Filme

#king kong #filme monstri #monstri prietenosi #the nightmare

Monstri prietenosi: 3 filme cu creaturi care ti se lipesc de suflet

Daca si tie, si familiei tale va sunt simpatici monstrii colorati din "Monsters Inc." si, mai nou, "Monsters University", aflati ca nu sunteti singurii. Nu putine filme au reusit sa creioneze creaturi, aparent infricosatoare, care, la o privire mai atenta, isi dezvaluie latura prietenoasa. Si chiar daca nu poti rezona intotdeauna cu monstrii din filme, cel putin poti rade alaturi de ei de absurditatea conditiei lor.

1. King Kong

Toate cele trei filme care il au drept personaj central pe King Kong spun o poveste aidoma celei din "Frumoasa si Bestia", doar ca, de aceasta data, rolul principal masculin ii revine unei... gorile.

Cei care au vazut macar una dintre peliculele King Kong pot fi de acord ca, in Skull Island, gorila are trasaturile cele mai umane, cel putin in comparatie cu bastinasii care se indeletnicesc cu rapiri si sacrificii. In plus, in pofida temperamentului sau agresiv, King Kong dovedeste o adevarata gingasie cand vine vorba despre fata pe care o iubeste.

2. E.T. the Extra-Terrestrial

Cu siguranta una dintre cele mai blande creaturi creionate vreodata in filme este micutul E.T., extraterestrul, din filmul cu acelasi nume, semnat de Steven Spielberg. In pofida infatisarii sale, care ii tradeaza apartenenta la o alta rasa decat cea umana, E.T. este o creatura cat se poate de inofensiva si de inocenta, dotata, de altfel, cu abilitati mesianice.

Capturat, torturat si ucis de autoritati, simboluri ale paranoiei si xenofobiei umane, E.T. reinvie in cele din urma si pleaca acasa, lasand in urma un mesaj al iubirii: "Fiti buni".

3. The Nightmare Before Christmas

Pelicula animata ce poarta semnatura lui Tim Burton abunda in personaje monstruoase care, cu mici exceptii, nu au, de fapt, trasaturi machiavelice. Astfel, locuitorii Halloweentown, in frunte cu Jack Skellington, obisnuiesc sa sperie oamenii in fel si chip, dar nu din rautate, ci deoarece... aceasta este activitatea pe care o fac cel mai bine.

In cele din urma, niciunul dintre personajele peliculei "The Nightmare Before Christmas" nu reuseste sa infricoseze cu adevarat... singura exceptie fiind, poate, malitiosul Oogie Boogie.



Sursa foto: soundonsight.org

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea