Doctorul Alfred Sapse, acuzat recent de autoritatile romane si americane de escrocherii medicale, a fost virful de lance prin care regimul comunist a incercat in anii ’70, fara succes, sa vinda Gerovital in SUA. Doctorul Alfred Sapse este cunoscut in prezent pentru tehnicile de „vindecare miraculoasa“ prin intermediul injectiilor cu celule stem, pe care le propune unor bolnavi de maladii incurabile. Cum nu are insa aprobarile necesare, iar „operatia“ la care isi supune pacientii si care costa citeva mii de dolari consta intr-o injectie in burta, procedeu care nu a fost recunoscut nicaieri in lume, a fost catalogat drept escroc de autoritatile sanitare din Romania.
Medicul de 81 de ani a cunoscut insa si vremuri mai bune in relatia cu autoritatile romane. In urma cu treizeci de ani, el era un adevarat erou al Republicii Socialiste Romania. Atunci se lupta cu birocratia americana pentru o afacere de miliarde: introducerea Gerovitalului in SUA. Se intilnea la Washington cu Nicolae Ceausescu, iar scriitorii Eugen Barbu si Adriana Kiseleff dedicau doua volume vietii si „operei“ sale in Statele Unite: „Doctor Sapse si odiseea Gerovitalului“, in 1977, si „Doctor Alfred Sapse“, in 1981. Regizorul Savel Stiopul, prezent la unele discutii dintre Eugen Barbu si Alfred Sapse, a declarat pentru Cotidianul ca scriitorul voia sa faca si scenariul unui film bazat pe povestea doctorului.
Alfred Sapse a absolvit Medicina bucuresteana in 1952, a lucrat citiva ani cu Ana Aslan, iar in 1963 a emigrat in Elvetia impreuna cu familia, pentru ca un an mai tirziu sa se stabileasca in SUA. Incepind cu anul 1970, el isi propune sa obtina in SUA autorizatia de comercializare a celui mai cunoscut produs romanesc din acea vreme, Gerovitalul creat de fosta sa colega, Ana Aslan.
Medicamentul nu era insa aprobat de Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA (FDA), asa ca Sapse, impreuna cu un alt roman stabilit peste Atlantic, Manfred Mosk, infiinteaza in 1970 compania Rom-Amer Pharmaceuticals Ltd. Sapse il trimite pe Mosk la bucuresti , unde acesta negociaza cu reprezentantii statului roman exclusivitatea distributiei Gerovitalului in SUA si in Canada. Exclusivitate pe care o obtine imediat.
In 1972, Alfred Sapse incepe procedurile de autorizare a Gerovitalului in SUA, dorind ca, pe linga calitatile medicamentului ce atenuau efectele imbatrinirii, sa promoveze si efectele sale antidepresive. Ar fi fost o afacere de miliarde de dolari. Si pentru statul roman, si pentru Sapse. „In Statele Unite, dintr-o populatie de 200-220 de milioane, 60% sint deprimati“, spune el in interviurile luate de Eugen Barbu si Adriana Kiseleff.
De altfel, Sapse crede ca motivul pentru care Gerovitalul nu a fost aprobat pina la urma in SUA este ca medicamentul romanesc ar fi spart piata antidepresivelor. In 1976, FDA a oprit studiile cu Gerovital, facute de compania lui Sapse, pentru ca in 1977 Gerovitalul sa fie aprobat printr-o lege locala doar in statul Nevada. Argumentul autoritatilor americane a fost ca Sapse si Mosk nu au putut dovedi stiintific, conform regulilor din SUA, ca Gerovitalul actioneaza asupra imbatrinirii.
Banii investiti de romanii Alfred Sapse si Manfred Mosk in compania Rom-Amer Pharmaceuticals, firma ce detinea exclusivitatea distribuirii Gerovitalului in SUA, au povestea lor. Una interesanta si pe alocuri dubioasa si neconcordanta. Am reconstituit-o din declaratiile lui Sapse facute in interviurile acordate lui Eugen Barbu si Adrianei Kiseleff.
La fondarea companiei, in 1970, cei doi au imprumutat 900 de dolari de la prieteni pentru a stringe capitalul necesar deschiderii firmei. Urmeaza semnarea contractului de exclusivitate cu statul roman. In 1971, cind nici nu incepusera inca negocierile cu FDA pentru aprobare, actiunile Rom-Amer se vindeau deja la bursa din New York cu 1,25 dolari/bucata si compania obtinea un venit de jumatate de milion de dolari .
Urmeaza in 1972 inceperea negocierilor cu FDA, in 1973 intilnirea cu Ceausescu si brusc, in 1975, Sapse spune ca Rom-Amer valora zece milioane de dolari, desi Gerovitalul H3, scopul fondarii ei, nu fusese inca aprobat pe piata americana. Un an mai tirziu, in 1976, Sapse recunoaste ca a cheltuit 1,5 milioane de dolari pentru aprobarea medicamentului, iar, in 1977, firma sa se afla aproape de faliment, fiind creditata cu doar 76.000 de dolari disponibili.
Tot in 1977 apare un investitor misterios ce cumpara firma de la Sapse cu un milion de dolari, pentru ca in acelasi an sa opreasca cercetarile stiintifice efectuate in vederea aprobarii medicamentului de catre FDA. Din 1970 pina in 1977, compania lui Sapse si Mosk nu a reusit sa avizeze Gerovitalul la FDA, pas necesar si obligatoriu pentru ca medicamentul sa poata fi vindut in SUA. Exceptia a constituit-o faptul ca, in 1977, medicamentul a fost totusi aprobat printr-o lege locala doar in statul Nevada, fara a se tine cont de avizul FDA.
In perioada in care facea demersuri pentru impunerea Gerovitalului in SUA, Sapse venea des in Romania, iar cind pleca o lua cu el si pe scriitoarea Adriana Kiseleff. Un colonel in rezerva care a lucrat in acei ani la Directia Pasapoarte din Ministerul de Interne, Voicu Zdrenghea, isi aduce aminte de legaturile celor doi cu Securitatea. „Sapse avea liber de la Elena Ceausescu. Problema aprobarii Gerovitalului in SUA tinea de ambitia Elenei Ceausescu de a cistiga un Premiu Nobel. In sensul asta avea doua ambitii: tratamentul pentru imbatrinire, unde putea sa profite de cercetarile Anei Aslan, si tratamentul pentru cancer“, rememoreaza Zdrenghea.
In ceea ce o priveste pe Adriana Kiseleff, cea care a facut cea mai mare parte a interviurilor cu Sapse, colonelul Zdrenghea spune ca ea „avea o nota in dosarul personal de la Pasapoarte, in care se spunea ca i se va aproba plecarea in strainatate ori de cite ori e nevoie“. „Kiseleff era folosita de Securitate la dezinformare. Ea era fosta secretara a lui Cezar Petrescu si era trimisa des in strainatate cu misiunea de a-i spiona pe disidentii romani, folosindu-se tocmai de faptul ca fusese apropiata marelui scriitor“, povesteste Zdrenghea.
Fostul colonel afirma ca nici compania Rom-Amer Pharmaceuticals Ltd. nu era straina de legaturi cu Securitatea. „Firma lui Sapse a fost sprijinita de statul roman. Era in mod cert in relatii cu Securitatea. Nu se facea nimic asemanator cu activitatile desfasurate de el fara Securitate. Spionajul tehnico-stiintific era prioritar in activitatile desfasurate de Securitate in exterior.“
Secretul succesului continuu repurtat de Sapse este descris chiar de el atunci cind raspunde unei intrebari puse de Eugen Barbu: „Gasirea la timp a oamenilor capabili sa te piloteze exact in locurile unde esti necesar“. Afectiuni sau tratamente noi, insuficient cercetate, dar care produc emotii si bani. Asa arata portretul-robot al „bolilor“ de care s-a ocupat Alfred Sapse de-a lungul vietii.
Doctorul Alfred Sapse pare sa fi gasit inca din tinerete nisa in care sa evolueze: afectiuni sau tratamente de data recenta, aflate in stadiu experimental, dar cu urias potential emotional si comercial.
La inceput au fost imbatrinirea si efectele ei asupra corpului si psihicului uman. Leacul: Gerovital. Unic distribuitor in SUA era firma lui Sapse. Numai ca FDA nu a aprobat medicamentul. Atunci Sapse si-a indreptat atentia spre Mexic, unde pacientii doritori puteau primi tratamente cu Gerovital, serviciu intermediat de compania GeroTours, la a carui fondare a contribuit. Dupa ce nu a avut succes in lupta impotriva batrinetii, Alfred Sapse a trecut pe frontul razboiului contra stresului.
Astfel, spune el, in 1979 s-a imprietenit cu Salvador Dali, care l-ar fi invitat pe cheltuiala sa la New York. Impresionat de explicatiile lui Sapse in ceea ce priveste patologia stresului, Dali s-ar fi oferit sa picteze un tablou pentru el. Tablou care, spune Sapse, a devenit apoi simbolul congresului despre stres organizat in acelasi an la Monte Carlo.
Caderea regimului comunist ce-i sustinuse „eforturile“ nu a insemnat sfirsitul carierei doctorului roman. El s-a apucat sa caute leacuri pentru SIDA, fiind de parere ca producerea in exces a cortizolului este una dintre principalele cauze ale maladiei. In acest sens si-a deschis in 2001 o firma in Romania, Cortisol Research International SA. De altfel, el reusise in 1993 sa breveteze in Romania un medicament, numit VIRUCORT-50, care, sustine el, impiedica evolutia SIDA la copii si trateaza anumite aspecte ale bolii, in general legate de depresie. A participat cu 970 de dolari la capitalul firmei, iar reprezentantul sau in Romania era, dupa cum reiese dintr-un comunicat de presa al companiei, Aristide Buhoiu.
Pasul urmator pentru Sapse a fost implicarea in domeniul terapiei cu celule stem, procedeu controversat si ale carui efecte nu au fost inca pe deplin intelese, cum nici aparatura nu este inca la un nivel ce poate permite extinderea sa in afara citorva centre de cercetare. Scopul: vindecarea bolilor incurabile. Acesta a fost, de altfel, si punctul in care, pentru prima data in viata sa, Sapse a intrat in conflict cu autoritatile romane.
Victor Zotta, presedintele Agentiei Nationale de Transplant, a aratat luna trecuta ca Sapse nu detine autorizatiile necesare pentru operatiile efectuate, care nu se mai fac nicaieri in lume. Zotta a precizat ca singurele proceduri cu celule stem validate in lume sint cele legate de transplantul de maduva. Si de data aceasta, Sapse isi deschisese o firma in Romania, Celule-Stem SRL. Interventia chirurgicala: o injectie in burta. Pretul: 5.000 de dolari.
Serviciul Investigatii Criminale de la Politia Capitalei s-a autosesizat si a cerut puncte de vedere de la Colegiul Medicilor , Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Transplant. De asemenea, lui Sapse i s-a pus in vedere sa nu opereze pe teritoriul Romaniei, iar la audieri a declarat ca nu o va face.
In timp ce, in Romania, Sapse isi deschidea firme si incerca sa vindece oamenii asa cum stia el, in SUA se afla in continuare in atentia FDA. Va prezentam un fragment din scrisoarea pe care FDA i-a trimis-o lui Sapse in noiembrie 2006, prin care i se aduce la cunostinta ca actele medicale pe care le desfasoara nu sint in conformitate cu normele de siguranta publica din SUA.
„Controlul nostru a pus in evidenta faptul ca, la indicatiile dumneavoastra, cel putin un medic a obtinut placente umane de la un spital local, le-a transportat la biroul sau, a procesat tesuturile si le-a implantat unui numar de cel putin 16 indivizi pe care dumneavoastra i-ati recrutat. Nu ati stabilit si nu ati mentinut procedurile standard pentru urmatoarele operatii: obtinerea placentei de la donori, testul de eligibilitate a donorilor, proceduri de stocare, procesarea placentei, testarea placentei, testarea pacientilor pentru eligibilitate, procedurile de implantare, urmarirea pacientilor pentru efecte adverse rezultate in urma implantului. Nu ati pus la dispozitia inspectorului FDA un protocol, un plan de investigatii medicale sau actele necesare desfasurarii unui studiu stiintific.
Am constatat ca actiunile dumneavoastra au incalcat Legea serviciilor de sanatate publica si Legea federala a alimentelor, medicamentelor si cosmeticelor.“ Din aceeasi scrisoare reiese si modul in care doctorul Sapse isi alegea clientii: prin intermediul site-ului sau, www.alfredtrsapsemd.com, promova implanturile cu celule stem, afirmind ca sint eficiente in tratarea unei varietati de boli si mai ales ca reprezinta proceduri sigure din punct de vedere sanitar. In prezent, site-ul nu mai este functional.
Contactat de Cotidianul la biroul sau din Las Vegas, Sapse nu a vrut sa comenteze acuzatiile aduse de autoritatile americane si de cele romane sau intimplarile descrise in cartile publicate cu 30 de ani in urma: „Avocatii mei m-au sfatuit sa nu fac nici o declaratie si sa lasam justitia sa-si spuna cuvintul“.
Savantul care invata prin somn
In interviurile-fluviu acordate lui Eugen Barbu si Adrianei Kiseleff, Alfred Sapse isi descrie o biografie plina de succese. Esecul care a incununat-o ar avea explicatii in alta parte. Alfred Sapse s-a nascut in 1926, intr-o familie saraca de evrei, la Piatra Neamt. Primul contact cu medicina l-a avut cind a vazut cum mama sa, bolnava de inima, era intepata in burta cu un cui, singurul tratament ce i se putea administra in spitalele acelor vremuri. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial a trecut prin experienta unui lagar din Moldova.
Dupa razboi visa sa devina medic, dar la facultatile din bucuresti si Cluj concurenta era mult prea mare. Asa ca, la indemnul ministrului Invatamintului, Stefan Voitec, a plecat la Timisoara alaturi de alti noua colegi ce visau si ei sa ajunga doctori. Potrivit lui Sapse, ajunsi acolo, cei zece elevi ar fi pus nici mai mult, nici mai putin decit bazele Universitatii din Timisoara. Devenit student la Facultatea de Medicina pe care pretinde ca a si infiintat-o, Sapse isi trece cu brio examenele, iar dupa citiva ani se transfera la Medicina din Bucuresti.
Dupa terminarea facultatii a urmat o perioada de voluntariat in sectia Anei Aslan de la Spitalul Cantacuzino, iar apoi a lucrat ca medic prin citeva sate uitate de lume, unde ii reuseau din prima incercare cele mai grele proceduri medicale. O casnicie ratata si o specializare in oftalmologie au fost ultimii pasi pe care Sapse i-a facut in Romania.
In 1963, Sapse pleaca in Elvetia, la Geneva, pentru a i se alatura tatalui sau ce emigrase acolo. Abia sosit, ii trimite o scrisoare unui celebru profesor de la o clinica de oftalmologie, care, dupa ce o citeste, il invita pe loc sa-i devina asistent. Medicul roman a lucrat fara sa fie platit si a acceptat un salariu abia la insistentele profesorului. El sustine ca si-a perfectionat o tehnica de a invata in timp ce dormea(!).
Cu experienta stiintifica acumulata timp de un an, dar si cu datorii de 120.000 de franci elvetieni neplatite profesorului sau, Sapse pleaca in SUA pentru a se dedica cercetarii. Ajuns cu viza turistica pe meleaguri americane, el face cunostinta cu un alt profesor celebru, care, la fel ca si omologul sau elvetian, ii propune imediat sa ii devina asistent si ii da o leafa dubla fata de cea din Elvetia. Apoi ii acorda si o bursa pentru a-si desfasura activitatea de cercetare. Ca „bonus“, ii inmineaza o hirtie care, in numai trei ore, il ajuta pe Sapse sa isi transforme viza turistica intr-una de rezidenta, ce ii dadea drept de munca.
Ulterior, Sapse isi propune brusc sa se dedice cauzei promovarii muncii duse de Ana Aslan in Romania si medicamentului ei minune, Gerovital H3. In 1973, Sapse se intilneste cu Nicolae Ceausescu la sediul Ambasadei Romaniei din Washington, unde „cirmaciul“ ii adreseaza urmatoarele cuvinte:
„Domnule doctor, noi stim ce faceti dumneavoastra aici. Stim ce lucrati. Dar sa nu uitati niciodata ca in Romania v-ati nascut, ca Romania v-a dat o educatie, ca in Romania ati devenit doctor si ca ati urcat primele trepte in viata ca doctor roman. Pe infrastructura dumneavoastra romana aveti o suprastructura tehnica americana. Incercati, domnule doctor, sa puneti aceste doua calitati in folosul ambelor tari, pentru ca, pentru noi, Gerovitalul reprezinta o problema de ordin national“. Suprastructura americana s-a dovedit insa neprietenoasa cu eforturile savantului roman.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la
Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
https://acasa.ro
165
60
