Social

Mersul pe jos ajută femeile să scape de kilogramele din timpul sarcinii

Proaspetele mămici care fac plimbări în loc să privească la televizor , pot pierde kilogramele acumulate în timpul sarcinii mai uşor, potrivit unui studiu. Studiul a urmărit 900 de femei în perioada postnatală şi a demonstrat că femeile care au făcut plimbări scurte, spre deosebire de cele care au ales să privească la televizor, pierd mult mai uşor kilogramele de după sarcină. Aceasta deoarece privitul la televizor este asociat şi cu un consum de alimente care favorizează creşterea în greutate. Dr. Emily Oken de la Harvard Medical School a notat rezultatele studiului în American Journal of Preventive Medicine şi a precizat că sarcina prerezintă un risc aparte pentru silueta unei femei. "Modificările care survin în perioada post-sarcină, de tipul dietei, plimbatului pe jos sau privitul la televizor influenţează riscul de a căştiga kilograme ulterior", a spus ea. Studiul a inclus 902 femei care au dat detalii despre dieta lor, obiceiurile alimentare şi exerciţiile fizice, pe o periodă de şase luni de la momentul în care acestea au născut. În general, femeile care au făcut plimbări de 30 de minute o dată pe zi şi s-au uitat la televizor mai puţin de două ori pe zi au avut mai puţine kilograme post-sarcină, adică cu 77 la sută mai puţine şanse de a caştiga 5,5 kg în plus. În opinia cercetătorilor, rezultatele sunt favorabile deoarece arată că mamele ocupate nu mai au nevoie de exerciţii în plus pentru a scăpa de kilogramele acumulate în timpul sarcinii, fiind suficientă o simplă plimbare pe zi. "Descoperirea noastră arată că nu este necesar să practici maraton sau să faci sport şase ore pe zi", a spus Oken. "Aceste comportamente sunt accesibile pentru toţi oamenii, mai ales mersul pe jos ", a conchis cercetătoarea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea