Social

Tariceanu simuleaza executii cu liberalii rebeli

Delegatia Permanenta a PNL de astazi - singurul for largit al partidului cu frecventa lunara - va lua in discutie 11 candidati la esafodul de partid. In ultima perioada s-au strins pe lista neagra a lui Tariceanu peste zece persoane , inclusiv Theodor Stolojan care, in viziunea actualului lider al PNL, ar trebui penalizate pentru libertatea de a vorbi pe alt ton decit partidul. Delegatia Permanenta reuneste peste 70 de persoane, lideri de organizatii si filiale, parlamentari si membri ai conducerii. Ieri, secretarul general al PNL Dan Motreanu incerca sa regizeze sedinta, luind la rind liderii de filiale, pentru a le trasa sarcina sa ceara diferentiat mai multe variante de sanctionare. Regizorul Motreanu si distributia rolurilor Conform unor surse apropiate conducerii, unii vor juca rolul “radicalului” care cere excluderea semnatarilor scrisorii de prostest adresat liderului PNL Calin Popescu Tariceanu dupa lansarea temei retragerii trupelor din Irak. Acestia sint incurajati de atitudinea liderului PNL care i-a calificat in public pe semnatarii scrisorii - Mona Musca, Theodor Stolojan, Raluca Turcan si Cristian Boureanu - drept “nulitati”, iar pe Valeriu Stoica drept “frustrat”. Intrucit capitalul de imagine al PNL ar fi grav afectat de o asemenea decizie, unii vor fi mai ingaduitori si vor indemna la impartialitate. Citeva filialele vor cere retragerea sprijinului politic ministrilor Finantelor si de Extrene, Sebastian Vladescu si Mihai Razvan Ungureanu, pentru ca au votat in favoarea prsedintelui Basescu la sedinta CSAT. Tariceanu, pacificatorul Regia executata de secretarul general Dan Motreanu are ca ultim scop scoaterea in evidenta a liderului PNL Calin Popescu Tariceanu. Aceasta va propune, pacificator, ca situatia sa se incheie doar cu atentionare. Surse liberale spun ca toti cei 11 inscrisi la sanctionari vor primi in final doar avertismente pentru ca au nesocotit decizia conducerii PNL de a propune retragerea trupelor. Singura necunoscuta a zilei de ieri era soarta deputatului PNL Raluca Turcan. Potrivit surselor, liderul PNL Calin Popescu Tariceanu nu s-a decis inca daca aceasta va fi exclusa din Biroul Permanent Central al PNL sau va primi tot un avertisment la pachet cu toti ceilalti. Grupul alternativa Deputatul PNL Raluca Turcan a fost calificata de Tariceanu de joasa factura la fel ca toti semnatarii scrisorii de protest. Valeriu Stoica, Mona Musca, Theodor Stolojan impreuna cu doi tineri din PNL, Raluca Turcan si Cristian Boureanu, au indemnat la solidaritate liberala pentru a stopa scaderea credibilitatii PNL afectate de propunerile facute fara consultarea partidului de catre grupul controlat de Tariceanu. Dintre toti semnatarii, doar Raluca Turcan detine o functie in conducerea PNL. Delegatia Permanenta este sigurul for care poate dispune sanctiuni in cadrul PNL. Deputatul PNL Cristian Boureanu a fost exclus pe un an din PNL, o situatie la limita impartasind si deputatul Crin Antonescu, care a fost la un pas sa ramina fara functia de lider de grup. Ghise se retrage din disidenta Deputatul PNL, Ioan Ghise, unul dintre semnatarii scrisorii „celor 9” care aduce acuzatii conducerii partidului privind initiativa retragerii trupelor din Irak, ne-a dezvaluit ca autorul textului, l-a contactat telefonic, dar nu i-a citit integral textul documentului. “Eu am semnat fiind informat ca textul se refera doar la o incalcare a statutului PNL. Nu mi s-a spus nimic despre formarea unei alternative la actuala conducere. Daca mi se citea tot textul nu mai semnam. Nu sint de acord cu incalcarea statutului, dar nici cu o alternativa la actuala conducere. De acum nu mai semnez nimic prin telefon”, ne-a precizat Ghise. Clujul cere audierea ministrilor rebeli Horia Uioreanu, unul dintre liderii liberalilor clujeni, solicita astazi ca ministrii Ungureanu si Vladescu sa dea explicatii in fata membrilor Delegatiei Permanente pentru votul exprimat in CSAT. “Noi am cerut inca de vineri, printr-un comunicat oficial audierea celor doi ministri. Reluam cererea astazi. Nu are nici o legatura faptul ca BPC al PNL nu i-a sanctionat pe cei doi. Decizia Delegatiei Permanente conteaza. In functie de ce vor explica cei doi ministri, se vor aplica sanctiuni . Cred ca vor primi avertismente”, ne-a declarat Horia Uioreanu. In ceea ce priveste “rebelii”, Uioreanu spune ca nu a auzit, pina ieri, de intentiile vreunei filiale de a cere sanctiuni, dar a adaugat, “nu poti sti, la fata locului ce se va intimpla. Discutii sigur vor fi”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea