Boli

#tratament ateroscleroza #simptome ateroscleroza #cauze ateroscleroza #ateroscleroza

Ateroscleroza: ce este si cum se poate trata

Ateroscleroza este o boala destul de frecventa, la nivel mondial. Este aproape imposibil sa nu cunosti macar o persoana care sufera de aceasta afectiune. De altfel, ateroscleroza provoaca printre cele mai multe decese anual, la nivel mondial. Una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare, ateroscleroza este raspunzatoare de aparitia infarctului miocardic acut si a accidentului vascular cerebral ischemic. Frecventa aterosclerozei este justificata mai ales de stilul de viata dezechilibrat adoptat de extrem de multe persoane. Afla mai multe despre aceasta afectiune dar si despre metodele de tratament disponibile din randurile de mai jos.

Ce este ateroscleroza?

Ateroscleroza este o boala cardiovasculara care afecteza arterele, adica vasele ce transporta sangele incarcat cu oxigen de la inima cate tesuturi. Ateroscleroza apare atunci cand se depun placi de aterom pe peretii arterelor. Placile de aterom reprezinta structuri formate in special din colesterol si alte tipuri de grasimi, dar si din calciu si alte substante care se gasesc in sange. Placile de aterom se formeaza progresiv, ingrosandu-se odata cu trecerea timpului si in lipsa tratamentului. Cel mai des, ateroamele sunt identificate pe arterele coronare, care alimenteaza inima cu sange. Din acest motiv, ateroscleroza duce frecvent la infarct de miocard, prin privarea inimii de sange. Ateroamele pot aparea, insa, la nivelul oricarei artere din corp. O placa de aterom instabila se poate desprinde oricand si poate migra catre zonele vitale ale corpului (creier sau inima), blocand circulatia sangvina. In acelasi timp, pot obtura circulatia catre alte organe sau la nivelul membrelor, cauzand necroza tesuturilor (moartea celulelor) si gangrena.

Cauzele aterosclerozei

Ateroscleroza nu are o cauza anume, ci, mai degraba, o serie de factori care favorizeaza impreuna depunerea placilor de aterom:

  • Alimentatie dezechilibrata – bogata in grasimi de origine animala (lactate grase, carne rosie cu grasime, pielea de la pasari, exces de oua), alimente gatite prin prajire, exces de dulciuri;
  • Lipsa de activitate fizica;
  • Factori genetici;
  • Varsta inaintata;
  • Obezitatea;
  • Diabetul zaharat;
  • Hipertensiunea arteriala;
  • Stresul;
  • Colesterolul marit;
  • Fumatul;

Simptomele aterosclerozei

Ateroscleroza poate fi asimptomatica pentru mult timp, fiind o boala progresiva. Afectiunea poate deveni simptomatica abia dupa mai multi ani de la debut, in momentul in care placile de aterom astupa mare parte din canalul arterial. Printre manifestarile aterosclerozei se numara:

  • Stari frecvente de oboseala;
  • Intoleranta la efort;
  • Angina pectorala – durere in piept care iradiaza spre brate, stomac, umar sau maxilar, insotita de dificultati de respiratie sau stari de confuzie. Angina apare in conditii de stres, temperaturi extreme sau efort fizic;
  • Infarctul de miocard – inima nu mai este alimentata cu sange, iar o parte din tesut moare. Se manifesta asemanator anginei, insa, intr-o forma mai severa. In unele cazuri, infarctul poate fi primul si singurul simptom al aterosclerozei;
  • Dureri ale membrelor la efort – daca ateroscleroza a afectat o artera a membrelor;
  • Dureri de cap si ameteli – daca ateroscleroza a afectat o artera ce alimenteaza cu sange creierul;
  • Accident vascular cerebral ischemic – intreruperea circulatiei la nivelul creierului, cu risc de deces sau paralizie. Apare atunci cand o artera ce iriga creierul este blocata;

Metode de tratament

Ateroscleroza poate fi ameliorata sau tratata prin cateva metode:

Schimbarea stilului de viata

Stilul de viata influenteaza eficacitatea tratamentului. Bolnavul de ateroscleroza trebuie sa manance sanatos, sa reduca, la minim, consumul de alimente grase de origine animala (carne grasa, piele de pasare, oua, lactate, prajeli) si sa creasca aportul de grasimi bune (nuci si seminte, peste, uleiuri extravirgine, avocado). De asemenea, bolnavul de ateroscleroza trebuie sa faca mai multa miscare. Acesta poate apela la suplimente cu Omega-3 sau ulei de peste/krill, pentru scaderea colesterolului rau. Alte recomandari de urmat in cazul bolnavilor de ateroscleroza sunt renuntarea la fumat si scaderea in greutate.

Tratament medicamentos

Ateroscleroza si complicatiile ei pot fi tinute sub control prin cateva medicamente, cum ar fi statinele (pentru scaderea colesterolului), anticoagulantele si antihipertensivele.

Tratament minim-invaziv

Cel mai eficient tratament al aterosclerozei este angioplastia cu balon si stent. Acesta nu necesita incizii, iar pacientul nu trebuie spitalizat mai mult de 1 zi si se recupereaza rapid. Procedura presupune largirea arterei afectate cu un balon de mici dimensiuni si montarea unui dispozitiv cilindric gol, numit stent. Acesta mentine deschis canalul arterial si previne blocajul. Interventia se face prin introducerea unor tuburi subtiri in vasele de sange si prin ghidaj angiografic (cu raze X).

Tratament chirurgical

Placile de aterom pot fi indepartate chirurgical, prin procedura de endarterectomie. Alta procedura chirurgicala este chirurgia bypass, care presupune ocolirea vasului afectat cu un vas din alta parte a corpului.

Asadar, ateroscleroza este o boala frecventa dar care, din fericire, poate fi tratata eficient. Mergi la medic pentru tratamentul potrivit.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/s%C3%A2nge-celule-red-medical-medicina-1813410/

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Feniculul previne cancerul. Descopera-i toate beneficiile!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului