Cand in batalia pentru Primaria Capitalei se infrunta doi candidati cu sanse relativ egale, dupa cum o arata sondajele de opinie, te-ai astepta ca astfel de constatari emotionate si emotionale sa se auda in fiece discutie mai mult sau mai putin publica. Totusi - nu-i asa? - discutam despre Bucuresti, despre o cursa Blaga-Oprescu avand in spate mai vechea partida Bases-cu-Iliescu, vorbim despre bani multi, despre un oras cu mari probleme la fiecare colt de strada, analistii se screm sa anticipeze trenduri pentru scrutinul general din toamna sau chiar pentru prezidentialele din 2009, ce mai, e groasa, fratilor, se anunta un scrutin cu miza dubla, tripla, cvadrupla...
Aiurea!
In cel mai fericit caz cu putinta, si asta daca pana duminica mai creste cumva temperatura electorala, vom avea in Capitala o prezenta la vot de aproximativ 30%. Un soi de sfanta treime care merge, inca, sa voteze. La ea se inchina cu piosenie si Blaga, si Oprescu, si ei incep sa-i bata matanii toti cei care se vor alesi acum si in scrutinele ce or sa vina, amin!
Si asta, s-o repetam pentru o mai buna aducere aminte, taman in Bucuresti, orasul cosmopolit, metropola, Capitala Romaniei, locul in care se da ora exacta si se potrivesc ceasurile democratiei romanesti, in orasul pe ale carui strazi s-a murit pentru libertate, unde au cantat Golanii si au ucis minerii, ce cuvinte frumoase candva, transformate in clisee serbede si golite de miez astazi, la optsprezece ani de la zilele in care Iliescu spumega furibund impotriva celor care, la Universitate, indrazneau sa-i strice inceputul lungii sale intronari din Duminica Orbului.
Ce s-a intamplat intre timp? Cum de-au ramas mai putin de jumatate, abia o treime, dintre cei care isi doreau sa vada schimbarea? Ce s-a ales de Bucurestiul care nu l-a vrut nicicand pe Ion Iliescu? Unde au disparut Golanii si cum si-au crescut ei copiii cu care veneau de mana sau pe umeri la Universitate sa-i invete cum se castiga pasnic fiecare respiratie in libertate?
Poate vi se pare nepotrivita si desueta raportarea la acele zile. V-a cotropit lehamitea, v-au iesit afacerile imobiliare sau, din contra, v-a umilit neputinta ori v-a invins boala si ati tacut precum Cristi Paturca , ieri Golan, azi o umbra. Va ganditi, nu-i asa, cu nostalgie la zilele in care strigati „Jos Iliescu!“. Ce vremuri! Ce entuziasm! Din profil, dar cu mare greutate, sub camasa scrobita a omului de afaceri, se mai vede putin din rebelul de ieri. El ar fi mers la vot.
Cel de azi se mai gandeste, face politica la cafeneaua din colt, nu in strada, pune in balanta sustinerea unui candidat cu sansele de a recupera o atare investitie. Pana si Iliescu pandind dupa Oprescu a devenit simpatic, un batranel care inca se mai joaca de-a politica, inofensiv si anost. Pe asemenea considerente, a merge la vot e un efort prea mare si e mai convenabila starea de fost Golan decat aceea de actual votant.
Scrutinul de duminica n-are, nici pe departe, incarcatura emotionala a zilelor din iunie ’90. Din fenomenul Piata Universitatii au mai ramas o troita, un film si cateva carti, Golanii s-au dus de mult la casele si la afacerile lor, Blaga nu e Ratiu si nici Oprescu n-are toate sforile legate de Ion Iliescu. Locul insa exista. E in centrul Bucurestiului, la Kilometrul Zero, acolo unde, cu optsprezece ani in urma, veneati de la kilometri departare, din alte orase, in Orasul Golanilor, pentru o idee. Strazile care v-au iubit pe vremea in care erati entuziasti si liberi merita, macar o data la patru ani, zece minute din pretiosul dumneavoastra timp, stimate Golan, mai, animalule!
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
