Social

3 saptamani cu piciorul in ghips

După accidentul de motocicletă, premierul Călin Popescu Tăriceanu se simte bine. Ieri după-amiază, pacientul a efectuat o rezonanţă magnetică la un centru privat din Capitală şi apoi a mers înapoi la Spitalul Elias pentru încă o evaluare a medicilor ortopezi, conduşi de dr. Horia Orban, şeful secţiei. Ieri dimineaţă, premierul Tăriceanu îl consultase şi pe dr. Doru Filipescu, specialist în artroscopie, de la Spitalul „Sf. Ioan”, care a operat cu succes mai mulţi sportivi de performanţă. Înainte de noua evaluare, nu se ştia dacă pentru entorsa de la genunchiul stang primul ministru va avea nevoie de intervenţie chirurgicală. În afară de entorsă, în urma incidentului, premierul a mai suferit unele traumatisme uşoare, lovituri uşoare şi s-a ales şi cu unele zgarieturi. Tăriceanu are ruptură la ligamente , fiind afectate un ligament colateral şi un ligament încrucişat anterior, adică în spatele genunchiului. Ligamentele ţin articulaţia genunchiului. Premierul Tăriceanu rămane cu piciorul stang în ghips pentru cel puţin 3 săptămani, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, care a „urmărit” starea pacientului încă de marţi seară. Decizia a fost luată aseară, după ce medicii de la Spitalul Elias au făcut o nouă evaluare şi după ce au văzut rezultatele de la rezonanţa magnetică. Investigaţia a stabilit clar diagnosticul de entorsă. După ce vor scoate ghipsul, se vor face alte investigaţii şi se va stabili dacă ligamentele s-au sudat sau va fi nevoie de intervenţie chirurgicală. După evaluarea de aseară, premierul nu a mai rămas peste noapte la spital, ci a plecat acasă. În cazul în care va fi recomandată, intervenţia se va efectua prin tehnici mininvazive, fără tăietura clasică. „După examenul clinic, este puţin probabil să fie operat imediat. Nu este ceva deosebit de grav, dar nici ceva uşor. Dacă e bine tratat, în cazul unui astfel de traumatism, mai ales în cazul unei persoane care nu face sport de performanţă, riscurile de apariţie a laxităţii sau artrozei la genunchi sunt minime. Sunt anumite ligamente care au indicaţie de imobilizare , iar altele nu se refac decat prin operaţie”, ne-a declarat dr. Doru Filipescu, medic ortoped. Surse medicale susţin că premierul are şi meniscul rupt, dar aceasta este cea mai benignă problemă dintre toate. De asemenea, aceleaşi surse spun că există riscul unor mici fracturi sub cartilaj. Indiferent de metoda de tratament, premierul va avea nevoie de recuperare medicală, lucru confirmat şi de conf. dr. Mihai Berteanu, şeful clinicii de recuperare de la Elias, care s-a ocupat şi de recuperarea preşedintelui Traian Băsescu, după operaţia de hernie de disc. Recuperarea pentru o astfel de ruptură presupune mersul pe bicicletă medicinală, lucrul cu greutăţi şi exerciţii pentru mobilitate. Marţi noapte, conf. dr. Doina Dimulescu, directorul Spitalului Elias, a anunţat că au fost efectuate mai multe radiografii (de torace, abdominale, la picioare), în urma cărora s-au infirmat fractura la picior, precum şi eventuale fracturi costale sau alte contuzii severe. „A fost efectuată o tomografie computerizată completă, care a durat un pic mai mult, cerebrală, de coloană vertebrală cervicală, de torace şi de abdomen, pentru a evalua posibilitatea unor contuzii care să se fi produs în accident”, a declarat conf. dr. Dimulescu. Medicii i-au mai efectuat premierului şi o electrocardiogramă şi o ecocardiografie pentru a identifica o eventuală contuzie miocardică, posibilă într-un astfel de accident. Încă de marţi seară, premierului i s-a pus o atelă gipsată pentru reducerea durerii şi a rămas pană ieri dimineaţă în spital. Pentru durere, pacientului i-au fost administrate analgezice . Directorul de la Elias a spus că premierul este un pacient foarte ascultător. La fel ca şi preşedintele Băsescu, dovadă fiind faptul că „îi este şi mai bine acum”. Şoferul maşinii în care a intrat premierul cu motocicleta nu a fost rănit. În schimb, acesta, angajat al companiei DuPont Romania, şi-a luat o zi liberă, ieri. Şeful firmei a declarat că angajatul a condus regulamentar maşina şi nu băuse nimic, întrucat participase la o întalnire de afaceri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea