar cand sansa a venit, n-am ezitat nicio clipa. Ne-am indreptat.

Cu multa durere va spunem ca in acest incendiu au murit oameni pe care ii iubim cu tot sufletul. Ne-au fost apropiati, de suflet, au fost familia noastra.

Cum isi poate cineva imagina ca un om isi poate pune proprii copii in pericol? Cum ne-am putea gandi ca nu am facut zi de zi tot posibilul si imposibilul ca Ferma sa fie un loc sigur? Si a fost un loc sigur. Au existat nenumarate momente in care locatia noastra a fost plina pana la refuz, in care, desi ne bucuram ca si mai multi oameni vor sa ne treaca pragul, a trebuit sa refuzam pentru a putea trata corect toti oaspetii prezenti.

De acest Craciun, ne-am adunat familie si putini turisti cazati in casutele individuale. Am vrut sa avem un Craciun putin mai personal, urmand sa deschidem larg portile pentru publicul larg de Anul Nou.

In aceste momente avem nevoie de o rugaciune pentru a ne ingropa copiii si prietenii apropiati. Oamenii nostri de zi de zi, copiii adorati din vietile noastre nu mai urca soarele pe cer pentru noi. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am stiut vreodata ca-i posibil.

Familia Ferma Dacilor”.

Sursa foto: Stirile PRO TV

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea