Social

Ungureanu pleacă, războiul continuă

Ministrul de externe demisionează fără scandal, considerand că face un act de onoare. Ministrul de externe, Mihai Ungureanu, a anunţat, ieri, că îi va prezenta premierului demisia în cursul acestei zile. El a recunoscut că nu l-a informat pe şeful Cabinetului cu privire la situaţia celor doi muncitori romani arestaţi în Irak şi a spus că decizia de a renunţa la portofoliu este un gest de onoare. "Răspunsul meu nu poate fi decat unul singur, este un răspuns de onoare, unul prin care îmi asum orice fel de vină şi de responsabilitate, validată sau nu", a explicat Ungureanu. El a relatat că a avut o întalnire cu şeful guvernului, în care Tăriceanu a venit cu două argumente în sprijinul cererii de demisie - unul de autoritate şi unul de onoare şi a subliniat că nu vrea ca relaţia sa cu premierul, care este şi preşedintele partidului din care face parte, să fie afectată de suspiciune , în condiţiile în care între ei există o diferenţă de opinie. Ungureanu a spus că îşi va susţine punctul de vedere şi în şedinţa de astăzi a conducerii PNL şi a dat asigurări că nu va părăsi formaţiunea liberală. "Tăriceanu nu a fost informat" Şeful diplomaţiei a recunoscut că MAE nu l-a informat pe premier cu privire la cazul celor doi muncitori romani reţinuţi în Irak, întrucat s-a considerat că problema cădea exclusiv în sarcina ministerului, fiind un caz de intervenţie consulară. În schimb, potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintelui Băsescu i-a fost raportată situaţia pentru că numai şeful statului, în virtutea subordonării instituţionale, putea confirma dacă aceştia erau o problemă consulară sau de altă factură. Reprezentantul PNL a mai spus că a avut o relaţie de bună colaborare şi cu premierul, şi cu preşedintele, dar a subliniat că Ministerul de Externe, prin atribuţiile care îi revin, trebuie să se situeze undeva pe "ecuatorul" dintre polii celor două instituţii, avand o singură prioritate: interesul naţional. Hotărat pană în ultima clipă să rămană la MAE Ungureanu a decis să demisioneze după ce, la finalul întalnirii de ieri cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, a avut o discuţie şi cu preşedintele Traian Băsescu de la care nu a primit sprijinul necesar pentru a-şi păstra funcţia, susţin surse oficiale, citate de Mediafax. Potrivit acestora, după ce a plecat de la întalnirea cu primul-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu a avut o convorbire telefonică cu şeful statului, care i-a spus că nu poate interveni în cazul său. "De cand a revenit în ţară, Ungureanu a oscilat între a-şi da demisia şi a-şi păstra funcţia. A vorbit sambătă cu premierul Tăriceanu la telefon, aranjand întalnirea de duminică (ieri – n.r.), dar nici după aceasta nu era decis să demisioneze pană nu a vorbit şi cu preşedintele Băsescu. De aceea a amanat conferinţa de presă pană după-amiază, ora acesteia fiind anunţată în ultimul moment. De fapt, după discuţia cu Tăriceanu părea că nu îşi dă demisia, dar a vorbit şi cu preşedintele", au relatat sursele oficiale. Acestea au mai arătat că Ungureanu a luat în calcul şi viitorul său politic, păstrarea funcţiei şi implicarea în războiul între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni nefiind în beneficiul său. Primul pe lista eurocandidaţilor PNL Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat "Jurnalului naţional", că intenţionează să îi propună lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European. "Vreau să spun public că Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat cu cinste Partidul Naţional Liberal, este un om în care am încredere şi a dat dovadă de verticalitate morală, asumandu-şi vina pentru greşeala ministerului din subordine. O să vedeţi cum în perioada următoare Mihai Răzvan Ungureanu îşi va continua cariera politică. Mă gandesc să-i propun o responsabilitate în cadrul partidului, aceea de a conduce lista PNL pentru alegerile pentru PE", a spus Tăriceanu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea