Litera I

#prospect #medicament

Iodina, solutie cutanata

Prospect Iodina, solutie cutanata

Ce este Iodina si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Dezinfectie preoperatorie a tegumentelor si mucoaselor.

Asepsia plagilor superficiale, inclusiv a arsurilor tegumentare.

Adjuvant in infectii bacteriene si fungice cutanate si mucoase sau susceptibile la suprainfectii.

Iodina nu sterilizeaza tegumentele, doar reduce temporar numarul de microorganisme.

Mod de administrare

Iodina se aplica fie ca atare, fie diluata, in functie de indicatia terapeutica si zona afectata:

- aplicarea Iodina ca atare, prin tamponare, pentru dezinfectia pielii intacte (solutia cutanata se lasa sa actioneze timp de 1 - 2 minute), precum si in caz de arsuri minore si infectii cutanate (solutia se aplica de 3 - 4 ori pe zi, pana la disparitia simptomelor);

-aplicarea Iodina in dilutie 10% (cu apa distilata sau solutie salina izotona) pentru spalarea plagilor si in dilutie 2% (cu solutie salina izotona) pentru irigarea plagilor. Diluarea solutiei cutanate se va efectua numai inainte de utilizare.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

- hipersensibilitate la povidona sau la oricare dintre excipienti;

- antecedente de intoleranta la iod;

- nou-nascuti;

- utilizare prelungita in trimestrele II si III de sarcina si in timpul perioadei de alaptare;

- afectiuni tiroidiene (hipertiroidism, adenom tiroidian).

Precautii

Datorita absorbtiei cutanate a iodului, se va evita administrarea repetata si prelungita care poate determina efecte sistemice; aparitia efectelor sistemice este favorizata de: utilizarea solutiei pe suprafete mari, sub pansament ocluziv, pe tegumente lezate (in special cu arsuri), pe mucoase sau tegumente la prematur sau nou-nascut (in functie de raportul suprafata/greutate corporala si de efectul ocluziv al scutecului).

Interactiuni medicamentoase

Sunt posibile interactiuni prin antagonism sau inactivare, de aceea, se va evita utilizarea simultana sau succesiva a mai multor antiseptice.

Iodul absorbit sistemic poate interfera cu testele functiei tiroidiene.

Tinand cont de incompatibilitatile iodului, nu se va utiliza simultan cu medicamente care contin mercur.

Atentionari speciale

Sunt necesare precautii speciale in cazul aplicarii repetate pe leziuni cutanate la pacientii cu insuficienta renala, in special la cei cu arsuri intinse.

Daca este absolut necesara utilizarea la copii cu varsta sub 30 luni, atunci solutia se va aplica pe suprafete mici, iar apoi se va spala cu apa sterila.

Sarcina si alaptarea

Deoarece iodul absorbit poate traversa bariera feto-placentara, se recomanda evitarea utilizarii Iodina in primul trimestru de sarcina si este contraindicata utilizarea prelungita in trimestrele II si III de sarcina. Administrarea prelungita a medicamentului sau folosirea in apropierea nasterii produc o absorbtie semnificativa a iodului, cu toxicitate fetala: hipotiroidie sau gusa neonatala.

Administrarea de Iodina este contraindicata in timpul alaptarii, deoarece iodul absorbit se excreta in laptele matern.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Iodina nu are nici o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

Datorita absorbtiei cutanate a iodului, administrarea repetata si prelungita pe suprafete tegumentare intinse, intacte sau afectate poate determina efecte sistemice, inclusiv afectarea tiroidei, in special la prematuri, sugari si pacienti cu arsuri intinse.

La nivelul mucoaselor si tesuturilor profunde pot sa apara reactii cutanate locale: dermatite caustice, eczeme de contact.

Este posibila aparitia hipersensibilitatii la iod.

Supradozaj

Administrarea orala accidentala masiva poate determina intoxicatie grava. in acest caz, se recomanda internare de urgenta, tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.

Cum se pastreaza Iodina

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.

A nu se lasa la indemana copiilor.

Informatii suplimentare

Compozitie

100 ml solutie cutanata contin iod povidona 10 g (corespunzator la iod activ 1 g) si excipienti: glicerol, macrogol 400, acid citric, H2O, fosfat de disodiu, 12H2O, hidroxid de sodiu, apa purificata.

Grupa farmacoterapeutica: produse dermatologice, antiseptice si dezinfectante, produse ce contin iod

Ambalaj

Cutie cu un flacon din polietilena a 100 ml solutie cutanata.

Cutie cu un flacon din polietilena a 1000 ml solutie cutanata.

Fabricant

S.C. Tis Farmaceutic S.A.
Str. Industriilor Nr.16, Sector 3, Bucuresti, Romania

Detinatorul autorizatiei de punere de piata

S.C. Tis Farmaceutic S.A.
Str. Industriilor Nr.16, Sector 3, Bucuresti, Romania

Data ultimei verificari a prospectului - Februarie 2006

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Expertul Acasa.ro, Silvia Teodorescu, arhitect

Pune o intrebare