Dar cum s-a ajuns aici? Ce s-a intamplat astfel incat speranta intrezarita in cresterea ratei de participare la vot din 2004, vizibila mai ales la locale, dar si la parlamentare si prezidentiale, sa se fi spulberat?
Daca un lucru care ma surprinde in cel mai mare grad - as putea spune chiar ca ma stupefiaza -, e ca la ora la care scriu, dupa nenumarate experiente, dupa scandaluri zilnice, mai poate inca exista in draga noastra tara un alegator, un singur alegator, acest animal irational, anorganic, halucinant, care sa consimta sa isi lase treburile, visele sau placerile sale pentru a vota in favoarea cuiva sau a ceva.“
O scria cu amaraciune in urma cu mai bine de o suta de ani, prin 1898, Octave Mirabeau in Greva alegatorilor. Dar dilema ramane actuala. Caci deceptionat sau doar distrat, alegatorul roman cat de cat informat face greva.
Pierdut pentru democratia electorala va fi pregatit sa participe altfel la viata comunitatii? Se pare ca nu.
Iar consecintele nu intarzie sa se vada, caci profitand de protestul pasiv al alegatorilor diversi, politicienii locali, suspectii de coruptie sau incompetentii au fost realesi ca primari sau ca presedinti de Consilii Judetene prin iscusite inginerii electorale, care au mers de la modificarea legii la „inmultirea“ alegatorilor sau la cumpararea votului.
Dar cum s-a ajuns aici? Ce s-a intamplat astfel incat speranta intrezarita in cresterea ratei de participare la vot din 2004, vizibila mai ales la locale, dar si la parlamentare si prezidentiale, sa se fi spulberat? Mitologia politica ne poate ajuta sa deslusim macar o parte din mecanismele ce au dus la rezultate atat de ciudate.
Cand dupa 1989 comunismul brutal si gregar s-a transformat peste noapte intr-un postcomunism soft, conservator sau nationalist dupa gust, s-au creat premisele ca toate stereotipurile primare sa fie reactualizate. Si astfel, pe langa biblica batalie dintre bine si rau, surogatul mitologic al oricarei ideologii, au renascut si stereotipurile de gen. Mai intai natio-nalismul, mai apoi conservatorismul a jonglat cu aceste teme.
De aceea statul, prezentat ca principiu masculin, a fost repede asociat ordinii, pe cand societatea, principiu feminin, a fost privita cu indulgenta, daca nu cu autoritate. Imatura si buimaca, societatea avea nevoie de organizare. Iar in retorica nationalista doar statul poate da sens natiunii. Iar ceea ce era valabil pentru intreg era cu atat mai mult aplicabil pentru parte. Asa ca orasele si satele noastre si-au ales stapani, nu guvernanti. Iar odata instapaniti, acestia nu s-au lasat basculati cu una, cu doua. De multe ori fosti activisti comunisti „eli-berati“ de controlul Partidului, acestia si-au organizat comunitatile dupa gustul si priceperea lor astfel incat sa reduca la minimum imprevizibilul alegerilor „libere“.
Indaradnica precum Katharina din Imblanzirea scorpiei, comunitatea locala isi cauta de fapt stapanul. Iar ei, politicienii pragmatici, oameni ai pamantului, o stiau. Si, o data ce au ajuns la carma comunitatii, au gasit mijloacele pentru a o cuminti. „Inteleptita“, comunitatea si-a acceptat soarta cu blandete.
Pierdut in hatisul informatiilor disonante, electoratul a preferat mai degraba sa abandoneze jocul electoral decat sa protesteze lasand comunitatea pe seama stapanilor. Gingasa comunitate, cinste cui te conduce!
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
