IT & C

Comerciantii de telefoane mobile amendati cu 875 de milioane de lei

De la inceputul lunii august pana in prezent, Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei a efectuat controale in toata tara la societatile care comercializeaza telefoane si a aplicat 20 amenzi , a caror valoare se ridica la 875 milioane de lei.

6 societati comerciale au primit amenzi pentru neafisarea SAR (rata absorbtiei specifice de energie), iar 14 pentru faptul ca nu au prezentat declaratii de conformitate ale produselor comercializate cu cele din Uniunea Europeana sau pentru lipsa instructiunilor de utilizare in limba romana.

Ordinul nr.125 al Ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, referitor la adoptarea unor masuri privind importul si comercializarea telefoanelor mobile, publicat in Monitorul Oficial, partea I nr. 277 din 14 aprilie 2003, intrat in vigoare din 14 mai, se aplica agentilor economici care comercializeaza telefoane mobile si are in vedere sporirea gradului de protectie a cumparatorilor prin informarea corecta si completa cu privire la caracteristicile tehnice ale produsului si la nivelul de radiatii emise de aparatul achizitionat. Amenzile aplicate de la intrarea in vigoare a ordinului se ridica la 2,8 miliarde lei.

Unitatea de masura pentru calcularea nivelului de radiatii la care este expus corpul utilizatorului prin folosirea telefonului este SAR (rata absorbtiei specifice de energie). Conform Ordinului, pentru banda de frecventa 10MHz-10GHz, valoarea SAR nu trebuie sa depaseasca 0,08 W/kg pe intregul corp si 2 W/kg pentru cap si trunchi, acestea fiind zonele cele mai afectate in urma utilizarii excesive a telefonului mobil. Ordinul nr. 125 stabileste in legislatia romaneasca nivelul maxim admis pentru rata absorbtiei specifice de energie la utilizarea telefoanelor mobile, nivel identic cu cel de referinta din Recomandarea 1999/519/EC a Consiliului European.

Nerespectarea obligatiilor de informare a utilizatorilor, a conditiilor de protectie a sanatatii si sigurantei cumparatorilor de telefoane mobile, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenzi intre 50.000.000 si 100.000.000 lei. Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, institutie care functioneaza in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, este abilitat sa se ocupe de supravegherea pietei telefoanelor mobile si sa aplice sanctiunile prevazute de lege.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele