Cum sa...

#alegere parchet #parchet

Cum sa alegi cel mai bun parchet

Atunci cand incepi sa renovezi sau sa construiesti iti trec prin minte o multime de idei: de la design la materiale, la culori si decoratiuni. Iti doresti ca totul sa iasa ca in ideile acelea pe care le-ai pus in listele de pe internet si sa te simti mereu bine in spatiul pe care l-ai creat.

Iar, pentru ca vorbeam si despre materiale, alegerea parchetului este importanta pentru felul in care vor arata spatiile din punct de vedere estetic, insa si functional.

Pe piata exista mai multe tipuri de parchet si nu este intotdeauna usor sa il alegi pe cel care sa ti se potriveasca cel mai bine: parchet triplustratificat, parchet laminat sau masiv. Despre acestea trei vom vorbi azi, pentru a te ajuta sa iei decizii mai informate si care sa ti se potriveasca pe o perioada lunga de timp. Atat constructia, cat si renovarea unei case sau a unui apartament sunt procese care isi arata rezultatele pe termen lung.

Diferente intre parchetul triplustratificat, cel laminat si cel din lemn masiv

Acestea trei sunt cele mai intalnite tipuri de parchet din casele oamenilor, de aceea am dorit sa facem comparatii intre ele, incepand cu cel mai des folosit. Apoi alegerea iti apartine.

1. Parchet triplustratificat

Parchetul triplustratificat este unul dintre cele mai intalnite tipuri in casele romanilor si, dupa ce vei vedea caracteristicile sale vei intelege si de ce. Dintre cele trei tipuri, este cel care are cel mai bun raport calitate - pret si cele mai multe plusuri. Se potriveste, atat in apartamente, cat si la case si in birouri.

Structura acestuia este formata din trei straturi, asa cum ii spune si numele. Stratul superior - sau cel de uzura cum se mai numeste - este dintr-un lemn dur, care asigura astfel rezistenta la uzura si durabilitate. Stratul din mijloc este unul de compensare si il face mai stabil decat parchetul din lemn masiv. De asemenea, are o rezistenta mare la umiditate si la schimbarile bruste de temperatura. Cel de-al treilea strat al parchetului este cel de balansare, care creste stabilitatea si previne separarea placilor dupa montaj.

Montarea acestuia se poate face usor: fie sub forma de placi lipite imbinat sau cu un sistem  flotant.

Pretul acestui tip de parchet este unul mediu, intre cel laminat si cel masiv. Astfel, il face accesibil aproape indiferent de buget si ofera o buna calitate.

Parchetul laminat

Parchetul laminat este format din patru straturi:

  • strat de echilibrare, care este ultimul dintre cele patru;
  • strat de suport;
  • strat decorativ;
  • strat superior, care ii da si acestuia rezistenta la uzura.

Cu toate ca are patru straturi, acesta are o rezistenta mai slaba la umiditate si astfel nu este recomandat in zone in care aceasta este excesiva. Totusi, in ultimii ani au aparut si tipuri de parchet laminat mai rezistente la umezeala. Cere sfatul specialistului, daca spatiul tau este unul cu umiditate crescuta.

Instalarea se face cu flotant obisnuit, nefiind nevoie sa fie lipit direct pe podea.

Pretul acestui tip de parchet este de cele mai multe ori mai accesibil decat cel pentru parchetul triplustratificat sau din lemn masiv.

Parchet din lemn masiv

Parchetul din lemn masiv este format cel mai des dintr-un singur strat al unei specii de lemn sau, mai rar, dintr-un amestec.

La instalare, trebuie sa fii atent la spatiul in care alegi sa il pui, deoarece este sensibil la umezeala si schimbari bruste de temperatura. In cazul in care este montat intr-un spatiu in care se loveste de aceste doua probleme, este foarte posibil sa se contracte sau sa se expandeze.

Montarea acestuia se face clasic, prin lipire sau cu suruburi sau cuie, in functie de cum ai vrea sa arate.

Pretul acestui tip de parchet este cel mai ridicat dintre cele trei despre care am povestit azi.

Daca ar fi sa tragem concluzii, iata care sunt cateva dintre acestea:

  • parchetul triplustratificat are cele mai multe avantaje raportate la pret;
  • parchetul triplustratificat si cel laminat ofera o mare varietate de designuri si culori, spre deosebire de cel masiv, care este limitat la culoarea lemnului;
  • primele doua tipuri de parchet au instalarea mult mai usoara decat cel masiv;
  • in situatii de umezeala, parchetul triplustratificat se comporta cel mai bine.

De acum inainte vei putea lua decizii mai informate referitoare la parchet atunci cand incepi sa construiesti sau sa renovezi. Alege sa investesti pe termen lung si la fel iti vei multumi!

FOTO:  unsplash.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea