Social

UTA fara nume

Apele sunt pe departe de a se linisti la Arad. Marius Lacatus a parasit banca tehnica si, odata cu ea, si orasul, iar cei doi actionari se cearta in continuare, sansele unei impacari fiind momentat nule. Incercand probabil sa isi traga suporterii de partea lui in acest razboi intern, Nicolae Bara a decis sa le faca acestora pe plac si, la cererea lor, a promis ca va cesiona sigla si numele UTA catre Primaria Arad. „Vreau sa tin cont de parerea suporterilor. Drept dovada, luni voi incheia toate formele pentru cesiunea siglei si numelui UTA, inregistrate la OSIM, catre Primaria din orasul dumneavoastra. Asa cred ca este mai bine”, a declarat Bara pentru cotidianul Adevarul de Arad. Succesorul lui Lacatus este increzator Numit pe banca tehnica a gruparii aradene in locul lui Marius Lacatus, fostul coleg al „Fiarei” de la Steaua, Roland Nagy, a tinut sa precizeze ca nu se teme de responsabilitatea pe care o are in prezent. „Eu tot Roli Nagy sunt. Pe mine nu ma schimba o functie. Nu-mi este teama sa antrenez si nici de Ceahlaul nu-mi este frica. Nu m-am speriat cand eram mai tanar si am jucat in Champions League. De ce as face-o acum?”, a declarat Nagy pentru cotidianul Observator Aradean. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea