Social

Junii care au „infundat“ Canalul Bistroe

„Adevarul" vi-i prezinta pe trei dintre membrii echipei din Ministerul Afacerilor Externe care au inclinat balanta in favoarea Romaniei in „meciul" cu Ucraina.

Eforturile tinerilor diplomati Cosmin Dinescu, Veronica Anghel si Felix Zaharia au convins comunitatea internationala sa sprijine Bucurestiul in lupta pentru conservarea mediului din Delta Dunarii.

Delegatii prezenti la reuniunea Conventiei Espoo desfasurata la jumatatea acestei luni, la Bucuresti, au decis in unanimitate ca Ucraina a incalcat prevederile tratatului de mediu transfrontalier in cazul Canalului Bistroe. Acestia au adresat tarii vecine un avertisment de incetare a lucrarilor. Succesul obtinut de partea romana este insa rezultatul multor ani de munca.

Dosarul Bistroe a fost remis tinerei echipe din cadrul Directiei Drept International si Tratate din care facea parte si Cosmin Dinescu in anul 2003. In 2006 s-au alaturat si Veronica Anghel si Felix Zaharia. Meritul celor trei tineri este ca au reusit sa identifice punctele slabe ale dosarului: au atras organizatiile de mediu de partea lor, au aflat ca Ucraina are o problema similara cu Republica Moldova si ca este interesata sa fie primita in UE si NATO.

Semne bune, trei ani mai tarziu

Primele rezultate incurajatoare pentru tara noastra au venit de abia in 2006, cand o comisie internationala de ancheta, creata in baza Conventiei Espoo, a confirmat impactul negativ al proiectului ucrainean asupra ecosistemului Deltei Dunarii.

Echipa din MAE roman care a lucrat la dosar ne-a povestit ca succesul obtinut se datoreaza, dincolo de abilitatile diplomatice ale celor implicati, faptului ca dreptatea a fost de partea Romaniei.

Conferinta de la Bucuresti din mai a reprezentat un moment inedit, fiind pentru prima oara cand s-a adoptat o declaratie de neconformitate, iar Ucraina a primit un avertisment. In cazul in care, pana la sfarsitul lunii octombrie, Kievul nu opreste lucrarile pe Canalul Bistroe si nu aplica prevederile Conventiei Espoo, atunci este sanctionat, putandu-se ajunge pana la excluderea Ucrainei din Conventie.

"Aceste sanctiuni sunt foarte importante din doua puncte de vedere", ne-a explicat Cosmin Dinescu, director general pentru afaceri juridice in cadrul MAE si coordonatorul echipei din minister care s-a ocupat de dosar. „Pe de o parte, reprezinta un gest simbolic - niste penalizari la adresa unui stat.

Pe de alta parte, ele sunt semnale ce sunt luate in calcul de donatori, de organizatiile internationale care finanteaza proiecte".

Ucraina, nevoita sa se conformeze

In momentul in care despre un stat se stie ca nu respecta oficial conventiile, atunci donatorii au mai multa grija cand dau bani. Daca ucrainenii nu vor respecta angajamentele pe care si le-au luat, vor fi exclusi din Conventie, sustine Dinescu.

Eliminarea unui stat dintr-o organizatie internationala, care este sub egida Comisiei economice a ONU, este un semnal negativ cu privire la modul in care tara respectiva stie sa-si respecte angajamentele, mai ales in contextul in care Ucraina face demersuri pentru apropierea de Uniunea Europeana, a subliniat diplomatul.

Kievul are o problema similara cu Chisinaul


Ucraina are in prezent o problema similara cu Republica Moldova, de aceea nu este in interesul acestei tari sa nu poata invoca prevederile Conventiei Espoo. Este vorba despre proiectul Giurgiulesti, pentru construirea unui terminal petrolier – un proiect cu impact transfrontalier, ne-a explicat Veronica Anghel, expert in drept international in cadrul aceleeasi Directii.

Sunt tineri ambitiosi si au in fata o cariera de succes


Cosmin Dinescu, 32 de ani, director general pentru afaceri juridice

Este "decanul" de varsta al echipei. Lucreaza in minister din ianuarie 1999, in urma unui concurs care a avut loc in 1998. Ocupa functia actuala din 2004. Directia pe care o coordoneaza se ocupa de toate chestiunile legate de drept international. Cosmin Dinescu mai reprezinta Romania si intr-o alta problema delicata, Insula Serpilor . In acest caz, el a fost desemnat co-agent.

