Litera C

#prospect #medicament

Calumid, comprimate filmate

Prospect Calumid, comprimate filmate

Ce este Calumid si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Calumid contine un medicament denumit bicalutamida. Acesta apartine unui grup de medicamente denumite „antiandrogeni".

- Calumid este utilizat in tratamentul cancerului de prostata
- Actioneaza prin blocarea efectelor hormonilor masculini, cum este testosteronul.

Mod de administrare

Luati intotdeauna Calumid exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Daca nu sunteti sigur, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul.

Doza uzuala pentru un adult este de un comprimat pe zi.
Inghititi comprimatul intreg cu apa.
Incercati sa luati comprimatul in fiecare zi la aceeasi ora.
Nu incetati sa luati acest medicament, chiar daca va simtiti mai bine, decat daca medicul dumneavoastra va recomanda acest lucru.

Daca ati luat mai mult Calumid decat trebuie

Daca ati luat mai mult Calumid decat trebuia, adresati-va medicului dumneavoastra sau mergeti imediat la cel mai apropiat spital.

Daca ati uitat sa luati Calumid

Daca ati uitat sa luati o doza, sariti doza omisa si luati urmatoarea doza ca de obicei.
Nu luati o doza dubla (doua doze in acelasi timp) pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Calumid:

Daca sunteti alergic (hipersensibil) la bicalutamida sau la oricare dintre celelalte componente ale Calumid;

Daca ati luat deja un medicament denumit cisaprida sau anumite antihistaminice (terfenadina sau astemizol);

Daca sunteti femeie.

Nu luati Calumid daca va aflati in oricare dintre situatiile mentionate mai sus. Daca nu sunteti sigur adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului inainte de a lua Calumid. Calumid este contraindicat la copii.

Precautii

Aveti grija deosebita cand utilizati Calumid:

Consultati medicul dumneavoastra sau farmacistul inainte de a lua Calumid daca:

- Aveti afectiuni ale ficatului;
- Aveti diabet zaharat si deja ati luat un „analog LHRH". Acestea includ goserelina, buserelina, leuprorelina si triptorelina.

Daca sunteti internat in spital, spuneti personalului medical ca utilizati Calumid.

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Nu utilizati Calumid daca deja utilizati oricare dintre urmatoarele medicamente:

Cisaprida (pentru unele tipuri de indigestie);
Unele antihistaminice (terfenadina sau astemizol);

Spuneti medicului dumneavoastra, in special, daca luati oricare dintre urmatoarele medicamente:

Medicamente administrate oral pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange (anticoagulante orale);
Ciclosporina (utilizata in suprimarea sistemului imunitar);
Blocante ale canalelor de calciu (utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mari sau al unor afectiuni ale inimii).

Sarcina si alaptarea

Calumid este contraindicat la femei.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Calumid este putin probabil sa va afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, daca prezentati somnolenta trebuie sa fiti atent in timpul acestor activitati.

Informatii importante privind unele componente ale Calumid

Calumid contine lactoza monohidrat, care este un tip de zahar. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca nu puteti tolera sau digera anumite categorii de glucide (intoleranta la unele categorii de glucide), va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Calumid poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactii alergice:

Acestea sunt mai putin frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti). Simptomele pot include aparitia brusca de:

- Eruptie cutanata, urticarie sau mancarime a pielii;
Umflare a fetei, buzelor, limbii, gatului sau a altor parti ale corpului;
- Scurtare a respiratiei, respiratie suieratoare sau dificultati in respiratie. Daca acestea vi se intampla adresati-va imediat unui medic.

Spuneti imediat medicului dumneavoastra daca observati oricare dintre urmatoarele:

Reactii adverse foarte frecvente (afecteaza mai mult de 1din 10 pacienti):

- Durere abdominala;
- Prezenta sangelui in urina.

Reactii adverse frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti):

- Ingalbenire a pielii si a albului ochilor (icter). Acestea pot fi semnele unor afectiuni ale ficatului sau, in cazuri rare (afecteaza mai putin de 1 din 1.000 pacienti), insuficienta hepatica.

Reactii adverse mai putin frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti):

Senzatie de lipsa de aer grava sau agravarea brusca a lipsei de aer. Acestea pot fi insotite de tuse sau temperatura ridicata (febra). Acestea pot fi semnul unei inflamatii a plamanilor denumita „boala pulmonara interstitiala".

Alte reactii adverse posibile:

Foarte frecvente (afecteaza mai mult de 1din 10 pacienti)

- Ameteli
- Constipatie
- Stare de rau (greata)
- Tesut mamar sensibil si marit
- Bufeuri
- Senzatie de slabiciune
- Umflaturi
- Reducere a numarului de globule rosii din sange (anemie). Aceasta poate determina paloarea pielii sau oboseala.

Frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti)

- Scadere a poftei de mancare
- Dorinta sexuala redusa
- Depresie
- Somnolenta
- Indigestie
- Flatulenta
- Cadere a parului
- Regenerare capilara sau cresterea excesiva a parului
- Piele uscata
- Mancarime
- Eruptie cutanata
- Incapacitate de a avea o erectie (impotenta)
- Crestere in greutate
- Dureri in piept
- Scadere a functiei cardiace
- Atac de cord.

Medicul dumneavoastra va poate recomanda efectuarea unor analize de sange pentru a verifica orice modificari ce pot aparea in sange.

Nu va alarmati de aceasta lista de reactii adverse. Este posibil sa nu le prezentati.

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Calumid

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.

Nu utilizati Calumid dupa data de expirare inscrisa pe cutie. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

Substanta activa este bicalutamida. Fiecare comprimat contine bicalutamida 50 mg.
Celelalte componente sunt

Nucleu: lactoza monohidrat, amidon glicolat de sodiu (tip A), povidona, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.

Film: Opadry II 33G28523 White care contine hipromeloza, dioxid de titan (E 171), lactoza monohidrat, macrogol 3350, triacetin.

Ambalaj

Comprimate filmate convexe, rotunde, de culoare alba pana la aproape alba, avand gravat pe o fata „L", iar pe cealalta fata „RG".

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a cate 15 comprimate filmate. Cutie cu 6 blistere din PVC-PVDC/Al a cate 15 comprimate filmate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Gedeon Richter Romania S.A. Str. Cuza-Voda, nr. 99-105 540306 Targu-Mures Romania

Fabricantul

Gedeon Richter Plc. Gyomroi ut 19-21 H-1103 Budapesta Ungaria

Acest prospect a fost revizuit in Februarie 2016.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea