Social

Polonia spune „adio” misiunii din Irak

Noul Executiv de pe scena politica de la Varsovia si -a inceput mandatul in forta. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe investirea sa in functia de ministru al Apararii in cabinetul lui Donald Tusk , ca actualul europarlamentar popular Bogdan Klich (membru al Platformei Civice- PO ) a si anuntat retragerea contingentului militar polonez din Irak. „Pot sa spun ca in 2008, nul viitor, contingentul militar polonez din Irak va fi retras”, a declarat Klick pentru postul de radio public Jedynka, informeaza AFP. Detaliile acestei retrageri urmeaza sa fie anuntate vinerea aceasta, cand premierul Tusk va prezenta in fata Parlamentului marile linii ale guvernarii sale, a adaugat oficialul polonez. Ideea retragerii celor 900 de militari polonezi nu este noua. E a stat chiar la baza succesului electoral al PO in fata Partidului Dreptate si Justitie (PiS) al fratilor Kaczynski, cu ocazia recentelor alegeri legislative anticipate. Este de mentiont de asemenea faptul ca aceasta retragere din Irak reprezinta pentru noul Cabinet de la Varsovia mai mult decat un act cu caracter electoral. Chiar daca aceasta decizie se bazeaza pe sprijinul a 81% dintre polonezii de rand care se declara impotriva mentinerii contingentului, hotararea are rolul de a apropria Polonia de statele comunitare reticente inca de la inceput fata de o prezenta militara in Irak. In cest fel, premierul Tusk incearca sa recastige simpatia europenilor, deja saturati de conducerea in tandem a gemenilor Lech si Jaroslaw Kaczynski. Pe de alta parte, aceasta retragere va afecta relatiile Varsoviei cu Washingtonul. Decizi cabinetului lui Donald Tusk are legatura si cu razboiul rece dintre seful Guvernului si presedintele Lech Kacyznski. Coabitarea dintre cei doi se anunta extrem de dificila, avand in vedere animozitatile dintre cele doua parti (Tusk a reusit sa ii fure „scaunul” fratelui geaman al presedintelui conservator). Singur arma veritabila a presedintelui Kaczynski este dreptul sau de blocare a legilor votate de Parlament, comenteaza analistul politic Eryk Mistewicz, citat de AFP Cu toate acestea, legile pot intra in vigoare prin votarea a doua oara de catre Dieta, in care PO, alaturi de Partidul Taranist ( PSL ), dispun de 240 mandate din cele 460. Chiar daca majoritatea nu este una confortabila, Donald Tusk nu va fi constrans sa negocieze cu partidul fratilor Kaczynski. Potrivit lui Eryk Mistewicz, presedintele nu v pierde nicio ocazie pentru a-l critica pe Donald Tusk si guvernul sau. Acest lucru se va intampla si in cazul retragerii poloneze din Irak, ai caror ferventi opozanti au fost dintotdeauna fratii Kaczynski. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea