Social

Basescu, din nou client la Consiliul "anti-discriminare"

Declaratia lui Basescu „in sfirsit vad si eu un armean bun“ a devenit dosar la CNCD si i-a iritat pe armenii din SUA. din Romania (UAR) se intruneste astazi intr-o sedinta extraordinara, pentru a evalua consecintele declaratiei de duminica a lui Traian Basescu, care a fost catalogata ca fiind discriminatorie la adresa etniei. Reamintim, seful statului, la iesirea din Spitalul Militar Central, in timp ce-i stringea mina doctorului Mircea Ghemegian, a declarat: „In sfirsit vad si eu un armean bun“, dupa care a revenit si a spus „un armean competent“. La sesizarea unui jurnalist, declaratia presedintelui a devenit obiectul unui dosar la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Monica Vasile, membru al Colegiului CNCD, a declarat agentiei MEDIAFAX ca dupa sesizarea primita, „cazul Basescu-comunitatea armeana va urma procedura obisnuita pentru toate celelalte cercetari in legatura cu posibile fapte de discriminare“. „Urmeaza sa decidem cind vom invita partile la audieri“, a mentionat oficialul CNCD, acesta refuzind sa comenteze in privinta sanctiunii care i s-ar putea aplica presedintelui in cazul in care va fi gasit vinovat pentru discriminare fata de comunitatea armeana, dar a subliniat ca afirmatia „nu seamana cu nici una care a fost vreodata pe masa CNCD, noi nemaifiind confruntati cu o asemenea afirmatie si nu pot spune daca este una ofensatoare sau nu“. Mai multe surse din UAR ne-au informat ca „s-au primit reactii foarte violente din SUA de la organizatii ale armenilor plecati din Romania“. „Aceste reactii le vom discuta astazi in sedinta UAR. Nimeni nu este pornit pe razboi impotriva cuiva, dar trebuie sa tinem cont de pozitia armenilor din diaspora si evident sa vedem ce spun si membrii nostri de aici. Vom analiza totul la rece si obiectiv“, ne-a declarat una dintre sursele citate. In general, membri de frunte ai UAR au evitat sa se pronunte transant privind acest subiect. „Sintem la portile Orientului, unde totul este mai lejer“, ne-a spus deputatul minoritatii armene, Varujan Pambuccian , iar Jirair Gulbenghian ne-a declarat: „Asta este omul. Este un personaj mai libertin, toata lumea stie. Pe altii i-a vorbit mai de rau. Pe doctorul Ghemingean chiar l-a elogiat“. Mult mai dur a fost cunoscutul scriitor : „Daca in cauza ar fi fost un ministru al Finantelor evreu (aluzie la adversitatea lui Basescu fata de Varujan Vosganian - n.a.) si-ar mai fi permis dl Basescu astfel de afirmatii? Daca ar fi mers la scoala, in loc sa-si piarda timpul la Anvers, unde l-a trimis Securitatea, ar fi putut afla ca mai multi armeni nascuti in Romania au contribuit la dezvoltarea culturii romane. Si ma refer numai la un Vasile Conta - singurul filosof roman cu sistem, la Spiru Haret - care a pus bazele invatamintului modern in Romania, si nu in ultimul rind la Garabet Ibraileanu, cunoscutul istoric literar si romancier“. „Reactiile comunitatii armene din SUA nu vor avea impact in ceea ce priveste Romania, doar imaginea sefului statului va avea de suferit. Daca reactia venea din partea comunitatii evreiesti din SUA, atunci ar fi fost in joc si imaginea Romaniei “, considera analistul politic Cristian Pirvulescu . El a mai declarat pentru Cotidianul ca iesirea de duminica a sefului statului „este mai grava“ decit cea fata de ziarista de la Antena3. „Atunci, presedintele era intr-un spatiu privat, in masina lui, dar acum declaratia a fost publica si continua. Adversarii politici ai domniei sale vor specula si acest moment, si s-ar putea sa aiba consecinte in sondaje“, a spus Pirvulescu, care a mai precizat ca „exista si posibilitatea unor reactii negative ale oficialilor de la Erevan, mai ales ca intre Romania si Armenia relatiile nu au fost niciodata calde“. Razboiul Basescu - Vosganian Analistii politici pun declaratia de duminica a lui Traian Basescu pe seama adversitatii acestuia fata de liberalul Varujan Vosganian. Seful statului s-a exprimat public, negativ, atunci cind Vosganian a fost desemnat initial pentru postul de comisar european ce revenea Romaniei si l-a criticat de mai multe ori in acest an. Ieri, Vosganian a reactionat dur: „Declaratia presedintelui Traian Basescu referitoare la armeni reprezinta o insulta deosebit de grava adresata acestei comunitati din Romania si arata ca seful statului este orbit de ura si obsedat de ambitii personale“. Basescu regreta Pus in fata criticilor pentru declaratiile sale discriminatorii la adresa armenilor, presedintele Traian Basescu a dat-o la intors. Aflat la Neptun, seful statului l-a pus pe purtatorul sau de cuvint sa vina cu precizari pe marginea declaratiei facute la externarea, duminica, din Spitalul Militar Central. „Seful statului isi exprima aprecierea si recunostinta pentru contributia extraordinara pe care comunitatea armeana a avut-o, de-a lungul timpului, la cultura si viata stiintifica din Romania”, a declarat, aseara, consilierul de stat Valeriu Turcan. Conform precizarilor oficialului Administratiei Prezidentiale, “prin afirmatia pe care a facut-o cu ocazia externarii din Spitalul Militar Central, presedintele Traian Basescu a dorit sa evidentieze profesionalismul medicului Mircea Ghemigian”. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea