Fabrica de falsuri a Securitatii

Metodele prin care Securitatea falsifica realitatea in propriile sale rapoarte au fost prezentate, in premiera, de un cercetator de la CNSAS, Florian Banu. Cum erau introduse informatii false sau cum erau exagerate realitatile in rapoartele scrise de securisti. Mai mult, cum au fost viciate lucrarile despre Securitate de dupa 1990, prin oferirea de date bombastice de catre specialisti de renume. Toate acestea au fost prezentate de Florian Banu, consilier superior la CNSAS in cadrul Directiei de Cercetare-Expozitii-Publicatii, intr-o comunicare incendiara pe care a sustinut-o la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Romane. Ponderea cea mai mare de informatii false din documentele fostei Securitati este cauzata de deformarea sau inventarea faptelor de catre informatori. Cercetatorul Florian Banu a prezentat citeva exemple elocvente in acest sens. Astfel, intr-un „Raport asupra stadiului muncii cu agentura“, un ofiter consemneaza: „Am arestat si trimis in justitie doi informatori ai raionului Cimpina, care, stiind unul despre celalalt ca sint informatori si purtind amindoi dusmanie preotului din comuna, au ticluit un manifest dusmanos pe care l-au difuzat, furnizind apoi note informative cum ca redactorul si difuzatorul manifestului ar fi preotul in cauza“. Intr-o sesizare trimisa catre Parchetul General in 1963, cineva se plingea ca „o femeie“, in calitate de informator la Securitate, laudindu-se in fata sotiei mele ca acum poate lega pe oricine in 24 ore, povestea toata activitatea ei, pe cine a mai «turnat», dupa expresia ei, cum iscaleste informatiile pe care le da cu nume fals, al soacrei unui tutungiu, (…) cum i s-au cerut informatii si despre mine, dar n-a dat, din simpatie“. Foarte susceptibile de a cuprinde informatii false, atentioneaza cercetatorul de la CNSAS, sint declaratiile luate in timpul anchetei sau al recrutarii ca informator, prin mijloace de constringere. Unul din inculpatii in procesul „sabotorilor“ de la Canal din 1952, inginerul Paul Cernatescu, a descris conditiile in care i s-au luat astfel de declaratii: „Timp de opt zile si opt nopti nu am fost lasat sa dorm un minut. Mi s-a umflat ceafa de nu mai puteam tine capul in sus si am fost drogat cu o doctorie lichida de nuanta bruna. La sfirsit, nimic nu ma interesa decit sa scap cit mai repede de ancheta“. Intr-un document de verificare, de catre superiori, a unei recrutari, se arata ce declaratii a dat un informator homosexual: „Declaratiile au fost inventii ale candidatului, care a preferat sa ia asupra sa orice, numai sa nu fie dat in vileag viciul sau“. Falsificarea documentelor s-a facut de catre ofiteri si prin descrierile pe care le faceau victimelor, dar si informatorilor. Ei minteau pentru a creste in ochii superiorilor. Mauriciu Strul, seful Directiei Regionale de Securitate Ploiesti, ii critica pe subordonatii sai astfel: „Se trag de multe ori concluzii gresite asupra caracterului si capacitatii candidatului si apoi in referat se folosesc fel de fel de epitete fara temei. De catre Serviciul II a fost studiata numita F.E., prezentata ca o femeie inteligenta, capabila, avind relatii multe si interesante si cu cunostinte din rindul diplomatilor straini. M-am dus sa efectuez personal recrutarea, cind colo la locul recrutarii mi se prezinta o vaduva indoliata, bolnavicioasa si mistica, fara nici un fel de aptitudini pentru munca informativa“. Florian Banu a gasit si dovezi pentru acoperirea in documente a unor crime comise de Securitate: „D.R.S. (Directia Regionala de Securitate – n.r.) Cluj a trecut la actiune, ca apoi sa raporteze ca organele de Securitate au fost atacate si in lupta au fost omoriti sus-mentionatii chiaburi, fiindca odata acestia omoriti si cu atmosfera de presiune care domneste prin comune, nu o sa se mai poata reconstitui cum s-au petrecut faptele“, raporta un maior despre impuscarea unor „chiaburi“ din comuna Bistra. Insusi Alexandru Draghici, ministru de Interne in anii ’50, sesiza ca rapoartele de activitate ale securistilor contin foarte multe informatii false, arata cercetatorul de la CNSAS. Scopul lor era fie acela de a obtine avantaje in plus, de ordin material sau privind promovarea, fie camuflarea ineficientei. In comunicarea sa, Florian Banu ( foto ) a abordat si citeva subiecte sensibile legate de istoriografia Securitatii. O analiza critica a lucrarilor despre Securitate scoate la iveala faptul ca inclusiv istorici cu pretentii au prezentat in cartile lor informatii false sau au exagerat. Unul dintre acestia este chiar Gheorghe Onisoru, fostul presedinte al CNSAS, care, intr-o culegere de sentinte politice, „Cu unanimitate de voturi“, aparuta in 1997 la Academia Civica, „estima cifra de 549.000 de persoane judecate pe motive politice in intervalul 1949-1960“. Estimarea este exagerata si nejustificata stiintific, considera Banu. In volumul „Ceausescu si Securitatea“, istoricul Dennis Deletant, scriind despre greva minerilor din Valea Jiului in 1977, a sustinut ca 4.000 de mineri au fost mutati in alte zone miniere. „Numarul este evident nefundamentat, autorul neintrebindu-se care erau zonele miniere capabile sa absoarba 4.000 de noi angajati si ce ar fi insemnat aceasta deportare pentru Valea Jiului“, spune Florian Banu. Cercetatorul a mai trecut pe sub lupa sa si Cartea Alba a Securitatii, publicata in cinci volume de SRI, lucrarile lui Mihai Pacepa si ale lui Mihai Pelin. Nici cartea fostului sef al SRI Radu Timofte , „Originile si marirea, declinul si renasterea serviciilor secrete“, nu a scapat netaxata. Acesta a incercat sa acrediteze ideea ca „intre ofiteri ai Securitatii si populatie s-a statornicit un nou tip de legaturi, bazate pe incredere, ceea ce ar putea explica de ce unele persoane cu o buna reputatie au acceptat sa colaboreze cu Securitatea din patriotism“. Or, Florian Banu sustine ca investigatiile de pina acum ale CNSAS arata ca „acceptarea colaborarii era rezultatul unui reflex de teama conditionata, ca urmare a brutalitatilor din anii ’50“. Facultatea de manipulare Pentru compromiterea unor persoane ostile regimului, Securitatea crea „legende“ spre a le discredita. Astfel, in planul de masuri privitor la fostul director de la Europa libera Nöel Bernard, conspirativ „Sacalul“, se gaseste si o „Schita legenda pentru acreditarea ideii ca Ioana Magura si Nöel Bernard ar avea legaturi atit cu organele de informatii sovietice, cit si cu cele din Romania“. Documentul cuprinde doua rubrici, intitulate „Continutul legendei“ si „Ce este legendat, prin ce se sustine“. Referitor la Ioana Magura Bernard, si ea redactor la Europa libera, legenda creata a fost ca „avea relatii cu un corespondent de presa sovietic care, se pare, era cadru KGB“. La baza ei a stat un alt zvon, ca inainte de a emigra „in cercul angajatilor de la Radioteleviziunea din Bucuresti se discuta ca era protejata generalului Nicolschi, care lucra la Securitate si era cunoscut ca omul rusilor“. Singurul fapt real precizat in document era doar ca Nicolschi a lucrat la Securitate. „Din experimentele efectuate a rezultat ca un zvon lansat in citeva puncte favorabile poate cuprinde in 48 de ore un oras cu o populatie de 1-2 milioane de locuitori, in 24 de ore unul cu 500.000-1.000.000 si in numai 12 ore o localitate cu 200.000-500.000 de locuitori“, a mai oferit Florian Banu un exemplu din cercetarile asupra manipularii efectuate de catre Securitate.