Social

Reteta Turdafest: 176 de metri de ceapa cu 10 metri de colac

Festivalul agrar de la Turda si-a doborit recordul de anul trecut la impletit ceapa. Turdenii si oaspetii lor au petrecut in voie, dupa ce simbata au stabilit doua noi recorduri: au reusit sa coaca un colac secuiesc lung de zece metri, iar impletitoarele au dus funia de ceapa la peste 176 de metri si asteapta omologarea noului record Guinness. Kürtös kalács-ul urias a dat de furca mesterilor bucatari cind a fost vorba sa fie intins pe dispozitivul de coacere: oamenii l-au dovedit abia din a treia incercare. La aluat au intrat zece kilograme de faina, plus ulei si zahar, iar la munca s-au inhamat cinci persoane, care au robotit mai bine de patru ore. In acest timp, 13 femei din trei sate s-au pus pe impletit aproape 600 de kilograme de ceapa. Cea mai harnica dintre ele, Maria Nagy, din Plaiesti, are 57 de ani si impleteste ceapa de 40 de ani. Anul trecut, ea a lucrat singura 26 de metri din cei 134, cit a fost recordul final. In cele patru ore alocate anul acesta doboririi recordului, impletitoarele au reusit sa faca o funie de ceapa rosie lunga de 176,20 metri. Filmarile si masuratorile oficiale vor fi trimise la reprezentantii Guinness Book . Festivalul de la Turda a cuprins o serie de seminarii dedicate agricultorilor, dar si jocuri pentru copii , care au avut un spatiu numai al lor, decorat de artistii britanici de la grupul Free Form. Centrul orasului a fost traversat de parade ecvestre, in vreme ce mesterii populari si-au expus obiectele lucrate cu grija: Mircea Bodea, din Sighisoara , a demonstrat cum se pot picta icoane pe coaja sfarimata de ou, iar Mircea Sin, din Turda, a turnat din sticla pahare cu pai incorporat. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea