Social

Sabău va mai antrena un an pe Gloria

„Tata” Jean Pădureanu ar putea să-şi vadă visul cu ochii în privinţa lui Neluţu Sabău, acela de-al ţine la echipă şi după finalizarea acestui retur de campionat. Ioan Ovidiu Sabău a ţinut să facă ieri cateva precizări cu privire la situaţia sa la gruparea condusă de Jean Pădureanu: „Ar fi pentru mine, cu siguranţă, poate o recompensă, dacă pot să-i spun aşa, ca să-mi pot continua munca aici, la Bistriţa. Îmi aduc aminte de o partidă, nu vreau să-i dau numele, cand eram practic plecat de la Gloria, la finalul căreia am fost extrem de impresionat de privirile jucătorilor mei, priviri care-mi spuneau să nu plec. Ei m-au convins să răman la Bistriţa. Altfel, din punctul de vedere al dorinţei şi ambiţiei acestor jucători, chiar dacă critica face bine, au fost momente cand, pe nedrept, au fost catalogaţi ca fără suflet pentru echipă, deoarece erau din altă parte. Pe mine mă bucură foarte mult faptul că am rămas şi vreau ca din toamnă, din sezonul următor, să continui munca cu aceşti jucători, adică să răman aici şi să-mi duc mai departe ceea ce am început, pentru a construi la Bistriţa o echipă care să poată juca la toate nivelurile, chiar şi la cel european”, a declarat „Moţul” pentru cotidianul Mesagerul de Bistriţa-Nădăud. Fără a mai spune nimic de cerinţele sale pentru a rămane la Bistriţa, Sabău a confirmat faptul că Jean Pădureanu este foarte mulţumit de activitatea sa ca antrenor, dar şi de echipă şi de rezultatele obţinute de aceasta. „Aşa că s-ar putea să mă mai aveţi încă un an aici, la Bistriţa”, a conchis tehnicianul ardelenilor. În altă ordine de ide, unul dintre pionii de bază ai „Moţului” - mijlocaşul Radu Mărginean - ar putea juca contra Pandurilor, în primul meci oficial al anului 2007. Potrivit lui Sabău, fotbalistul a avut unele probleme la genunchi, rămanan puţin în urmă cu pregătirea. Meciul dintre Gloria Bistriţa şi Pandurii Targu Jiu se va disputa luni, cu începere de la ora 13:00, pe stadionul „Gloria” din localitate. Partida va fi condusă de Cristian Balaj la centru, asistat la cele două tuşe de Octavian Sovre şi de Sorin Caia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea