Social

Plaje noi de 350 de milioane euro

Lucrarile pentru reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre, pe baza unui proiect realizat de catre Agentia Japoneza pentru Cooperare Internationala (JICA), vor incepe in acest an. Catalin Anton, purtatorul de cuvint al Directiei Apelor Romane Dobrogea Litoral, a spus, conform agentiei MEDIAFAX, ca primele plaje care vor fi reabilitate sint cele din Mamaia si din Eforie Nord. Lucrarile pentru intregul proiect se vor incheia abia in anul 2020. Reabilitarea litoralului va costa, conform MEDIAFAX, 350 de milioane de euro. Intre anii 1966 si 2005, linia tarmului in dreptul statiunii Mamaia s-a retras catre uscat cu aproape 60 de metri. Plajele de pe litoralul romanesc se ingusteaza cu 0,7 pina la 3 m pe an. Nisipul costa Cele mai scumpe lucrari din acest proiect vor fi cele pentru innisiparea plajelor, care vor costa aproximativ 82 de milioane de euro, in timp ce eliminarea amenajarilor deja existente va presupune un efort financiar cifrat la 13 milioane de euro. Noile diguri care vor fi construite vor costa 74 de milioane de euro, in timp ce recifurile artificiale vor necesita investitii de 65 de milioane de euro. „Speram sa atragem fonduri structurale pentru acest proiect. O parte din bani vor veni insa de la Guvern. Era necesar un astfel de proiect. La Mamaia, de exemplu, apa erodeaza in fiecare an circa doi metri de plaja“, spune Catalin Anton. Nu e suficient Operatorii considera ca aceasta initiativa este bine venita, insa nu este de ajuns. „Este singura sansa ca nisipul si apa sa revina la calitatea de acum citeva zeci de ani. Pe de alta parte insa, sint necesare investitii in posibilitati de petrecere a timpului liber. Lipsesc un traseu de off-road, un hipodrom sau un teren de golf . Mai este nevoie de bazine acoperite, pentru zilele ploioase, de sali de fitness , de saloane de masaj, bowling si de altele. Litoralul romanesc este deficitar in ceea ce priveste posibilitatile de petrecere a timpului liber“, a declarat pentru „Cotidianul“ Gheorghe Fodoreanu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism. Program redus Autoritatile au anuntat cu putin timp in urma ca in acest an vor sa impuna o ora-limita pina la care se va putea sta pe plaja deoarece, din cauza turistilor, nu se poate face curatenie. Astfel, dupa ora 18.00, accesul pe plaja ar putea fi interzis, pentru ca aceia care raspund de curatenie sa-si poata face treaba. Totodata, vor fi modificate si modul, dar si pretul de concesionare a plajelor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea