Social

Naţionala refuzaţilor

Cu doar 18 zile înainte de cruciala partidă de la Rotterdam, cu Olanda, Adevărul vă propune şi o altfel de echipă naţională. Într-o perioadă în care selecţionerul Piţurcă se încăpă­ţanează să apeleze la "maini moarte", gen Contra şi Ovidiu Petre , la o simplă căutare descoperim fotbalişti precum Rădoi, Vlad Munteanu sau Vali Năstase care îşi fac treaba bine la echipele lor de club. Cunoscut drept o persoană orgolioasă, selecţionerul rămane fidel nucleului pe care l-a alcătuit la lot, deşi unii suporteri şi-au exprimat nemulţumirea faţă de alegerile acestuia. Chiar la ultimul meci al Romaniei cu Moldova, Contra a fost huiduit, în timp ce o parte din fani strigau numele lui Ogăraru. Cert e că, odată intrat pe lista neagră a lui Piţurcă, se iese foarte greu. "Ogăraru nu va mai fi convocat la naţională din cauza declaraţiilor sale", a spus selecţionerul, cam aceeaşi fiind şi situaţia lui Rădoi. În cazul lui Ganea însă, nu mai contează afirmaţiile sale belicoase, ci doar forma din teren. Grupul celor patru "nemţi", format din Sergiu Radu , Vlad Munteanu, Streit şi Reghecampf, nu corespunde criteriului valoric de la naţională. Lor li se pot adăuga Dolha, Ganea sau Valentin Năstase, jucători de valoare certă, dar aflaţi departe de o telegramă de la selecţioner. Singurul lucru cert e că Piţurcă face selecţia şi tot el răspunde pentru rezultate. 1. Emilan Dolha (Wisla Cracovia, 28 de ani) – Titular la Wisla – şi-a revenit după ce a fost trimis de Rapid la a doua echipă. A ocupat al doilea loc la categoria "Cel mai bun portar din Polonia". 2. George Ogăraru (Ajax Amsterdam, 27 de ani) – A evoluat în 21 de meciuri din cele 27 disputate de Ajax în acest sezon. Este unul dintre oamenii de bază ai antrenorului Henk Ten Cate. 3. Mirel Rădoi (Steaua, 26 de ani) – Căpitan al Stelei, a revenit după o lungă perioadă de indisponibilitate. Are la activ un conflict cu Piţurcă, fiind acuzat în 2005 că a părăsit cantonamentul înaintea meciului cu Olanda. Selecţionerul s-a arătat deranjat de declaraţiile lui. 4. Vali Năstase (Ascoli Calcio, 32 de ani) – Titular indiscutabil la Ascoli, ocupanta ultimului loc în Seria A. Experimentatul fundaş central nu a mai jucat la naţională din 2005, iar, acum, selecţionarea sa nu este luată în calcul. 5. IonuŢ Rada (Rapid, 24 de ani) - Poate juca fundaş stanga. După revenirea, acum două sezoane, la Rapid de la FC Naţional, a devenit unul dintre cei mai constanţi jucători ai giuleştenilor. 6. LaurenŢiu Reghecampf (Alemannia Aachen, 31 de ani) – Joacă din 2000 în Germania, fiind în acest moment unul dintre cei mai importanţi oameni ai Alemanniei. A reuşit şase goluri şi opt pase de gol în acest sezon în Bundesliga. Are un singur meci la naţională, cel cu Danemarca (2005), cand a înscris în propria poartă. 7. Bogdan PătraŞcu (Piacenza, 27 de ani) – Este considerat liderul din teren al Piacenzei (locul 5 în Serie B), club la care evoluează din 2001. A debutat anul trecut la naţională, cu Armenia, şi a mai fost selecţionat pentru meciul cu Slovenia. 8. Albert Streit (Eintracht Frank-furt, 27 de ani) – German de origine romană, şi-a manifestat în numeroase randuri dorinţa de a îmbrăca echipamentul tricolor. A fost desemnat de curand cel mai bun mijlocaş de bandă din Bundesliga de către publicaţia germană "Kicker". 9. Ionel Ganea (Rapid, 33 de ani) - A vrut să părăsească cantonamentul naţionalei după meciul cu Bulgaria, cand a fost lăsat în afara lotului. Totuşi, selecţionerul pare mai împăciuitor faţă de Ganea decat faţă de alţi jucători, pe care îi ignoră. 10. Sergiu Radu ( Energie Cottbus , 29 de ani) – Traversează cel mai bun sezon din carieră, sub culorile echipei Energie Cottbus. Cu nouă goluri şi patru pase de gol, este considerat vital pentru formaţia lui Petrik Sander. 11. Vlad Munteanu (E. Cottbus, 26 de ani) – Ajuns în Germania la începutul acestei stagiuni, fostul dinamovist s-a adaptat perfect. Are nouă goluri şi cinci pase decisive în Bundesliga. A marcat, alături de Sergiu Radu, 18 din cele 28 de goluri ale lui Energie, în acest sezon.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea