Robbie Williams risca sa-si zapaceasca fanii cu viitorul sau disc – prin intermediul caruia are de gand sa se reiventeze si sa se transforme intr-un star hip-hop. Producatorul Mark Ronson i-a cantat solistului cu putin timp in urma cateva melodii bluegrass (cantece inspirate din traditia irlandeza) despre care spune ca l-au inspirat pe Robbie sa schimbe directia muzicala. `Eram obsedat intr-o vreme de coloana sonora a filmului `O Brother Where Art Thou?` (cu George Clooney, n.r.) si am mers in New Orleans sa-l caut pe tipul care a interpretat melodia de pe generic - Chris Thomas King`, a declarat Ronson.
`I-am cantat lui Robbie unul din cantecele sale intitulat Gaslight, pentru ca Robbie vrea acum sa inregistreze un album bluegrass/ hip hop `, a mai aduagat el. De altfel, zvonuri conform carora Robbie Williams ar avea de gand sa treaca la hip-hop au existat mai demult. The Sun scria cu cateva zile in urma despre o posibila colaborare intre interpretul `Rudebox` si 50 Cent. `Oamenii ar trebui sa se astepte sa-i auda in curand pe 50 Cent si Robbie impreuna. El este nerabdator sa se apuce de hip-hop. Are o voce deosebita si cu piesa potrivita am putea lucra bine impreuna`, a declarat 50 Cent citat de ziarul mai sus mentionat.