Social

Besiktas implicata in scandalul blaturilor

Comisia Juridica a Federatiei Turce de Fotbal (TFF) a declansat o ancheta in legatura cu trei meciuri din sezonul trecut, decisive pentru evitarea retrogradarii , dupa ce un cotidian din Istanbul a anuntat ca o structura de tip mafiot a influentat rezultatul acestor partide, informeaza "Star". Potrivit sursei citate, comisia face in prezent cercetari in legatura cu meciurile Diyarbakirspor - Samsunspor (1-3), Caykur Rizespor - Akcaabat Sebatspor (0-1) si Caykur Rizespor - Besiktas (1-0). Cele trei partide au fost decisive pentru evitarea retrogradarii, dupa ce, in urma punerii sub ascultare a telefoanelor membrilor unei structuri de tip mafiot condusa de Sedat Peker, s-a aflat ca acestia ar putea fi implicati in trucarea rezultatelor celor trei partide. "Federatia va cere informatii suplimentare atat de la Politie, cat si de la persoanele implicate", scrie "Star", in timp ce "Milliyet" noteaza ca TFF ii va solicita informatii si de la fostul central Ali Aydin, care a sustinut ca oficialul unui club i-a oferit o suma de bani, in perioada cand era inca arbitru, pentru a aranja rezultatul unui meci. Presedintii cluburilor Genclerbirligi si Malatyaspor, Ilhan Cavcav si, respectiv, Hikmet Tanriverdi, au cerut ca Aydin sa dezvaluie numele persoanei despre care a sustinut ca i-a oferit bani pentru a arbitra partinitor la un meci din campionatul Turciei. Potrivit site-ului "ajansspor.com", vicepresedintele lui Galatasaray, Ergun Gursoy, a declarat ca nu crede ca in Turcia au existat meciuri trucate. Potrivit "Milliyet", vicepremierul turc Mehmet Ali Sahin s-a declarat indignat de faptul ca structurile de tip mafiot precum cea condusa de Sedat Peker au ajuns sa se implice in fotbal. In sezonul trecut, Besiktas era antrenata de Mircea Lucescu. La vremea respectiva, cand s-au lansat primele zvonuri privind eventualele aranjamente, Lucescu a dezmintit categoric aceasta varianta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea