Social

#vedeta #concert #madonna

Madonna, vedeta cu fobii, a intors Bucurestiul pe dos

Madonna a ajuns aseara la Bucuresti. Ea a venit cu un avion privat de lux si s-a cazat impreuna cu echipa sa la Hotel Radisson, vedeta ocupand apartamentul regal din cadrul hotelului. Concertul din aceasta seara va dura doua ore si va avea “valente de teatru”, dupa cum au anuntat organizatorii. In acest timp cantareata va schimba 12-15 tinute.

De ieri dupa-amiaza Bucurestiul a intrat in “febra Madonna”. Jurnalisti campati pe Calea Victoriei, care de reportaj amplasate pe trotuare, elicoptere survoland zona de deasupra Hotel Radisson – toate acestea anuntau sosirea vedetei in Romania.

Madonna a ajuns in Romania la ora 19.23, pe aeroportul Aurel Vlaicu , cu o aeronava tip Gulfstream 4 de lux. Ea a venit insotita de staff-ul de concert, dar si de copii si de iubitul ei, cu totii cazandu-se la Hotel Radisson de pe Calea Victoriei. Vedeta ocupa apartamentul regal al hotelului, care costa aproximativ doua mii de euro pe noapte.

Potrivit Realitatea.net, cat timp va sta in Capitala, diva pop va circula cu un microbuz construit special pentru transportul VIP-urilor, un model blindat, care in interior este similar unei limuzine.

Organizatorii concertului au declarat ca spectacolul din aceasta seara va fi un “show cu valente de teatru”, cu o durata de doua ore, timp in care vedeta va schimba 12-15 costume. Cantareata va urca pe scena alaturi de cinci instrumentisti, doua backing vocal si 15 dansatori. Echipa de productie a evenimentului a adus echipamentul cu 56 de camioane, scena masurand, potrivit informatiilor oferite de oficiali, 100 de metri lungime.

Organizatorii anunta ca accesul in spatiul de concert se va face in intevalul orar 17.30-20.30, pe la oricare dintre cele trei intrari: cea din zona statiei de metrou Izvor, intrarea de la intersectia strazii B.P. Hasdeu cu Splaiul Independentei, si cea de-a treia, la intersectia strazii B.P. Hasdeu cu Bulevardul Natiunilor Unite. In perioada 17.00 – 01.00 circulatia pe strazile din zona parcului Izvor va fi inchisa, autovehiculele fiind nevoite sa mearga pe rute ocolitoare .

Cine este Madonna

Madonna, pe numele sau intreg Madonna Louise Ciccone este un icon al muzicii pop in intreaga lume. Cantareata a debutat in 1982, cu single-ul,"Everybody", devenit rapid unul dintre hiturile anului si a continuat pe un traseu consecvent, cu cate un album la un an sau doi distanta. Astfel a ajuns la o cariera cu 20 de albume inregistrate si opt turnee mondiale.

Exista insa si lucruri care nu sunt stiute de catre romani. Potrivit Tabu, exista zece astfel de lucruri foarte putin cunoscute despre Madonna: faptul ca vedeta are o fobie legata de fulgere si furtuni, ca detine un record la injuraturi rostite intr-o emisie de televiziune ori faptul ca are drept rude indepartate pe Gwen Stefani sau Celine Dion.

In plus, nu multi stiu ca solista are IQ 140, ca provine dintr-o familie cu sapte frati si surori sau ca a fost platita cu 5 milioane de dolari pentru promova Pepsi Cola, reclama cu ea fiind ulterior retrasa din cauza controverselor legate de single-ul "Like a prayer".

Nu trebuie uitate faptul ca la capitolul film are un box-office numai cu minus (trei premii Zmeura de aur ), ca a intrat in Cartea Recordurilor dupa ce single-ul "Hung Up" a fost number one in peste 20 de tari, dar si faptul ca Madonna scrie carti pentru copii .

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea