Social

Cand Guvernul nu-i acasă, Opoziţia blochează bugetul

Senatorii şi deputaţii nu au reuşit ieri să discute nici măcar un amendament la proiectul de buget pe 2007, ci doar să se certe pe procedură. Şedinţa celor două Camere reunite a început cu un apel nominal, a continuat cu o pauză de consultări a liderilor grupurilor parlamentare şi a sfarşit cu suspendarea lucrărilor. Totul a plecat de la supărarea parlamentarilor PRM şi PSD care au cerut ca întreg cabinetul Tăriceanu să fie prezent în sală. S-a mai invocat faptul că proiectul de buget încalcă o lege organică, şi anume Legea învăţămantului. Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, după pauza de consultări solicitată de parlamentarii PSD şi PRM, că se va propune fie retrimiterea la comisie a proiectului de buget pe 2007, fie amanarea dezbaterilor pană luni. "S-a avut în vedere această necorelare între prevederile unei legi organice şi legea bugetului şi am adus cateva argumente de ce nu este necesar să se retrimită la comisie: pentru că nu se pune problema să majorăm deficitul bugetar cu suma cerută de legea organică, iar dacă se pune problema prorogării termenului, acest lucru se va hotărî de guvern", a afirmat Varujan Vosganian. Pentru că reprezentanţii opoziţiei au solicitat pauza de consultări pe motiv că la dezbateri nu sunt prezenţi miniştrii, aşa cum ar fi fost normal, Sebastian Vlădescu a explicat: "Există un program stabilit cu o altă ţară membră a UE. Prezenţa primului-ministru şi a Guvernului Romaniei la Budapesta este impusă de regulile diplomatice, de bună-cuviinţă şi de colaborarea între cele două state". După ce au revenit în sală, parlamentarii au continuat cearta pe procedură, invocandu-se tot felul de argumente, fie absenţa miniştrilor, fie faptul că nu s-a supus la vot începerea dezbaterilor pe amendamente de luni. În final, s-a constatat că în sală nu erau mai mult de 161 de parlamentari, hotărandu-se suspendarea şedinţei. Dezbaterile pe fond ale proiectului de buget pe 2007 se vor relua în şedinţa de luni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea