Social

Arsenal, în finala Cupei Ligii Angliei, după 14 ani

Arsenal s-a calificat în ultimul act al Cupei Ligii Angliei după un retur de senzaţie al semifinalei disputate contra rivalilor din nordul Londrei, Tottenham Hotspur . Două goluri marcate de Aliadiere şi Rosicky în prelungirile partidei disputate miercuri seară pe Emirates Stadium, au adus „tunarilor” calificarea în finala competiţiei, unde vor da piept cu Chelsea. După un 2-2 incendiar pe White Hart Lane, în urmă cu două săptămani, echipa lui Arsene Wenger era favorită la accederea în finală, însă aceasta s-a realizat mult mai greu decat se aşteptau suporterii „tunarilor”. La finalul unei prime reprize echilibrate, scorul era 0-0. Partea secundă a jocului a fost una cu puţine faze importante, pană în ultimele 15 minute. Gazdele au deschis scorul în minutul 77, prin Adebayor, în urma unei lovituri libere executate de Rosicky. Cu cinci minute înainte de final, Spurs a revenit pe tabelă, tot în urma unei faze fixe. Jenas a centrat excelent pentru Mido, care nu i-a dat nicio şansă portarului Almunia. Partida a fost prelungită cu 5 minute, la capătul cărora nu s-a marcat. Şi cum, în cupa ligii angliei nu se aplică regula golului marcat în deplasare, s-a trecut la cele două reprize a cate 15 minute de prelungiri. ”Tunarii” au revenit în avantaj în minutul 105, cand Aliadiere a finalizat cu un şut superb la colţul scurt, după o pasă a lui Fabregas. A doua repriză de prelungiri i-a găsit pe Tottenham în atac, însă spaţiile mari din defensiva echipei lui Martin Jol au facilitat apariţia unor contraatacuri extrem de periculoase ale lui Arsenal. Minutul 112 a adus golul calificării pentru „tunari”, marcat în proprie poartă de Chimbonda. Fundaşul francez s-a aflat la locul neportrivit într-un moment cat se poate de prost. Rosicky, aflat într-o poziţie excelentă în interiorul careului, s-a jucat cu apărarea oaspeţilor, a şutat puternic, balonul a lovit bara şi a ricoşat în fundaşul lui Tottenham, depăşind apoi linia porţii, în ciuda eforturilor disperate ale lui Chimbonda. Spurs au avut o tresărire de orgoliu, trei minute mai tarziu, cand şutul lui Mido a trecut foarte aproape de poarta lui Almunia, însă gazdele puteau face scor, la un contraatac în ultimul minut, cand reluarea lui Aliadiere a ocolit buturile lui Robinson. O calificare de neuitat pentru Arsenal Londra , 3-1 contra lui Tottenham şi 5-3 la general. Echipa lui Arsene Wenger va întalni o altă rivală de moarte, Chelsea, în finala Cupei Ligii, ce se va disputa la sfarşitul lui februarie, pe Millennium Stadium din Cardiff.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare