Social

Studenţii doriţi de Rapid s-au antrenat în Regie

Deşi George Copos a anunţat, pentru a doua oară, ca sigure transferurile lui Ionuţ Mazilu, Costin Lazăr şi Stelian Stancu la Rapid, jucătorii în cauză nu ştiu nimic despre o posibilă mutare în Giuleşti. Ieri dimineaţă, fotbaliştii s-au antrenat cu Sportul Studenţesc. Nemulţumit de prestaţia din campionat a Rapidului, dar şi de scandalurile permanente de la echipa pe care o patronează, George Copos a avut, luni seară, la Crowne Plaza, o întalnire cu antrenorul Răzvan Lucescu şi cu Dinu Gheorghe , pe de o parte, dar şi cu Vasile şiman, patronul Sportului Studenţesc, şi impresarul Victor Becali, pe de altă parte. După terminarea discuţiilor, care au durat mai bine de opt ore, Copos a anunţat: Dinu Gheorghe rămane preşedinte executiv, iar Mazilu, Costin Lazăr şi Stelian Stancu se vor prezenta la antrenamentele giuleştenilor cat mai curand posibil. "Voi face un efort şi, în final, îi vom transfera pe cei trei jucători de la Sportul. Ne-am înţeles, iar marţi, fotbaliştii vor face un control medical , iar miercuri vor efectua la Pro Rapid primul lor antrenament cu Răzvan Lucescu", spunea Copos, sigur pe el. "Va fi, în principal, un schimb de jucători. Rapid îl va ceda definitiv pe Postolache la Sportul şi va renunţa la cele 50 de procente pe care le avea din drepturile federative asupra lui Tiberiu Bălan, care era deţinut în coproprietate de cele două cluburi. Suma de transfer chiar este una mică. Nu pot să spun despre cat e vorba, dar este mică. Ulterior, în cazul unui transfer în străinătate, o cotă parte va reveni Sportului, însă cei trei sunt sută la sută jucătorii Rapidului", a adăugat finanţatorul. Afirmaţiile lui Copos au fost contrazise atat de patronul "studenţilor", Vasile şiman, cat şi de jucătorii în cauză. "Nu s-a rezolvat niciun transfer, dar negocierile sunt pe drumul cel bun. Este posibil ca Mazilu, Stancu şi Lazăr să ajungă la Rapid în orice moment, într-una din zilele următoare. Se discută în continuare", a spus Vasile şiman. Nici Mazilu şi nici Lazăr nu ştiau, ieri, nimic despre vreun transfer în curtea giuleştenilor. "Eu am făcut antrenament cu Sportul. Nu m-a anunţat nimeni nimic. ştiu că sunt negocieri. Pană nu se termină, nu vreau să mai spun nimic", a precizat Mazilu, pe aceeaşi lungime de undă şi colegul acestuia, Costin Lazăr: "N-am vorbit cu nimeni. Ce transfer la Rapid, că noi avem meci în Cupă cu Buftea. Dar, ne-am duce cu inima deschisă în Giuleşti, mai ales că suntem vecini, aici în cartier". Copos e dezamăgit de munca lui Dinu Gheorghe Principalul acţionar al vişiniilor, George Copos, a mai spus că Rapid ar fi fost pe primul loc, dacă ar fi avut timp să se ocupe de echipă şi a lăsat să se înţeleagă că este nemulţumit de activitatea lui Dinu Gheorghe. "Eu am experienţă la Rapid, dar acum este imens de greu. Nu vedeţi unde am ajuns? Locul opt este loc pentru Rapid? Nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor. Dacă eu aveam timp şi mă ocupam doar o oră şi jumătate sau două ore pe zi de Rapid, acum eram lideri, pentru că în momentul ăsta aveam cei mai valoroşi jucători. Eu aş avea timp dimineaţa să mă ocup de treburile Rapidului. Dar ce, domnul Dinu se trezeşte aşa de dimineaţă?", a declarat Copos. Întrebat de ce a lipsit Dinu Gheorghe de la ultimele două meciuri disputate de Rapid, cu FK Sarajevo şi cu UTA, Copos a răspuns: "Dinu s-a născut supărat. Pentru Dinu ceea ce face la Rapid este un hobby şi chiar dacă vrem să-l dăm afară nu putem. El a păcătuit şi de aceea nu a venit la ultimele meciuri, însă sunt sigur că o să-l vedem din nou, cat de curand, pe stadion. şi Răzvan este nemulţumit, e normal, avand în vedere evoluţia noastră, dar şi pentru că eu sunt foarte exigent ", a mai precizat Copos.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea