Social

Canicula, vinovată pentru remiza U Craiova - FC Vaslui

La prima partidă de Divizia A de la revenirea în primul eşalon fotbalistic, Universitatea Craiova nu a reuşit sambătă să obţină mai mult de un punct în urma meciului cu FC Vaslui . Pe o căldură de 40 de grade Celsius şi în faţa a 5.000 de spectatori, debutul oltenilor în sezonul 2006-2007 a fost unul şters. În afară de două ocazii de gol la început, în restul partidei nici una dintre echipe nu a mai avut vreo ocazie clară de gol. Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu , recunoaşte că oltenii nu stau încă bine aşezaţi în teren, dar speră că vor avea mai mult noroc în etapa următoare, în dificilul meci cu Steaua Bucureşti: “Nu pot să fiu mulţumit de scorul obţinut. Încă nu jucăm aşa cum trebuie şi aşa cum ne-am propus. Puteam să caştigăm acest meci, dar la fel de bine puteam să pierdem. Acum vreau să mă gandesc la meciul de la Bucureşti, iar inima îmi spune că vom caştiga acolo”. Antrenorul FC Vaslui consideră însă că meciul slab arătat de ambele echipe sambătă la Craiova se datorează caniculei, dar şi lipsei de responsabilităţi pentru ora la care a fost programată partida. “Este inuman ca TVR 2 să programeze meciul la ora 17.00, să se joace pe o asemenea căldură sufocantă. Aceşti copii care au jucat nu puteau face mai mult, iar spectacolul a avut de suferit, în repriza secundă neexistand nicio ocazie de gol. Sunt mulţumit şi cu un punct, nu puteam spera la mai mult, în condiţiile în care varfurile noastre au fost inexistente“, a declarat, la finele partidei, Gigi Mulţescu, antrenorul FC Vaslui.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea