Din cand in cand, casa ta are nevoie de un imbold pentru a se debarasa de aspectul anost, invechit. Cea mai usoara solutie este sa adaugi accente de culoare la design. De ce accente de culoare? Pentru ca riscul de a da gres este mult mai mic decat daca te-ai apuca sa redecorezi toata casa si sa schimbi mobila.
1. Cum alegi accentele de culoare
Accentele de culoare sunt potrivite pentru obiectele mici de decor, cum ar fi, sa spunem, pernutele de pe canapea, vazele, perdelele sau tablourile. Trebuie sa recunosti ca iesi mult mai ieftin cu astfel de accente de culoare. Cum ar fi daca ai vrea un strop de galben in camera? Te-ai apuca sa-ti cumperi o canapea galbena, o masa galbena?
Odata ce te hotarasti asupra nuantei dorite si a obiectelor, este bine sa pastrezi peretii si pardoseala in nuante neutre.
2. Tine cont de proprietatile culorilor
Gandeste-te la ceea ce sugereaza culorile inainte sa cumperi obiecte decorative. Trebuie sa creezi o ambianta placuta, care iti da o stare de bine. Spre exemplu, perdelele verzi aduc prospetime in camera, te fac sa ai impresia ca traiesti intr-un colt de natura. Tablourile in care domina oranjul stimuleaza creativitatea, mai ales daca sunt puse in birou sau in camera de studiu.
Culorile aprinse, cum ar fi rozul neon sau albastrul electric sunt greu de suportat, tocmai de aceea ar trebui sa fii atent ce decoratiuni alegi in aceste nuante.
3. Creeaza impact cu culoare
Chiar daca nu sesizezi pe moment, sa stii ca aproape toate culorile au un impact vizual. Din acest motiv, iti recomandam sa nu abuzezi de culoare. Specialistii spun ca pentru a obtine un efect optim, este bine sa pui accente de culoare in maximum doua zone din camera. O vaza transparenta, umpluta cu pietricele mov este un accent de culoare suficient intr-o camera. Accentele tale de culoare vor avea un efect si mai mare daca alegi forme interesante sau grupezi mai multe obiecte.
4. Forma si textura
Nu trebuie sa alegi neaparat accente de culoare simple. Imprimeurile colorate se poarta foarte mult, sunt in tendinte si emana un aer modern. Pentru a crea o camera in stil contemporan cu accente de culoare, poti combina jaluzele cu buline, pernute cu dungi si un covor floral cu elemente grafice.
Cauta accesorii in forme si texturi diferite, pentru a face camera mai interesanta.
5. Accent de culoare pe perete
Un perete cu accente de culoare atrage imediat atentia. Poti sa vopsesti un perete intr-o culoare pastelata sau intr-o culoare ceva mai intensa. Nu te incanta sa vopsesti tot peretele? Atunci deseneaza diverse elemente. Spre exemplu, poti desena un lampadar.
Pentru a-ti usura munca, iti recomandam sa cumperi din comert diverse abtibilduri de perete. Acestea imita flori, animale, siluete umane etc. Se lipsesc pe perete si cand te plictisesti de ele le poti schimba. Astfel, casa ta va arata mereu altfel cu efort minim.
6. Fii creativ
Cand vine vorba despre accente de culoare, totul tine de creativitatea ta. Cat de departe esti dispus sa mergi pentru a transforma camera din banala in senzationala?