Poveste de dragoste printre cadavre

Montata la Teatrul Foarte Mic , piesa „Piele si cer“, de Dimitre Dinev, a avut avanpremiera joi si duminica. Patimasi, dar cu simtul umorului, Cristian Iacob si Tania Popa sint protagonistii unei pasiuni neobisnuite. O poveste simpla, fara interventii dramaturgice savante, aduce fata in fata pe un cimp de razboi doua personaje care par menite, initial, sa atraga mai degraba ostilitatea publicului: un mercenar si o hoata de lesuri. Ca nu de putine ori in literatura slava, personajele sumbre reusesc sa dezvaluie fatete care le umanizeaza si spectatorii izbutesc fara prea mare dificultate sa empatizeze cu ele. Metamorfoza, cu atit mai complicata din punct de vedere artistic cu cit eroii trebuie sa fie mai „firesti“, este o reusita care trebuie pusa, probabil, in cea mai mare parte pe seama jocului actorilor principali, Tania Popa si Cristian Iacob. Eroina traieste, fara procese de constiinta, de pe urma mortilor de pe front: ii buzunareste cu nonsalanta, le ia ceasurile, lanturile si tot ce pare mai de pret, sperind sa emigreze cu ce „cistiga“ astfel intr-o tara indepartata si pasnica pentru ca vrea sa fie fericita si cocheta. Un rol pe care Tania Popa il interpreteaza cu un aer strengaresc sau mai dramatic, dar ferindu-se, totusi, de accente patetice. Intriga, ce explodeaza din primele secunde ale piesei, este un fascicul de lumina laser proiectat amenintator pe timpla eroinei: un mercenar o surprinde in timp ce buzunareste mortii si se pregateste sa o omoare, gind la care renunta cind isi da seama ca are de-a face cu o reprezentanta a sexului slab. Desi el se da drept ultim aparator al idealurilor morale, personajul simpatic este hoata, care nu se lasa de pozne nici un moment: ascultind tirada mercenarului depresiv si ranit, pindeste orice slabire a vigilentei lui ca sa mai sterpeleasca una-alta. Cum „figura“ nu prea ii tine, pentru ca el se prinde de fiecare manevra a ei, linia dramatica se transforma lent intr-un joc de-a v-ati ascunselea, in care fiecare incearca sa-l ghiceasca pe celalalt. De departe, caracterul care da greutate piesei este mercenarul: plin de tatuaje spectaculoase sau comice (numele celor sase iubite de „suflet“ sint imortalizate pe pielea de deasupra coastelor, iar pe fese este tatuat un inger care stie sa dea din aripi), ranit, cusut pe viu de hoata, cu un trecut doldora de povesti intense, rolul lui Cristian Iacob este complex si alambicat. Afisind o mina ursuza, mercenarul o „face pe durul“, injura birjareste, ameninta, devine si moralist, insa, treptat, isi dezvaluie un temperament excesiv de sensibil, pasional si erotoman, care nu poate decit sa-i stirneasca interesul hoatei. Forta de gravitatie a piesei care sta in rolul lui Iacob estompeaza intrucitva scenografia inventiva conceputa de Alina Ferescu, dar si minusurile de regie, semnata de Dan Stoica: povestea pare montata usor cam siropos, cu citeva elemente bombastice, preluate parca din filmografia americana de larg consum. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro