Social

# ciclonul peter #vremea #iarna

Iarna isi intra in drepturi. Ciclonul Peter vine peste Romania

Iarna isi intra in drepturi de astazi. Meteorologii au anuntat ca temperaturile vor scadea brusc, ajungand la sub 0 grade Celsius.

Dupa ciclonul Olaf, urmeaza, ciclonul Peter, care se va instala peste tara noastra din aceasta seara. Ciclonul Peter a ajuns sambata in nord-vestul Romaniei si se va extinde treptat, acoperind toata tara. Temperaturile vor scadea pana la 2-4 grade, la inceput in nord si in centru, apoi in restul tarii. Noaptea, valorile termice vor fi chiar si negative.

"Vremea va fi, în general, închisă în toată ţara. Maximele vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Cel mai frig va fi în Moldova, unde vom avea 4, 5 grade. În Bucureşti vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros şi temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi şi în restul ţării, ceva mai multe în partea din sud-vest şi sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem şi lapoviţă şi ninsori. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, de exemplu, sau în nordul Orientalilor - la înălţimi mari, peste 1.800 de metri", a declarat meteorologul de serviciu Dinu Mărăşoiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), potrivit Mediafax.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Top

Cauta-ti perechea