Veronica Anghel, 26 de ani, nascuta in Bucuresti

A terminat Facultatea de Drept in 2004. A urmat cursurile unui Masterat de Drept International in Franta. Si a visat sa lucreze neaparat in MAE. Dupa ce s-a intors in tara, visul ei a devenit realitate. La concursul pentru ocuparea postului, a avut de comentat un articol din ziar chiar despre Canalul Bistroe. Veronica spune ca peste cinci ani se vede lucrand tot in domeniul diplomatiei, solutionand dosare alaturi de o echipa de profesionisti.

Felix Zaharia, 26 de ani, nascut in Targu Mures

A absolvit Facultatea de Drept. A intrat in MAE in martie 2006, in acelasi timp cu Veronica. Spune ca ii place dreptul international si ca si-a dorit sa intre in Ministerul de Externe pentru a lucra la Directia de drept international. Desi nu e din regiunea dunareana, se ocupa preponderent de problemele fluviale. Peste cinci ani, Felix se vede lucrand tot in cadrul Ministerului de Externe, ocupandu-se de o regiune romaneasca dunareana foarte prospera.

Bistroe, controversat si la ucraineni

Dinescu ne-a precizat ca nu toti vecinii nostri din Ucraina au vazut cu ochi buni proiectul Bistroe. Au existat si acolo voci care s-au opus initiativei Kievului. Altii au speculat ca, de fapt, Ucraina ar fi stopat lucrarile din lipsa de fonduri. Cert este insa faptul ca „au existat probleme cu finantarea, chiar verificari ale Curtii de Conturi din Ucraina cu privire la modul de gestionare a resurselor alocate". Pe de alta parte insa, Dinescu ne-a declarat ca, anul acesta, Ucraina inclusese in buget o linie de finantare pentru terminarea proiectului.

Ce este Conventia Espoo

Conventia a fost initiata in 1991, la Espoo, in Finlanda, dar a intrat in vigoare la nivel international la 10 septembrie 1997. Romania a ratificat-o prin Legea nr. 22, in anul 2001.

Semnatarii s-au angajat sa consulte si sa notifice statele vecine afectate despre toate proiectele importante care pot avea efecte asupra mediului.

Pana acum, la Conventia Espoo au aderat 40 de tari, printre care si Ucraina.

Bulgaria, Croatia, Grecia, Muntenegru, Romania si Macedonia au semnat luna aceasta un acord multilateral pentru o mai buna implementare a Conventiei Espoo in regiune.

Istoria negocierilor romano-ucrainene

2003 - partea romana afla din presa despre intentia Ucrainei de a construi un canal de mare adancime; Tara vecina nu a notificat Romania in legatura cu intentiile sale, desi proiectul avea potential impact transfrontalier

2003-2004 - Romania trimite Ucrainei solicitari repetate, subliniind ca proiectul nu se poate derula fara a fi implicata si partea romana, ca stat potential afectat

mai 2004 - Ucraina incepe, fara consultarea partii romane, construirea unui canal de 5,8 metri adancime pe bratele Chilia si Bistroe, care sa ii faciliteze accesul la Marea Neagra

iulie 2004 - are loc prima intalnire romano-ucraineana pe acest subiect, fara a se intra insa in detalii tehnice

august 2004 - Romania solicita, in baza Conventiei Espoo, constituirea unei comisii internationale de ancheta pentru stabilirea impactului transfrontalier al canalului; rezultatele sunt prezentate abia in 2006, in contextul in care Ucraina nu si-a platit la timp contributia financiara

2006 - Comisia de ancheta confirma impactul negativ asupra ecosistemului Deltei Dunarii

2007 - Romania sesizeaza Comitetul de Implementare a Conventiei Espoo in legatura cu nerespectarea acordului

2007 - Ucraina accepta si participa la dezbateri publice comune, angajandu-se sa respecte recomandarile facute in 2006 de Comisia de ancheta

21 mai 2008 - Delegatii prezenti la reuniunea Conventiei Espoo de la Bucuresti au decis in unanimitate ca Ucraina a incalcat prevederile tratatului de mediu transfrontalier in cazul Canalului Bistroe si au emis un avertisment de incetare a lucrarilor.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea