Despre morti, numai de bine. Vechimea acestei ziceri datand din antichitatea romana – de mortuis nil nisi bene – nu o face mai putin specioasa. In fapt, ea inseamna sa-l mai omori o data pe cel raposat. Sa nu mai vorbesti despre el despre un om viu, asa cum a fost, ci ca despre cineva care n-a trait niciodata, o statuie pictata care s-a trambalat prin lume ca sa faca numai lucruri bune. Inseamna sa alterezi egalitar sistemul de valori al unei societati care daca nu traieste in timp si cu mortii ei nu e decat o adunatura.
Adesea, cei care ii vorbesc numai de bine pe morti, ii vorbesc numai de rau pe vii. George Pruteanu a facut de toate la viata lui. Lasand la o parte alunecarile tineretii, cea mai mare greseala cred ca a fost intrarea in politica.
A considerat ca e musai sa-si converteasca popularitatea culturalo-mediatica de erou civilizator, de cavaler al limbii romane, in capital politic. I s-a parut prea putin sa fie profesor. Am regretat intotdeauna ca traseist, cuvant pe care-l inventasem pentru altii, a ajuns sa i se potriveasca manusa . De fiecare data cand a sarit dintr-o luntre politica in alta a incercat sa-mi demonstreze, cu inteligenta lui bine antrenata, ca oportunismul e semn de consecventa morala .
Dupa un moment de greu suportabila ratacire agresiva in ianuarie 1999, in timpul navalei minerilor spre Bucuresti, George Pruteanu si-a gasit modelul politic in persoana lui C. V. Tudor si s-a scufundat in PRM.
Continuarea in Gandul
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
